Cartea profetului Mihea

Prezentare:

Crescând puterea militară şi politică a Asiriei, posibilităţile materiale ale Israelului au început să scadă. În acest context, Ahaz, regele Regatului de Sud, în speranţa că va salva ţara, încheie o alianţă cu Asiria, dar devine vasalul ei. Ezechia, fiul său, care i-a urmat pe tron, ajutat şi de profetul Isaia, a reuşit prin atitudinea sa faţă de Dumnezeu să menţină independenţa ţării. Într-un astfel de context îşi face apariţia profetul Mihea. El devine martorul căderii Samariei (721 î.C.) şi a primei invazii asiriene în Regatul de Sud, din anul 701 î.C.

Cartea poartă numele profetului Mihea, unul dintre cei doisprezece profeţi minori, care şi-a desfăşurat misiunea profetică pe la sfârşitul secolului al VIII-lea î.C. şi începutul secolului al VII-lea î.C. în ambele regate. Mihea se face glasul celor săraci, al celor exploataţi de bogaţi, de aceea nu ezită să demaşte iresponsabilitatea conducătorilor poporului, corupţia care strică relaţiile sociale, precum şi idolatria. Profetul este, de asemenea, şi împotriva falsei siguranţe de care dădeau dovadă mulţi din cei care păcătuiau, considerând că făcând parte din poporul ales, era de ajuns.

Dumnezeu este pregătit să-i judece pe conducătorii poporului pentru că şi-au permis să pună mâna pe casele şi câmpiile celor săraci, nesocotind drepturile de moştenire, jefuind pe străini şi pe văduve. Păcatul era strigător la cer. Prin natura sa cerea răzbunare. Dumnezeu însă îşi arată încă o dată milostivirea şi promite poporului un rege-păstor, care se va naşte din Betleem-Efrata. Chiar dacă îl judecă, îl purifică prin suferinţă, Dumnezeu se milostiveşte de popor şi-l va învăţa să trăiască după dreptate, să fie milostiv şi să se umilească în faţa sa.

Cartea are 7 capitole, structurate astfel:

- 1-3: judecata şi condamnarea lui Israel pentru nelegiuirile sale;

- 4-5: promisiunea din partea lui Dumnezeu a unui rege-păstor;

- 6,1-7,7: Dumnezeu cheamă poporul la judecată;

- 7,8-20: motive de speranţă şi rugăciunea pentru popor.

Mesajul pe care îl transmite Cartea lui Mihea este unul bazat pe judecata divină. Dumnezeu, stăpânul a toate, nu poate suportă nelegiuirea, nedreptatea şi păcatul. Îl mişcă mai ales nedreptăţile faţă de cei săraci. Bogaţii cred că ceea ce posedă au datorită credinţei lor în Dumnezeu, că bogăţia lor este semnul binecuvântării, dar se înşală. În acelaşi timp înşală şi poporul prin cuvinte care îndepărtează de la convertire. Consideră credinţa în Dumnezeu un semn de slăbiciune, un refugiu pentru ca cei săraci să nu-i mai slujească. De aceea contracarează prin cuvintele lor cuvintele profetului care îndeamnă la convertire.

Apare şi ideea "restului sfânt" prin care Dumnezeu va continua binecuvântarea promisă şi din el se va naşte regele-păstor, care va aduce pacea adevărată. Condiţiile pe care Dumnezeu le pune pentru o trăire coerentă a alianţei sunt: împlinirea dreptăţii, căutarea bunătăţii şi viaţa plină de umilinţă înaintea lui Dumnezeu.

Obiectiv:

Pentru a ne mântui nu e suficient să facem parte din Biserică prin Botez, ci trebuie să trăim credinţa dând mărturie despre Dumnezeu.

Învăţătură:

Ca şi în timpul profetului Mihea, şi astăzi sunt foarte mulţi creştini aşa-zişi "anonimi", care sunt înscrişi doar în Condica de botezuri de la parohie, ceea ce nu este suficient. Nu ajunge să ne numim creştini, ci trebuie să trăim ca şi creştini, dând mărturie despre credinţa noastră în Isus Cristos. Bogaţii din timpul profetului Mihea, profită de statutul de membru al poporului ales având impresia că e suficient ca să împlinească Legea lui Dumnezeu. Ceea ce urma, relaţia lor cu cei săraci, cu bunurile pământeşti, cu spiritul cultului etc., nu erau decât accidente în faţa marii siguranţe de "aleşi." Astfel, numărul nelegiuirilor creşte. O nelegiuire o presupune pe o alta. Răbdarea lui Dumnezeu este la capăt. Cineva trebuia să schimbe ceva. Iar Dumnezeu o făcuse de atâtea ori! Şi continuă s-o facă din nou. Îi mustră pe conducători, pe preoţi, prin ei pe popor, îi ameninţă cu robia, dar poporul rămâne acelaşi.

Aparent, totul este zadarnic. Este nevoie de cineva care să ia totul asupra sa, toate fărădelegile, toate păcatele, este nevoie de un rege care să păstorească poporul, nu să-l subjuge şi să-l iubească cu o iubire sinceră şi veşnică. Aşa apare profeţia despre Mesia. Dumnezeu e hotărât să jertfească totul pentru a-şi duce la împlinire promisiunea. Logica lui este bazată pe dreptate, dar şi pe iubire. Pedepsei îi urmează binecuvântarea.

Profetul Mihea, prin limbajul său clar şi simplu, se face interpretul voinţei lui Dumnezeu care cheamă încă o dată poporul la convertire.

Practic:

- Căutaţi câteva elemente comune profeţilor Amos, Osea şi Mihea.

- Citiţi împreună începutul capitolului 5 şi precizaţi în context apare respectivul text în liturgia Bisericii.

- Faceţi o paralelă între modul de a acţiona specific lui Dumnezeu prin profeţi şi modul de a acţiona în anumite momente al părinţilor voştri.

- De ce consideraţi că era nevoie ca în timpul acestui profet să se facă promisiunea regelui-păstor?

- Aruncând o privire generală asupra Cărţii profetului Mihea, faceţi o paralelă între comportamentul poporului ales de atunci şi comportamentul multor creştini de astăzi.

- În ce mod, demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, dobândită prin Botez poate deveni o realitate exprimată prin fapte?

Texte de referinţă:

"Cuvântul Domnului care a fost prin Mihea din Moşeret, în timpul domniei lui Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda, când a avut o viziune pentru Samaria şi Ierusalim. Ascultaţi, voi toate neamurile şi ia aminte, pământule, şi tot ce se află pe tine. Căci Domnul Dumnezeu va fi mărturie împotriva voastră, Domnul din templul cel sfânt al său. Căci iată, Domnul va ieşi din lăcaşul său, se va coborî şi va veni peste înălţimile pământului. Munţii se vor topi în faţa lui ca ceara înaintea focului şi văile vor curge cum curg apele. Toate acestea vor fi din pricina fărădelegii lui Iacob şi a păcatului casei lui Iacob. Care este fărădelegea lui Iacob? Oare nu Samaria? Şi care sunt înălţimile lui Iuda? Oare nu Ierusalimul?" (Mih 1,1-5).

"Şi tu, Betleem-Efrata, deşi eşti cel mai mic între locuitorii lui Iuda, din tine se va naşte stăpânitor peste Israel, iar originea lui este de la început, din veşnicie. Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când cea care trebuie să nască va naşte. Atunci ce a mai rămas din fraţii săi se vor întoarce la fiii lui Israel. El va fi mare şi va păstori poporul prin puterea Domnului, pentru gloria Domnului Dumnezeului său, şi toţi vor trăi fără grijă, iar puterea lui se va întinde până la marginile pământului. El însuşi va fi pacea noastră!" (Mih 5,1-4).

"Ascultaţi ce zice Domnul: «Scoală-te! Fă judecată cu munţii, iar colinele să audă glasul tău. Ascultaţi, voi munţilor, prezenţa Domnului şi voi neclintite temelii ale pământului! Domnul face judecată poporului său şi va vorbi împotriva lui Israel. Poporul meu! Spune-mi, ce ţi-am făcut eu ţie? Sau cu ce te-am împovărat? Răspunde-mi! Eu sunt cel care te-am scos din ţara Egiptului şi din casa robiei te-am răscumpărat şi ţi-am trimis înainte pe Moise, pe Aron şi pe Miriam! Poporul meu! Adu-ţi aminte de sfatul lui Balac, regele Moabului, şi ce i-a răspuns lui Balaam, fiul lui Peor, când tu ai mers de la Şitim până la Ghilfal, ca să cunoşti dreptatea lui Dumnezeu». «Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi cu ce mă voi pleca înaintea Domnului Dumnezeului celui Preaînalt?»" (Mih 6, 1-6)

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu eşti nespus de sincer cu poporul tău. Ajută-ne să fim sinceri în împlinirea datoriilor noastre faţă de tine. Amin.

» înapoi la cuprins «