Cartea lui Baruh

Prezentare:

Această carte nu este recunoscută de către evrei. Ea apare doar în Septuaginta, care o aşază între Cartea profetului Ieremia şi Cartea Lamentaţiunilor şi în Vulgata, care o aşază imediat după Cartea Lamentaţiunilor.

Aparent cartea este o culegere de fragmente scurte, cu teme diverse, care au ca fond comun căderea Ierusalimului din 587 î.C. şi comportamentul evreilor în exil. Cartea nu aparţine lui Baruh, cel care l-a însoţit pe Ieremia. Din carte rezultă că Ieremia este cel care dictează lui Baruh ceea ce este scris, pentru a fi citit la templu. Ca un semn profetic, Baruh primeşte de la Anatot pentru profetul Ieremia un act de dobândire a pământului, ca un semn al reînnoirii care avea să vină. Şi Baruh este dus în Egipt împreună cu Ieremia.

Deşi are un rol important în viaţa profetului Ieremia (probabil secretar), Baruh nu este autorul nici uneia dintre cărţile Sfintei Scripturi. Faptul că există o diferenţă vizibilă de exprimare, de prezentare a evenimentelor, ne determină să credem că, chiar dacă această carte se numeşte "a lui Baruh", nu-i aparţine acestuia. Aşa cum se prezintă, cartea pare a fi scrisă de evreii din afara Ierusalimului, aflaţi în exil, care cer celor rămaşi acasă să celebreze o liturgie penitenţială, pentru ca Dumnezeu să-şi întoarcă faţa şi spre ei şi să-i elibereze din robia Babilonului. Firma actuală a primit-o abia în secolul al II-lea î.C.

Oficial, în Vulgata, Cartea lui Baruh are şase capitole, iar în Septuaginta are doar cinci, urmând ca al şaselea, care este o scrisoare a profetului Ieremia să fie prezentat ca o carte distinctă. Noi vom urma varianta propusă de Vulgata. Aşadar, cele şase capitole sunt structurate astfel:

- 1,1-14: introducere istorică;

- 1,15-3,8: rugăciune de mărturisire a păcatelor;

- 3,9-4,4: elogiul înţelepciunii identificate cu Legea;

- 4,5-5,9: discurs de încurajare şi de mângâiere;

- 6: scrisoarea profetului Ieremia.

La începutul cărţii, autorul se prezintă pe sine ca şi situaţia istorică în care trăieşte, ca şi motivul pentru care a scris. Autorul face apoi o constatare a rupturii care există între Dumnezeu şi poporul ales, ruptură cauzată de păcatul poporului. În exil fiind, în urma reflecţiilor, poporul recunoaşte că a greşit şi cere iertare. Dumnezeu răspunde acestei cereri invocând încă un timp de răbdare, după care va urma eliberarea triumfătoare. Tot în exil, în urma reflecţiilor, poporul constată că înţelepciunea lui Dumnezeu, identificată în acest caz cu Legea are întotdeauna dreptate. Acum nu le rămânea decât să urmeze cu fidelitate cuvântul lui Dumnezeu care conduce la libertate, la binecuvântare şi prosperitate. Prin încurajarea şi mângâierea care vin din partea lui Dumnezeu, Dumnezeu arată că nu a abandonat poporul şi că suferă mai mult decât el, pentru cele întâmplate.

Cartea lui Baruh are meritul de a ne conştientiza asupra dramei păcatului. Ideile care apar pe parcursul scrierii sunt cele legate de unitatea comunităţilor de evrei aflate în afara Ierusalimului, de analiza minuţioasă a păcatului, precum şi o concepţie specială despre Dumnezeu.

Obiectiv:

Să nu ne descurajăm, chiar dacă se pare că Dumnezeu nu răspunde imediat la rugăciunile noastre.

Învăţătură:

Cel care încalcă des o poruncă a lui Dumnezeu sfârşeşte prin a i se părea normal ceea ce face. Dacă la început conştiinţa îl mustră, îi trezeşte păreri de rău, într-un final, toate acestea vor dispărea, iar cel în cauză va transforma practic păcatul în "virtute". O astfel de persoană este greu de convins că ceea ce face este un rău moral, un păcat. În acest caz, glasul conştiinţei îi este atrofiat. Va trebui o "terapie de şoc spirituală". O astfel de persoană va avea nevoie de un har deosebit din partea lui Dumnezeu pentru a se trezi din lâncezeala sau indiferenţa în care a intrat. Un astfel de şoc poate fi o boală sau o nenorocire. Persoana respectivă va realiza că ceea ce a făcut nu este normal şi astfel va începe, încet, încet, revenirea.

Este cazul poporului ales în robia Babilonului. Au încălcat atât de mult alianţa, încât păcatul lor devenise o normalitate. Nu-l mai considerau un păcat. În robie fiind, acest "şoc" i-a determinat să reflecteze asupra a ceea ce au făcut.

Cartea lui Baruh poate constitui rezultatul reflecţiilor poporului aflat în robie. Iar rezultatul, după un şoc, în cele mai multe cazuri, nu poate fi decât de părere de rău. Poporului israelit îi pare rău pentru că prin atitudinea lui de indiferenţă şi neascultare a trădat alianţa. Acum, cu umilinţă se întoarce la Dumnezeu, cerând iertare. Este exact ceea ce aştepta Dumnezeu. Pentru aceasta i-a lăsat pradă popoarelor păgâne, pentru aceasta a lăsat ca Ierusalimul şi templul să fie distruse, pentru a-i învăţa ce este umilinţa şi ascultarea. După lungi aşteptări, după multe lacrimi şi suspine, Dumnezeu vine în întâmpinarea rugăminţilor lor. Va urma reîntoarcerea din robia Babilonului şi binecuvântarea poporului.

Este logica lui Dumnezeu care îl lasă pe om un timp pentru a-i pune la încercare credinţa. Nu răspunde imediat, ci, răbdător, aşteaptă să vadă atitudinea celui care îl roagă. Iar cel care îl roagă, nu trebuie să dea dovadă de descurajare.

Practic:

- Cum credeţi că trebuie să se roage o persoană pentru a fi ascultată?

- De ce credeţi că omul are nevoie de o "terapie de şoc" pentru a-şi reveni din încăpăţânarea lui?

- Găsiţi vreo asemănare între conţinutul Cărţii lui Baruh şi atitudinea tâlharului căit de pe cruce?

- Pentru care sacrament este nevoie de o căinţă asemenea evreilor din Cartea lui Baruh? În ce trebuie să constea căinţa în cauză?

- Găsiţi în evanghelie câteva exemple prin care Isus ne dă de înţeles că trebuie să ne rugăm continuu şi să nu încetăm, chiar dacă se pare că Dumnezeu nu ne răspunde îndată.

Texte de referinţă:

"Acestea sunt cuvintele cărţii pe care a scris-o Baruh, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, fiul lui Sedecia, fiul lui Asadia, fiul lui Hilchia, în Babilon. În anul al cincilea, în luna a şaptea, în vremea în care au luat caldeii Ierusalimul şi i-au dat foc. Şi a citit Baruh cuvintele cărţii acesteia înaintea lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, rege în Iuda şi înaintea a tot poporul, care se adunase să asculte din carte. Şi înaintea dregătorilor şi a fiilor regelui şi înaintea bătrânilor şi înaintea a tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, a tuturor celor care locuiau în Babilon, pe malul râului Sud care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului" (Bar 1,1-5).

"Şi acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, cel care l-ai scos pe poporul tău din pământul Egiptului cu mână tare şi cu braţ puternic, cu semne şi cu minuni şi cu putere mare şi care ţi-ai glorificat numele până în ziua de astăzi, am păcătuit am fost nelegiuiţi, am fost nedrepţi, Doamne Dumnezeul nostru, în toate poruncile tale. Îndepărtează mânia ta de la noi, căci am rămas puţini printre neamurile la care ne-ai risipit. Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră şi cererea noastră şi eliberează-ne de dragul tău şi dă-ne har înaintea celor care ne-au adus în robie. Ca să cunoască tot pământul că tu eşti Dumnezeul nostru, că numele tău a fost invocat de Israel şi peste neamul lui. Doamne, priveşte din locaşul tău cel sfânt şi ia aminte la noi. Pleacă-ţi, Doamne, urechea şi ascultă-ne" (Bar 2,11-16).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu aştepţi cu răbdare ca oamenii să se convertească şi să se întoarcă la tine. Împlineşte-ne rugăciunile pe care ţi le înălţăm în spirit de pocăinţă. Amin.

» înapoi la cuprins «