Cartea Înţelepciunii

Prezentare:

Cartea cu acest titlu face parte din cărţile deuterocanonice, adică acceptată în canonul Sfintei Scripturi ceva mai târziu decât restul cărţilor. A fost folosită foarte mult mai ales în perioada Sfinţilor Părinţi, perioada de început a Bisericii.

Vulgata o numeşte Cartea Înţelepciunii, iar Septuaginta, Înţelepciunea lui Solomon. Acesta este titlul pe care îl dau traducerile Bisericii Ortodoxe.

Din carte rezultă că autorul ar fi regele Solomon pentru că vorbeşte altor regi de pe poziţia de rege. Realitatea este alta, cartea nu este scrisă de regele Solomon, ci numai pusă sub autoritatea lui, datorită reputaţiei de om înţelept pe care a avut-o. Mai sigur, cartea este scrisă de un evreu care a trăit în perioada elenistă, dar care avea o puternică credinţă în Dumnezeu.

Autorul nu este nici pe departe un filozof, aşa cum ne-ar lăsa să înţelegem încă din titlul cărţi, nici un teolog, ci un simplu înţelept al vremii. El preia multe din conceptele specifice culturii şi gândirii eleniste şi le dă un caracter religios. Scrierea apare undeva pe la anul 50 îi.C., ca reacţie la înmulţirea şcolilor filozofice, la dezvoltarea ştiinţelor şi la impunerea credinţelor misterice (o credinţă specifică numai celor iniţiaţi). Intenţia fundamentală este aceea de a arăta că Dumnezeul evreilor este adevăratul Dumnezeu şi credinţa lor este cea autentică. În acest sens, autorul se foloseşte şi de un anumit bagaj de termeni specifici culturii eleniste.

Cartea este formată din 19 capitole, structurate astfel:

- 1-5: rolul înţelepciunii în destinul omului;

- 6-9: originea şi natura înţelepciunii şi mijloacele de a o dobândi;

- 10-19: preamărirea înţelepciunii şi a lui Dumnezeu în istoria poporului ales.

Cartea Înţelepciunii vrea să scoată în evidenţă rolul înţelepciunii în viaţa omului. Din acest punct de vedere apar câteva teme importante privind doctrina despre Dumnezeu, problema răsplăţii, învierea trupului, doctrina despre înţelepciune, importanţa istoriei Israelului.

Dumnezeul despre care vorbeşte Cartea Înţelepciunii este acelaşi despre care vorbesc şi celelalte cărţi ale Vechiului Testament: Dumnezeul lui Israel, Creatorul, stăpânul universului, înţelepciunea, bunătatea, sfinţenia etc. Toate acestea sunt folosite la formă superlativă. Problema răsplăţii apare în contextul distincţiei care este între trup şi suflet. Ideea nemuririi sufletului, una dintre ideile specifice gândirii greceşti, este legată direct de roadele înţelepciunii. Faptele bune fiind roadele înţelepciunii, ele devin automat fapte care izvorăsc din suflet, de aceea sufletul trebuie să se bucure de răsplată. În acest fel, şi înţelepciunea poate fi înţeleasă mult mai uşor ca un atribut al lui Dumnezeu. Ba mai mult, Cartea Înţelepciunii o identifică cu Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu este înţelepciunea, este firesc ca roadele ei să fie bune, tocmai pentru că Dumnezeu este bun. Şi dacă Dumnezeu este nemuritor, cine face faptele vieţii lui cu înţelepciune, le face, de fapt, cu Dumnezeu, iar Dumnezeu este nemuritor şi cel care va face faptele înţelepciunii, va fi nemuritor.

Reflectând cu înţelepciune la trecutul său, Israelul este invitat să nu repete faptele rele făcute, ci, folosindu-se de înţelepciune, să-şi schimbe trecutul neplăcut.

Obiectiv:

Conştiinţa că înţelepciunea se dobândeşte prin efort. Înţelepciunea este Dumnezeu-Duhul Sfânt.

Învăţătură:

Fiecăruia dintre noi i-ar plăcea să ia numai decizii înţelepte. Acest lucru ar fi benefic nu doar pentru noi ca persoane, ci şi pentru cei din jurul nostru, fie persoane, fie nu. În Sfânta Scriptură, ori de câte ori apare problema înţelepciunii, este legată de fiecare dată de Dumnezeu. Fără Dumnezeu, omul nu poate fi înţelept. Izvorul înţelepciunii este Dumnezeu. De Dumnezeu? Cum au ajuns oamenii să-şi dea seama de această realitate? Reflectând la cele deja existente. Astfel, poporul israelit, după ieşirea din Egipt realizează marele miracol pe care Dumnezeu îl face cu el. Îi simte prezenţa, îi aude glasul, primesc poruncile lui. Totul în jur e ceva ce depăşeşte simpla capacitate a omului de a gândi. Atunci se întreabă: "Cine a făcut toate acestea?" Le-a făcut cel a cărui prezenţă ei o experimentaseră.

Orice om rămâne surprins în unele momente din viaţă, fie în faţa unui peisaj din natură, în faţa bunătăţii unui alt om, în faţa unui răspuns primit etc. "Dar cum poate fi totul perfect?" se întreabă omul. Dacă există aceste "perfecţiuni", cineva, cu de la sine putere le-a creat pe toate. În general, omul devine înţelept în timp; citind, experimentând, trăind etc. Singurul înţelept este Dumnezeu. El a organizat totul atât de minunat încât nu se poate spune: Apei acesteia i-ar fi stat mai bine să fie verde decât albastră, sau vara ar fi fost mai plăcută dacă ar fi avut zăpadă, sau crinul ar fi fost mai frumos dacă era negru. Dumnezeu a fixat aceste lucruri în acest fel datorită înţelepciunii sale, înţelepciune pe care Cartea Înţelepciunii o identifică cu Dumnezeu, chiar dacă acest Dumnezeu este Duhul Sfânt, aşa cum se scoate deseori în evidenţă în Sfânta Scriptură.

Dumnezeu a creat totul prin înţelepciunea sa, prin Duhul Sfânt. El este cel care merge alături de Tatăl şi de Fiul prin istoria omenirii. El este cel care îl susţine pe Isus în ceasul greu al încercărilor, el este curajul apostolilor şi al primilor martiri. El însufleţeşte, purifică şi întinereşte în fiecare moment Biserica şi o conduce spre întâlnirea definitivă cu Tatăl.

Practic:

- Căutaţi în Sfânta Scriptură mai multe locuri în care se vorbeşte despre înţelepciune şi încercaţi să precizaţi cu cine se identifică.

- Găsiţi câteva diferenţe între înţelepciunea lui Dumnezeu şi înţelepciunea omului.

- Găsiţi adevăratele sensuri ale expresiilor "a avea minte" şi "a fi înţelept". Se poate vorbi de una şi aceeaşi realitate?

- În ce condiţii este suficientă mintea pe care Dumnezeu ne-a dat-o fiecăruia şi unde avem nevoie de înţelepciune?

- Cum comentaţi următoarea afirmaţie: "Nu ajunge să fii deştept. Trebuie să fii înţelept!"

- Citiţi începutul capitolului trei din Cartea Înţelepciunii şi precizaţi unde se foloseşte în cadrul liturgiei Bisericii şi ce legătură are cu momentul respectiv.

Texte de referinţă:

"Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare o mare nenorocire şi plecarea lor dintre noi un prăpăd. Dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor ei au îndurat suferinţe, speranţa lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare va fi răsplata lor, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de el. Ca pe aur în foc i-a încercat şi ca pe o jertfă de ardere de tot i-a primit. Vor străluci în ziua în care vor fi răsplătiţi şi ca nişte scântei care rămân pe mirişte, aşa vor fi. Vor judeca neamurile şi vor fi stăpâni peste popoare şi Domnul va locui printre ei în veci. Ei vor înţelege adevărul ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu el în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor săi" (Înţ 3,1-9).

"Înţelepciunea ajunge cu repeziciune de la o parte la alta a pământului şi toate le face foarte bune. Mi-a fost dragă şi am căutat-o din tinereţea mea, şi am căutat s-o am de mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei" (Înţ 8,1-2).

"Înţelepciunea l-a păzit pe primul om creat de Dumnezeu ca să fie părintele neamului omenesc, atunci când a fost creat primul. Ea l-a scos din păcatul lui şi i-a dat puterea să stăpânească peste toată făptura" (Înţ 10,1-2).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, a ta este înţelepciunea, a ta este orânduirea pe care ai dat-o lumii. Trimite-l pe Duhul Sfânt asupra noastră pentru a mări în noi înţelepciunea. Amin.

» înapoi la cuprins «