Cartea profetului Habacuc

Prezentare:

Habacuc şi-a exercitat misiunea profetică imediat după profetul Nahum, în contextul asedierii Ierusalimului (597) de către Nabucodonosor, regele Babilonului. Ca atare contextul istoric este relativ asemănător cu cel în care profeţeşte Nahum. Habacuc este din Regatul lui Iuda şi este contemporan cu profetul Ieremia.

Cartea se deschide cu un dialog între profet şi Dumnezeu. Ne surprinde aici modul profetului Habacuc de a se adresa lui Dumnezeu. Profetul îi cere lui Dumnezeu cont de modul în care guvernează lumea. Habacuc recunoaşte că poporul a păcătuit, dar nu înţelege pentru ce Dumnezeu îl pedepseşte prin babilonieni, o naţie mult mai rea decât cea asiriană. Să fie Dumnezeu de partea nedreptăţii? se întreabă oarecum profetul. Dar Dumnezeu ştie să-l scoată victorios pe acela care are inima smerită şi trăieşte dreptatea, iar din aparenta lui înfrângere îl scoate victorios.

Cartea are trei capitole, structurate după cum urmează:

- 1,1-4: de ce îngăduie Dumnezeu violenţa?

- 1,5-1: Dumnezeu îi provoacă pe babilonieni pentru a-l pedepsi pe Iuda;

- 1,12-2,1: de ce trebuie ca cei nelegiuiţi să-i pedepsească pe cei drepţi?

- 2,2-4: cel drept va trăi datorită credinţei şi speranţei sale;

- 2,5-20: cei nelegiuiţi sunt condamnaţi pentru cinci greşeli grave;

- 3,1-19: un psalm de laudă.

Cartea lui Habacuc se înscrie în seria reflecţiilor pe care poporul ales le face faţă de misterul existenţei lui Dumnezeu şi a relaţiilor sale cu poporul. Tema centrală pe care cartea o scoate în evidenţă este puterea lui Dumnezeu asupra istoriei umane, din care rezultă chemarea omului la încredere şi fidelitate.

Printre aceste idei, două sunt deosebit de relevante: dreptatea şi puterea lui Dumnezeu şi încrederea în Dumnezeu. Mai întâi vina este a poporului. El păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu. La rândul său Dumnezeu îi ameninţă cu invazia babilonienilor, ceea ce se şi întâmplă. În faţa unei astfel de realităţi, profetul Habacuc se miră pentru ce Dumnezeu îl pedepseşte pe poporul ales printr-un popor mult mai păcătos decât el. Vorbind în termeni reali, Habacuc îi cere lui Dumnezeu explicaţii. Pentru profet ceea ce se întâmplă nu este echitabil. Poporul ales nu merita o astfel de soartă. Dar Dumnezeu, care este atotputernic ştie pentru ce acţionează astfel şi consideră că a acţionat cu dreptate.

Neavând de ales, profetul îndeamnă poporul la încredere, în ideea că Dumnezeu ştie ce face. Face apel la evenimentele petrecute cu poporul ales după ieşirea din Egipt şi, în acest fel înţelege că, în final, tot Dumnezeu va fi acela care va face dreptate poporului. Încrederea în Dumnezeu chiar şi în timpul încercărilor constituie piatra de poticnire pentru fiecare om. A nu dezamăgi înseamnă fidelitate aducătoare de răsplată. E o idee pe care o preia deseori şi apostolul Paul şi pe care o propune primilor creştini; adevărata fidelitate faţă de Dumnezeu se verifică în timpul încercărilor.

Obiectiv:

Să nu ne descurajăm, chiar dacă trecem prin multe încercări. Să fim convinşi că Dumnezeu va triumfa şi ne va răsplăti.

Învăţătură:

Sunt momente în viaţă când şi noi, asemenea profetului Habacuc, tindem să-l luăm pe Dumnezeu la întrebări. Putem vorbi de războaie, de calamităţi naturale, de molime, de multele nedreptăţi din partea celor bogaţi faţă de cei săraci, de persecuţii religioase, de lagăre etc., evenimente şi locuri în care se pare că Dumnezeu şi-a întors faţa de la poporul său. Ca şi profetul Habacuc, cu siguranţă au fost şi aici oameni care l-au luat pe Dumnezeu la întrebări: pentru ce permite aşa ceva, de ce atâta nedreptate, de ce tot cei buni trebuie să sufere în detrimentul celor răi? Sunt întrebări pe care le presupune disperarea. În faţa unui astfel de tablou, Sfânta Scriptură ne pune în faţă multe exemple. Iob este unul dintre cele mai cunoscute. El se resemnează şi, cu multă răbdare aşteaptă de la Domnul un răspuns, iar Dumnezeu îl binecuvântează cu multe haruri. Nu aceeaşi pare să fie atitudinea profetului Habacuc. El pare îndrăzneţ în dialog cu Dumnezeu, dar răspunsul nu este acelaşi ca la Iob. Avem aici de-a face mai degrabă cu un mic act de "obrăznicie" din partea profetului. Omul ajunge să ceară cont lui Dumnezeu! Dacă profetul s-ar fi oprit mai mult la situaţia care l-a determinat pe Dumnezeu să-l dea pe Israel pe mâna duşmanilor, atunci, cu siguranţă, nu ar mai fi avut curajul să vorbească.

Când noi, oamenii, îi cerem cont lui Dumnezeu pentru ceea ce ni se întâmplă sau ni s-a întâmplat, de cele mai multe ori răspunsul este la noi. E adevărat că nu putem controla fenomenele naturale, dar multe sunt provocate şi din cauza omului. La fel sunt şi multele nedreptăţi care ni se întâmplă. Cele mai multe au la bază anumite probleme rezolvabile din punct de vedere uman, dar lipsa de curaj, de pregătire, de iniţiativă etc., ne fac să trecem pe ultimul loc, iar cei "puternici" să ne domine. Dumnezeu dă harurile sale, dar omul trebuie să fie deschis să le primească. Că sunt şi unii oameni care greşesc intenţionat, îşi au şi ei judecătorul. Ceea ce este esenţial, înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să avem niciodată o atitudine ostilă, ci, cu răbdare, cu încredere să aşteptăm ajutorul lui. Între timp noi să facem ceea ce omeneşte este posibil.

Practic:

- Încercaţi să explicaţi zicala: "Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în traistă!"

- Citiţi prima parte a capitolului întâi şi comentaţi împreună atitudinea profetului Habacuc.

- De fiecare dată când Dumnezeu promite o pedeapsă, fie că o dă, fie că nu, la sfârşit totul se termină încurajator. Cum vă explicaţi această constatare?

- Numiţi câteva din marile nedreptăţi ale secolului trecut şi încercaţi să le înţelegeţi în lumina Cărţii profetului Habacuc.

- Comparaţi dialogul profetului Habacuc şi dialogul lui Isus cu Tatăl din Grădina Măslinilor. Precizaţi câteva diferenţe.

- În ce măsură profetul Habacuc devine portavocea celor nedreptăţiţi?

Texte de referinţă:

"Viziunea pe care a avut-o profetul Habacuc. Până când, Doamne, voi striga fără ca să mă asculţi şi voi ridica glasul către tine din cauza silniciei, fără ca tu să mă salvezi? Pentru ce mă laşi să văd nedreptatea şi priveşti asuprirea? Prăpădul şi silnicia sunt în faţa mea, apar certuri şi neînţelegeri! Pentru aceasta, legea nu are nici o forţă şi dreptatea nu se arată niciodată, cel nelegiuit îl învinge pe cel drept, iar judecata este falsă. Aruncaţi privirea printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci se întâmplă în timpul vostru un lucru pe care voi nu l-aţi crede, dacă l-ar povesti cineva... Tot neamul acesta vine ca să facă silnicie, spaima merge înaintea lui şi sclavii îi adună înainte ca nisipul. El îşi bate joc de regi şi râde de căpetenii. El îşi bate joc de toate întăriturile, căci ridică în jurul lor valuri pe pământ şi le cuprinde... Nu eşti tu, oare, din vechile vremuri Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, care nu poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă tu l-ai întărit, ca să săvârşească rânduieli drepte" (Hab 1,1-5.9-10.12)

"Rugăciunea profetului Habacuc cântată din harpă: Doamne, am auzit de faima ta şi m-am temut de planurile tale ascunse, Dumnezeule! Fă să trăiască în cursul anilor lucrarea ta, cu trecerea timpului fă-o cunoscută! În mânia ta, adu-ţi aminte că eşti îndurător! Dumnezeu vine din Teman, cel sfânt din Muntele Paran, slava lui acoperă cerurile şi tot pământul este plin de gloria lui... Eu voi tresălta de bucurie în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeu, Mântuitorul meu! Domnul, Stăpânul meu este tăria mea; el face picioarele mele iuţi ca ale căprioarei, pe culmi poartă paşii mei" (Hab 3,1-3.18-19).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, de la tine vin toate. Ajută-ne să înţelegem că chiar şi atunci când accepţi pentru noi o greutate, ea este spre binele nostru. Amin.

» înapoi la cuprins «