Cartea Ecleziastului (Qohelet)

Prezentare:

Spre deosebire de Cartea Proverbelor, Cartea Ecleziastului prezintă reflecţiile personale ale autorului asupra contradicţiilor din viaţă. De multe ori omul nu înţelege pentru ce viaţa este aşa şi nu altfel, aceasta pentru că are o înţelepciune limitată. Are totuşi clădită în sine speranţa unui viitor mai bun, doar dacă se încrede în Dumnezeu.

Numele cărţii provine de la cuvântul grec "ekklesiastes", care traduce cuvântul ebraic "qahal", care înseamnă adunare. Sensul care ne interesează pe noi este "cel care vorbeşte unei adunări", predicator, orator. Ca atare Ecleziastul sau Qohelet nu este un nume propriu, ci numele unei funcţii. Cartea se citea mai ales cu ocazia Sărbătorii Corturilor şi avea rolul de a aminti evreilor că viaţa, cu plăcerile şi bucuriile ei este trecătoare.

Deşi pare că îl are ca autor pe Solomon, cartea este scrisă de un israelit învăţat din Palestina, probabil la Ierusalim, în limba aramaică, în secolul al III-lea î.C. Autorul doar se foloseşte de numele lui Solomon pentru a da autoritate cărţii, dar nu el este autorul adevărat, mai ales că Solomon nu era un fatalist al vieţii, aşa cum dă impresia că este autorul Cărţii Ecleziastului. Cu toate acestea, chiar şi autorul cărţii nu este un materialist, aşa cum se pare, ci şi el îşi mărturiseşte credinţa în Dumnezeu şi îşi raportează viaţa la el.

Cartea are la bază trei idei: viaţa e plină de contradicţii; numai Dumnezeu cunoaşte bine sensul tuturor celor care există şi omul e capabil să descopere voinţa lui Dumnezeu în mod progresiv.

Are 12 capitole structurate astfel:

- 1,1-11: prolog;

- 1,12-3,22: examinarea lucrurilor temporale;

- 4,1-7,29: analiza relaţiilor economice ale omului în raport cu viaţa;

- 8,1-12,7: limita înţelepciunii umane;

- 12,8-14: epilog.

Cel care deschide pentru prima dată Cartea Ecleziastului va constata încă din start o viziune pesimistă asupra vieţii: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciuni" (Qoh 1,2). Ca atare, nimic nu este nou sub soare. Omul trebuie să răspundă înaintea lui Dumnezeu de tot ceea ce face. Chiar relaţiile dintre oameni suferă atât de mult din cauza nesincerităţii, a înşelăciunilor de multe feluri, a dezamăgirilor. Toate în viaţă sunt trecătoare, sensul adevărat al tuturor îl ştie numai Dumnezeu. Expresia "deşertăciunea lucrurilor omeneşti" apare în carte de 25 de ori. Totul e deşertăciune. Ştiinţa, bogăţia, iubirea, viaţa ca atare, toate se succed, iar la sfârşit vine bătrâneţea, boala şi apoi moartea. Moartea este locul comun în care se întâlnesc toţi: bogaţi şi săraci, înţelepţi şi nebuni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni.

Pentru cititorul neavizat, Cartea Ecleziastului poate însemna o adevărată tragedie. Dacă toate sunt aşa cum sunt, care mai este sensul vieţii? Pentru ce ne-a mai creat Dumnezeu? Doar ca în final toţi să fim distruşi?

Prin viziunea pe care o propune, autorul vrea să schimbe ideea răsplăţii comunitare şi să-l conducă pe om la conştientizarea responsabilităţii proprii. Răsplata omului nu este în lumea aceasta, nici nu este omul cel care poate să dea răsplata, ci singura răsplată este la Dumnezeu, după această viaţă. El a creat totul, în mâna lui sunt toate, toate depind de el. El este raţiunea pentru care există tot ceea ce există şi tot ceea ce există îşi are desăvârşirea doar în el.

Obiectiv:

Ceea ce nu este deşertăciune în viaţă este ceea ce facem pentru Dumnezeu.

Învăţătură:

Aparent totul în această viaţă este deşertăciune. Chiar şi viaţa de rugăciune, faptele bune, corectitudinea în relaţia cu aproapele etc., de multe ori sunt puse la îndoială. Celor "buni" le merge de multe ori rău, pe când celor "răi" le merge atât de bine. Bogăţiile acestui pământ sunt posedate doar de câţiva oameni, foarte mulţi trăind la pragul sărăciei. Paradoxal, cei care se îngrijesc mai mult de sănătatea proprie, se îmbolnăvesc mai mult, iar cei care au diferite vicii, nu suferă de nici o boală. Cei care îl caută pe Dumnezeu-Iubire sunt persecutaţi, iar cei care nu-l caută sunt preferaţi. În toate aceste paradoxuri avem toate motivele să credem că o ierarhie a priorităţilor există. Toate au un scop bine precizat de Creator. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este întâmplător. Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan de iubire. Este cel mai nobil aspect care poate şi trebuie subliniat. Că mijloacele pentru împlinirea acestui plan sunt de cele mai multe ori paradoxale, şi acesta este un mister. Cel care are o credinţă adevărată nu-şi pune multe întrebări. Iar cei care îşi pun întrebări, oricum nu găsesc răspunsul, pentru că de cele mai multe ori răspunsul este la Dumnezeu. Singură credinţa trebuie să fie aceea care să călăuzească viaţa omului pe pământ spre Dumnezeu. Ceea ce este făcut din credinţă nu poate fi deşertăciune, pentru că Dumnezeu nu se dezice. Istoria ne este martoră.

Practic:

- Comentaţi: "Deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciuni!" (Qoh 1,2).

- Din perspectiva Cărţii Ecleziastului, ce legătură există între respectarea Legii şi răsplată?

- Găsiţi asemănări între atitudinea fariseilor şi cărturarilor din evanghelie şi anumite atitudini din Cartea Ecleziastului.

- Citiţi Qoh 3,1-8 şi discutaţi la nivel de grup ceea ce vă sugerează?

- Discutaţi la nivel de grup despre deşertăciunea păcatului.

- În viziunea Cărţii Ecleziastului, cum consideraţi sacramentele?

Texte de referinţă:

"Pentru orice lucru este un moment prielnic şi timp pentru orice lucru de sub cer. Este un timp ca să te naşti şi un timp ca să mori, un timp ca să sădeşti şi un timp ca să culegi ceea ce ai sădit. Este un timp ca să răneşti şi un timp ca să vindeci, un timp ca să dărâmi şi un timp ca să construieşti. Este un timp ca să plângi şi un timp ca să râzi, un timp ca să jeleşti şi un timp să te distrezi. Este un timp ca să arunci pietre şi un timp ca să le aduni. Este un timp în care să îmbrăţişezi şi un timp în care să fugi de îmbrăţişare. Este un timp în care să aduni şi un timp în care să risipeşti. Este un timp în care să păstrezi şi un timp în care să arunci. Este un timp în care să rupi şi un timp în care să coşi, este un timp în care să vorbeşti şi un timp în care să taci. Este un timp în care să iubeşti şi un timp în care să urăşti. Este un timp pentru a face război şi un timp pentru pace" (Qoh 3,1-8).

"Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi inima să nu-ţi scoată vreo vorbă înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri, iar tu pe pământ. Pentru aceasta să fie cuvintele tale puţine. Visurile vin din multele tale griji, iar glasul celui nebun din mulţimea de vorbe. Dacă ai făcut un jurământ lui Dumnezeu nu pierde din vedere să-l împlineşti, pentru că nebunii nu au nici o trecere, tu însă împlineşte ceea ce ai promis" (Qoh 5,1-2).

"O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte parfumuri, puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune. Inima celui înţelept este la dreapta lui, iar inima celui nebun este la stânga. La fel, celui nebun, când merge pe drum îi lipseşte adevărata înţelepciune, iar toată lumea zice: «Este nebun!» Dacă mânia conducătorului tău se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău, căci firea calmă înlătură mari neajunsuri. Am mai văzut încă un rău sub soare, ca o greşeală care porneşte de la conducător: Nebunul este pus la responsabilităţi înalte, iar cei vrednici stau la locurile de jos" (Qoh 10, 1-6).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu dai sens creaţiei tale. Ajută-ne să înţelegem care este voinţa ta cu noi pentru a nu cădea în disperare. Amin.

» înapoi la cuprins «