|
Prezentare Cuvânt către cei care organizează Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor Căutarea unității pe tot parcursul anului În mod tradițional, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor este celebrată în perioada 18-25 ianuarie. Această perioadă a fost propusă în 1908 de Paul Wattson; este perioada cuprinsă între sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru și cea a Convertirii Sfântului Paul. Așadar, această alegere are o semnificație simbolică. În emisfera sudică, unde luna ianuarie este o perioadă de vacanță, se preferă să se adopte, de asemenea, o dată în jurul Rusaliilor (după cum este sugerat de Mișcarea "Credință și Constituție" în 1962), care, de asemenea, reprezintă o dată simbolică pentru unitatea Bisericii. Păstrând această flexibilitate a spiritului, vă încurajăm să considerați aceste texte ca o invitație de a găsi și alte ocazii, în decursul anului, pentru a exprima gradul de comuniune pe care Bisericile l-au atins deja și pentru a vă ruga împreună pentru a ajunge la deplina unitate dorită de Cristos.
Textele pot fi adaptate Aceste texte sunt propuse știut fiind faptul că, ori de câte ori va fi posibil, se va încerca adaptarea lor la realitățile locale. Astfel, se va ține seama atât de practicile liturgice și devoționale locale, cât și de contextul socio-cultural. În mod normal, o astfel de adaptare presupune o colaborare ecumenică. În multe țări există deja astfel de structuri ecumenice care permit acest gen de colaborare. Sperăm că necesitatea de a adapta Săptămâna de rugăciune la realitatea locală va încuraja crearea de structuri ecumenice acolo unde încă nu există.
Folosirea textelor în cadrul "Rugăciunii pentru unitatea creștinilor" Pentru Bisericile și comunitățile creștine care celebrează împreună rugăciunea în cursul unei singure ceremonii, această broșură propune un model de celebrare ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu. Bisericile și comunitățile creștine pot, de asemenea, să se folosească în cadrul celebrărilor de rugăciune, și de alte texte din Celebrarea ecumenică a cuvântului lui Dumnezeu, de textele propuse pentru cele opt zile sau, la alegere, de rugăciuni din apendicele acestei broșuri. Bisericile și comunitățile creștine care celebrează rugăciunea pentru unitatea creștinilor în fiecare zi a săptămânii pot găsi sugestii în textele propuse pentru cele opt zile. Dacă cineva dorește să întreprindă studii biblice pe tema din 2006 poate lua ca bază textele și reflecțiile biblice propuse pentru cele opt zile. Comentariile de la fiecare zi pot fi încheiate printr-o rugăciune de mijlocire. Pentru persoanele care doresc o rugăciune personală textele cuprinse în această broșură pot fi puncte de sprijin și le arată astfel că sunt în comuniune cu toți cei care se roagă în toată lumea pentru o mai mare unitate vizibilă a Bisericii lui Cristos. © Editura Presa Bună
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |