Cartea lui Tobia

Prezentare:

Alături de Cartea Iuditei şi a Esterei, Cartea lui Tobia a avut menirea de a hrăni speranţa poporului israelit în momente de grea încercare. Aparent bine ancorate în istorie, aceste cărţi sunt mai degrabă monumente de încredere în Dumnezeu. Nici una nu intenţionează să ne transmită date istorice sau geografice exacte, ci doar date care îl privesc pe Dumnezeu şi credinţa în el. Drept dovadă, ele intră mult mai târziu în canonul Sfintei Scripturi, au mai multe variante de text şi dau diferite date cu o mare libertate.

Cartea lui Tobia îşi primeşte titlul de la personajul ei principal, Tobia. În Sfânta Scriptură, cartea apare, când între cărţile istorice (Vulgata), când după cărţile sapienţiale.

Autorul nu este cunoscut. Se ştie însă data scrierii, în jurul anului 200 î.C., cel mai sigur în Palestina.

Are un număr de 14 capitole, structurate astfel:

- 1-3: prezentarea celor două familii cu problemele lor;

- 4-9: călătoria lui Tobia în Media împreună cu îngerul Rafael;

- 10-13: întoarcerea din călătorie, vindecarea bătrânului Tobia şi imnul de mulţumire;

- 14: prosperitatea lui Tobia şi moartea sa.

Cartea prezintă istoria a două familii israelite înrudite (a lui Tobit şi a lui Raguel), deportate în Asiria. Acolo, în robie fiind, cele două familii încearcă să respecte Legea lui Dumnezeu, dar întâmpină şi foarte multe greutăţi. În familia lui Raguel, Sara, fiica sa, este greu încercată de un demon. De şapte ori s-a căsătorit şi tot de atâtea ori, în noaptea nunţii demonul i-a ucis soţul. Pe de altă parte, nici în familia lui Tobit lucrurile nu stăteau mai bine. Tobit este orb şi sleit de puteri şi îşi simte sfârşitul aproape. Înainte să moară îl trimite pe fiul lui, Tobia, împreună cu un alt tânăr, numit Azaria, care nu era altcineva decât îngerul Rafael, la Media pentru a recupera zece talanţi de arginţi, atât de necesari pentru vremurile grele pe care le trăiau. Pe parcursul călătoriei, Tobia, ascultând de îngerul Rafael, o salvează pe Sara de influenţa nefastă a demonului şi o ia de soţie. Recuperează şi banii, iar întorcându-se, găseşte şi leacul pentru orbirea tatălui său.

Când bătrânul Tobit vrea să-l răsplătească pe Azaria pentru efortul pe care l-a depus însoţindu-l pe fiul său, acesta îşi dezvăluie adevărata identitate şi-i îndeamnă pe toţi la recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care, de fapt, îi ajutase, apoi îngerul dispare.

Familia lui Tobit mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darurile primite, iar Dumnezeu îi binecuvântează cu prosperitate. Bătrânul Tobit va muri la o vârstă destul de înaintată.

Intenţia autorului este destul de clar subliniată; chiar şi pe pământ străin, Legea lui Dumnezeu poate şi trebuie să fie respectată pentru că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care o respectă. De aceea, în mod deosebit sunt evidenţiate providenţa lui Dumnezeu, importanţa postului, a pomenii şi a rugăciunii, familia ca mijloc de păstrare a credinţei, importanţa comunităţii şi, nu în ultimul rând, Dumnezeu care răsplăteşte efortul depus.

Obiectiv:

Păstrarea credinţei în Dumnezeu din convingere.

Învăţătură:

Sunt multe lucruri în viaţă pe care trebuie să le facem din necesitate. Sunt altele pe care le facem pentru că suntem puşi să le facem. Dar sunt altele pe care nu ne obligă nimeni să le facem şi totuşi le facem cu plăcere, cu bucurie şi cu iubire. Acestei categorii de fapte le spunem fapte bune. Modelul este şi rămâne Dumnezeu. Cu adevărat, faptele care ne aduc cea mai mare satisfacţie sunt tocmai acestea, pe care le facem din iubire. Or, a face ceva din iubire presupune o legătură strânsă cu cel care este Iubirea, cu Dumnezeu. Pentru a muri pentru noi pe cruce Isus s-a identificat cu Iubirea, era şi Dumnezeu. Sfinţii, cei care au fost şi sunt cel mai aproape de Dumnezeu, au fost maeştri ai iubirii.

În familia lui Tobit găsim astfel de modele. E o familie liniştită care respectă Legea lui Dumnezeu. De remarcat că, în robie fiind, totuşi o respectă. Nu ţin cont de interdicţii. De fapt, împotriva facerii de bine nu poate fi interdicţie, pentru că cel mai mare bine se face tocmai atunci când este interzis. În sprijinul acestei afirmaţii vine familia lui Tobit care, deşi era interzis să îngroape morţii, din respect faţă de ei, îi înmormântează, cu riscurile de rigoare.

Se poate vorbi în acest caz de convingere. Dacă nu era convinsă, familia lui Tobit nu ar fi făcut nici un bine. Convinsă de ce? Că Dumnezeu care a dat Legea pe muntele Sinai vede tot binele şi îl răsplăteşte. Iar răsplata a venit atunci când nu se mai aştepta nimeni şi a fost atât de mare că nu au avut de spus decât un sincer: "Mulţumesc!"

Practic:

- Întrebaţi-vă ce bine major se poate face în comunitatea voastră şi încercaţi să găsiţi soluţii pentru a-l face (de exemplu, vizitarea unui bolnav, a unui bătrân, o oră de adoraţie pentru o familie aflată în dezbinare, pentru întoarcerea unui păcătos public etc.)

- Găsiţi câteva asemănări între familia lui Tobit şi familia unui sfânt a cărui viaţă aţi citit-o şi încercaţi să vă regăsiţi în ele.

- Ce ar avea tinerii de astăzi de învăţat de la Tobia? Dar familiile de la familia lui Tobit?

- Există un timp în care copiii vin la Sfânta Liturghie, se spovedesc şi se împărtăşesc doar pentru că aşa le spun părinţii. Nu o fac din convingere. Vine însă momentul (ar trebui să fie atunci când se primeşte sacramentul Mirului) când toate acestea ar trebuie făcute din convingere. Încercaţi să punctaţi câteva din momentele în care voi aţi trăit credinţa în Dumnezeu din convingere.

- Familia lui Tobit a mulţumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Ce forme de recunoştinţă credeţi că ar trebui adoptate în relaţiile noastre cu părinţii, cu preoţii, cu profesorii, cu oamenii simpli? Dar cu Dumnezeu?

Texte de referinţă:

"Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobia, al lui Ananiel, al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui Neftali, care în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, a fost luat în robie din Tisbe, care se află la miazăzi de Cadeş, Neftali, în Galileea de sus, mai sus de Haţor, retras spre apus şi la miazănoapte de Şefat. Eu, Tobit în toate zilele vieţii mele am umblat pe căile adevărului şi ale dreptăţii şi am făcut multe binefaceri fraţilor mei şi poporului meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în ţara Asiriei" (Tob 1,1-3).

"Iar călătorii au ajuns seara la râul Tigru şi s-au oprit acolo peste noapte. Şi tânărul s-a dus să se spele, dar din fluviu a sărit un peşte şi a vrut să-l înghită pe tânăr. Atunci îngerul a zis către el: «Prinde acest peşte!» Iar tânărul a prins peştele şi l-a luat pe uscat. Şi i-a zis îngerul: «Taie peştele şi ia cu tine inima, ficatul şi fierea şi păstrează-le»... Şi a zis tânărul către înger: «Frate Azaria, pentru ce sunt bune ficatul, inima şi fierea acestui peşte?» Iar el i-a răspuns: «Dacă îl chinuie pe cineva un demon sau un duh rău, se afumă bărbatul sau femeia cu inima şi ficatul şi nu-l va mai chinui. Iar cu fierea se unge la ochi omul care are albeaţă şi se vindecă»" (Tob 6,1-4.7-9).

"Atunci Tobit a scris cu bucurie rugăciunea aceasta şi a zis: «Binecuvântat este Dumnezeu cel veşnic viu şi binecuvântată este împărăţia lui... Să-l facă cunoscut cu toţii şi să-l preamărească toţi în Ierusalim»" (Tob 13,1.8).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu eşti autorul a tot binele. Învaţă-ne să te slujim în fraţii noştri în mod dezinteresat după modelul fiului tău, Isus Cristos. Amin.

» înapoi la cuprins «