INTRODUCERE

"Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2008" marchează centenarul începutului "Octavei pentru unitatea Bisericii". Această schimbare a terminologiei arată că rugăciunea pentru unitatea creştinilor a evoluat de-a lungul anilor. În acest sens, ni se propune o scurtă panoramă a istoriei sale în prima parte a acestei introduceri. În partea a doua se prezintă textul biblic şi tema aleasă pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2008. Propunem în continuare o scurtă reflecţie despre "ecumenismul spiritual" care permite să se situeze bine rugăciunea pentru unitatea creştinilor. Introducerea se încheie cu o scurtă descriere a structurii celor opt zile ale octavei pentru unitate din acest an.

Un aniversar important

În urmă cu o sută de ani, părintele Paul Watson, preot episcopalian (anglican) şi cofondator al Societăţii Atonement din Graymoor (Garrisson, în statul New York), inaugura o octavă de rugăciune pentru unitatea creştinilor care s-a celebrat pentru prima dată între 18 şi 25 ianuarie 1908. În anul 1968, exact şaizeci de ani mai târziu, Bisericile şi parohiile din întreaga lume celebrau pentru prima dată cu textele pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, pregătite împreună de Comisia "Credinţă şi Constituţie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Secretariatul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (Biserica Catolică).

Actualmente, colaborarea dintre Bisericile, parohiile şi comunităţile anglicane, catolice, ortodoxe şi protestante la pregătirea şi celebrarea Săptămânii de rugăciune pentru unitate este o practică deja familiară, ceea ce constituie o dovadă tangibilă a eficacităţii rugăciunii pentru unitate. Se justifică faptul că putem vorbi de istoria Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor ca de un succes. Pentru noi este izvor de mare bucurie şi de profundă recunoştinţă.

Antecedentele Săptămânii de rugăciune

Dacă aceste două aniversări ne permit să descriem istoria Săptămânii de rugăciune, este evident că rugăciunea pentru unitate nu este o invenţie a secolului trecut. Însuşi Isus a înălţat această rugăciune către Tatăl: "Ca toţi să fie una". De atunci, creştinii nu au încetat să se roage în diferite maniere pentru ca unitatea să se realizeze. În pofida dezbinărilor lor, creştinii din toate tradiţiile s-au rugat împreună cu rugăciunea lui Cristos pentru unitatea tuturor discipolilor săi. De exemplu, vechea liturgie zilnică din Bisericile ortodoxe îi invită pe credincioşi să se roage pentru pacea şi unitatea tuturor.

Alte propuneri au precedat Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor la mijlocul secolului al XIX-lea. Importanţa şi necesitatea rugăciunii - şi îndeosebi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor despărţiţi - sunt scoase în evidenţă de un mare număr de mişcări şi grupuri ecleziale din diferite confesiuni (de exemplu Mişcarea din Oxford, Alianţa Evanghelică şi diferite iniţiative feminine pentru rugăciune). În Scrisoarea enciclică adresată în anul 1902 tuturor Bisericilor locale ortodoxe, patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea sublinia că unitatea tuturor creştinilor era o "temă de rugăciune şi implorare neîncetată".

Paul Watson şi Paul Couturier

Când părintele Paul Watson a conceput şi a pus în practică octava de rugăciune - care se consideră ca început al Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor aşa cum o celebrăm astăzi -, pentru el unitatea însemna în realitate întoarcerea diferitelor Biserici în sânul Bisericii Catolice Romane. Acest lucru a influenţat în alegerea datei pentru octavă: aceasta începea la 18 ianuarie, care în acea perioadă în calendarul catolic roman era data sărbătorii Catedrei lui Petru şi se încheia la 25 ianuarie, sărbătoarea Convertirii lui Paul. După intrarea Societăţii Atonement în Biserica Catolică în anul 1909, papa Pius al X-lea a dat binecuvântarea sa oficială octavei pentru unitate.

Prin anii 1930, abatele Paul Couturier din Lyon (Franţa) a dat un nou impuls octavei pentru unitatea Bisericii. În această perioadă, celebrarea octavei începuse să se extindă în toată Biserica Catolică şi într-un mic număr de comunităţi anglicane favorabile reunirii cu episcopul de Roma. Cu toate acestea, din motive teologice această concepţie era respinsă de un mare număr de creştini care nu aparţineau Bisericii Catolice. Abatele Couturier a menţinut perioada 18-25 ianuarie însă a modificat terminologia: obiectivul "Săptămânii universale de rugăciune pentru unitatea creştinilor" pe care o promova era unitatea Bisericii "aşa cum o vrea Cristos".

Credinţă şi Constituţie

Un alt curent de iniţiative de rugăciune pentru unitatea creştinilor se află la originea Săptămânii de rugăciune. În anul 1915 s-a publicat un Manual de rugăciune pentru unitatea creştinilor de Comisia Bisericii Episcopaliene Protestante din Statele Unite a Conferinţei Mondiale despre Credinţă şi Constituţie. În scurta introducere din această lucrare, autorii scoteau în evidenţă speranţa lor ca fiecare dintre diferitele comunităţi să se roage pentru unitate, nu să se roage în mod necesar în acelaşi loc. De asemenea, nu se aştepta ca "Bisericile cu tradiţie liturgică puternică aşa cum sunt Biserica Catolică şi Sfânta Biserică Orientală Ortodoxă" să folosească acest material, ci doar să-l pună în resursele lor ample şi în bogata lor moştenire de rugăciuni pentru unitatea creştinilor.

Începând din anul 1921, Comitetul Permanent pentru Conferinţa Mondială despre Credinţă şi Constituţie publică materialul pentru octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi va sugera să se ţină în cele opt zile care preced Rusaliile. În anul 1941 Comisia "Credinţă şi Constituţie" mută aceste zile în luna ianuarie, aşa încât să coincidă cu iniţiativa catolică şi aceste două curente care au rezultat din Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Biserica Catolică să invite pe creştini să se roage în aceeaşi perioadă. Începând din anul 1958, pregătirea materialului propus de "Credinţă şi Constituţie" s-a făcut în mare parte în coordonare cu pregătirea textelor elaborate de Centrul Ecumenic "Unitatea Creştină" (catolic) din Lyon, iar, începând din anul 1960, "Credinţă şi Constituţie" şi Biserica Catolică au început să reflecteze împreună şi în manieră profundă asupra elaborării acestor texte chiar dacă în mod discret, de vreme ce Biserica Catolică încă nu promova în manieră oficială activităţile ecumenice.

Până la celebrarea comună a Săptămânii de rugăciune

Este ziua de 25 ianuarie 1959, ziua încheierii octavei de rugăciune pentru unitate, când papa Ioan al XXIII-lea convoacă Conciliul Vatican II, care va trebui să facă Biserica Catolică să intre în mod decisiv în mişcarea ecumenică. De asemenea, Conciliul a permis colaborarea oficială dintre Secretariatul de la "Credinţă şi Constituţie" din Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Secretariatul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor din Vatican. La originea consultării mixte organizată de aceste două organisme în anul 1966 despre Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, s-a creat un grup mixt de pregătire a textelor pentru Săptămâna de rugăciune. În anul 1968, primul "produs" al grupului era gata pentru a fi folosit. Din anul 1973, în fiecare an există un grup ecumenic diferit, provenind dintr-o regiune a lumii, care este invitat să pregătească un prim proiect al textelor pentru Săptămâna de rugăciune pe care grupul pregătitor internaţional mixt are datoria de a-l revizui. Această "călătorie" în jurul globului subliniază până la un anumit punct caracterul cu adevărat ecumenic al săptămânii de rugăciune. Această istorie amplă a pregătirii şi celebrării comune a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor a dus în anul 2004 la coeditarea materialului de către "Credinţă şi Constituţie" şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

© Editura Presa Bună