Cărţile Macabeilor

Prezentare:

Cărţile Macabeilor sunt singurele izvoare care prezintă istoria poporului ales din timpul perioadei eleniste. Din acest motiv, cele două cărţi vor fi tratate împreună.

Titlul cărţilor vine de la de la supranumele de "macabeu", dat lui Iuda, al treilea fiu al preotului Matatia. Acest supranume, de la Iuda, a trecut şi la fraţii săi Ionatan şi Simon, care i-au continuat misiunea în mijlocul poporului iudeu. Ambele cărţi tratează aceeaşi perioadă istorică, existând doar mici nuanţe.

Prima carte a Macabeilor relatează perioada dintre urcarea pe tron a lui Antioh Epifanul (175 î.C.) până la domnia lui Ioan Hyrcan (134 î.C.).

A doua relatează perioada cuprinsă între sfârşitul domniei lui Seleucus al IV-lea (175 î.C.) şi moartea lui Nicanor (161 î.C.), generalul regelui Demetrius I.

Aceste cărţi au fost acceptate în canonul Sfintei Scripturi doar de către creştini, din perioada de început a Bisericii, lucru neacceptat şi de evrei din cauza eşecului politic al fraţilor Macabei.

Prima carte este scrisă de un autor din Palestina în jurul anului 100 î.C., iar a doua la sfârşitul sec. al II-lea î.C. Ambele au autori anonimi. Fiecare dintre ele se axează pe ideea respectării alianţei, a cultului de la templu, a îndepărtării zeilor străini şi, mai ales, pe ideea că prosperitatea este rodul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.

Cele două cărţi au în total 16, respectiv 15 capitole, împărţite astfel:

Prima carte:

- 1-2: persecuţia lui Antioh Epifanul împotriva evreilor şi rezistenţa acestora sub conducerea lui Matatia;

- 3-9,22: luptele conduse de către Iuda Macabeul;

- 9,23-12,54: despre faptele lui Ionatan Macabeul;

- 13-16: campaniile lui Simon Macabeul.

A doua carte:

- 1-2: introducere;

- 3-4: lupta pentru funcţia de mare preot;

- 5-7: prigoana sub regele Antioh Epifanul;

- 8,1-15,36: victoria iudaismului sub conducerea lui Iuda Macabeul;

- 15,37-39: concluzie.

Dorind să introducă cultura elenistă în tot imperiul său, regele Antioh Epifanul întâmpină opoziţie atunci când ajunge la poporul evreu. Cultura greacă era în dezacord cu Legea prescrisă de Moise. Templul şi cultul de la templu ar fi intrat în desuetudine. În acest caz, preotul Matatia şi fiii săi încep un război sfânt împotriva cotropitorilor. Între timp a fost obţinută libertatea religioasă de către Iuda Macabeul, a fost obţinută şi autonomia politică de către Ionatan. Momentul major de poticnire a fost atunci când trebuiau să aleagă marele preot pentru a sluji la templu. Pentru că nu au reuşit, din cauza discordiei şi a invidiei care exista între pretendenţi, regele Antioh Epifanul profită şi impune cultul păgân în Israel. Profanează templul, îl pradă şi dezlănţuie o mare prigoană împotriva evreilor. În această persecuţie vor muri ca martiri, pentru că nu au voit să jertfească idolilor, bătrânul Eleazar şi o mamă cu cei şapte fii ai săi.

Obiectiv:

Convingerea că adevăratele valori se obţin prin muncă susţinută şi prin harul lui Dumnezeu.

Învăţătură:

Antioh Epifanul vrea să impună în imperiul său o singură cultură, aceea a păgânismului, bazată pe forţa persoanei, pe viciile ei, pe jertfe aduse zeilor păgâni şi regelui. Era o cultură care contrasta cu adevăratul crez al evreilor. Nu omul trebuie să stea în centru cultului, ci Dumnezeu. Numai lui i se poate aduce adevărata adoraţie. Omului i se aduce doar respect pentru că îl are ca şi creator pe Dumnezeu. Fiind preot la templu, Matatia simte mai bine decât oricine situaţia dificilă în care se află poporul, de aceea propune războiul sfânt. El ştie cât efort s-a făcut pentru a se restabili cultul adevăratului Dumnezeu, pentru refacerea templului şi a Ierusalimului. Şi tot el ştie cât de greu este să rămâi fidel Legii lui Dumnezeu într-o cultură care propune ca valoare cultul zeilor păgâni. Sunt tot atâtea motive care, împreună cu fiii săi l-au determinat să înceapă războiul sfânt, pentru a-şi apăra credinţa, Legea, templul şi Ierusalimul. Au venit însă alţii, care nu preţuiau la fel de mult toate acestea, unii care favorizau elenismul şi cultura pe care o propunea. Atunci a intrat în ei dezbinarea şi imposibilul s-a produs. Antioh iniţiază persecuţia. Era mai simplu ca oamenii să i se închine lui, pe care îl vedeau, decât Dumnezeului pe care nu-l vedeau. Nu era nevoie efort pentru a-l descoperi. Antioh era acolo, era printre ei. Avea nevoie doar de cult! Iar zeii, care nu puteau să vorbească sau să meargă, şi ei aveau nevoie de acelaşi cult. Iar Dumnezeu, cel care îl crease şi pe Antioh şi pe poporul israelit, cel care făcuse atât de mult pentru poporul ales, pentru el trebuia depus efort pentru a fi descoperit. Uita Antioh - şi, prin el, poporul ales - că pentru a-l descoperi pe Dumnezeu este nevoie de efort, iar Dumnezeu răsplăteşte mereu efortul. Pentru acesta bătrânul Eleazar, mama cu cei şapte copii, cu toţii fac efortul martiriului, tocmai pentru a-l avea pe Dumnezeu total. Nu se descurajează, chiar dacă aceasta înseamnă luptă.

Practic:

- Ce v-a impresionat cel mai mult în Cartea Macabeilor?

- Cum consideraţi ideea de "război sfânt" despre care vorbesc Cărţile Macabeilor în comparaţie cu războiul sfânt pe care îl propun uneori musulmanii?

- Găsiţi şi alte modele care să se asemene cu cei şapte fii ai mamei despre care vorbeşte Cartea Macabeilor.

- Există vreo legătură între îndemnul mamei celor şapte fii şi îndemnul mamelor noastre atunci când ne îndeamnă la bine?

- În ceea ce priveşte jertfirea la idoli, printre creştinii de astăzi se mai poate vorbi de jertfe aduse idolilor?

Texte de referinţă:

"A scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un singur popor şi să părăsească fiecare legea sa. Şi au primit toate popoarele cuvântul regelui şi mulţi din Israel au făcut cele cerute de el şi au jertfit idolilor şi nu au respectat ziua de odihnă" (1Mac 1,43-45).

"În zilele acelea s-a ridicat Matatia, fiul lui Ioan al lui Simeon, preotul, din fiii lui Ioiarib de la Ierusalim şi s-a oprit la Modein... Şi, văzând blasfemiile care se făceau în Iuda şi în Ierusalim, a zis: «Vai mie! Pentru ce m-am născut ca să văd distrugerea poporului meu şi dărămarea cetăţii celei sfinte şi să stau acolo când a fost dată în mâinile duşmanilor?»... Şi a strigat cu glas tare Matatia: «Tot cel care respectă Legea şi legământul să vină după mine»" (1Mac 2,1.8.27).

"Auzind popoarele din jur că s-a ridicat din nou locul de jertfă şi s-a înnoit sfinţenia aşa cum era mai înainte, s-au mâniat foarte mult şi s-au hotărât să distrugă seminţia lui Iacob. Pe cei care erau între ei au început să-i omoare" (1Mac 5,1-2).

"Un om, numit Eleazar, care era cărturar de frunte, înaintat în vârstă, dar frumos la faţă, căscându-i gura, îl obligau să mănânce carne de porc. Dar el, mai degrabă primind moartea decât viaţa, a mers de bună voie la martiriu" (2Mac 6,18-19).

"S-a întâmplat şi cu şapte fraţi, pe care, prinzându-i împreună cu mama lor, regele i-a obligat bătându-i cu biciul şi cu vâna de bou, să mănânce carne de porc, de care nu aveau voie să mănânce. Iar unul dintre ei, care a vorbit primul, a zis: «Ce vrei de la noi? Suntem mai bucuroşi să murim decât să încălcăm legile părinţilor noştri»" (2Mac 7,1-2).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu ştii că nu suntem totdeauna curajoşi în a te mărturisi prin viaţa noastră. Fă-ne capabili să dăm totdeauna mărturie de credinţa noastră în tine. Amin.

» înapoi la cuprins «