Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile

Prima zi

Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi (In 14,23)

Dragostea lui Dumnezeu, fundamentul păcii

LECTURA I

Domnul v-a iubit şi v-a ales.

Citire din cartea Deuteronomului 7,7-11

În zilele acelea, Moise a spus poporului israelit: ⁷ "Dacă Domnul v-a îndrăgit, dacă el v-a ales, aceasta a făcut-o, nu pentru că voi aţi fi poporul cel mai numeros dintre toate, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele, ⁸ dar din dragoste către voi şi din fidelitate faţă de jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, v-a scos Domnul cu puterea mâinii sale şi v-a eliberat din casa sclaviei şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului. ⁹ Să ştii deci că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul fidel, care îşi ţine legământul şi îndurarea lui ţine până la al miilea neam pentru cei care îl iubesc şi-i păzesc poruncile, ¹⁰ dar pe cel care îi este duşman se răzbună şi-l nimiceşte; răzbunarea lui nu întârzie. ¹¹ Să păziţi deci legile, poruncile şi hotărârile pe care vi le prescriu eu astăzi, ca să le împliniţi".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 24,2-3.4-5ab.6-7bc.8-9 (R.: 6)

R.: Aminteşte-ţi, Doamne, de bunătatea şi îndurarea ta,
pentru că ele sunt veşnice.

² Dumnezeul meu, mă încred în tine!
Să nu fiu dat de ruşine, ca să nu triumfe duşmanii mei.
³ Toţi care se încred în tine nu vor rămâne de ruşine.
Vor fi daţi de ruşine cei care săvârşesc trădarea
ca pe un lucru de nimic. R.

⁴ Arată-mi, Doamne, căile tale, condu-mă pe cărările tale.
^5ab Povăţuieşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

⁶ Aminteşte-ţi, Doamne, de bunătatea şi îndurarea ta,
pentru că ele sunt veşnice.
^7bc Adu-ţi aminte de mine în îndurarea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

⁸ Domnul este bun şi drept, el arată păcătoşilor calea.
⁹ El conduce pe cei umili în dreptate
şi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

LECTURA A II-A

Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pe noi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-12

⁷ Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi îl cunoaşte pe Dumnezeu. ⁸ Cel care nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. ⁹ Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul său Fiu în lume, ca să avem viaţă prin el. ¹⁰ Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. ¹¹ Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi suntem datori să ne iubim unul pe altul. ¹² Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea lui în noi este desăvârşită.

Cuvântul Domnului

EVANGHELIA

Acest frate al tău era mort şi a înviat.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 15,1-2.11-32

În acel timp, ¹ văzând cum vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte, ² fariseii şi cărturarii cârteau împotriva lui spunând: "Acest om se arată prietenos cu cei păcătoşi şi stă la masă cu ei". ¹¹ Atunci Isus le-a spus această parabolă: "Un om avea doi fii. ¹² Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Şi tatăl le-a împărţit averea. ¹³ După câteva zile, fiul cel mai tânăr a strâns tot ce avea şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. ¹⁴ După ce a cheltuit totul, a venit o mare foamete în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. ¹⁵ Atunci s-a dus şi s-a aciuat pe lângă unul dintre locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis la ţarina sa, ca să-i păzească porcii. ¹⁶ Acum ar fi fost bucuros să-şi umple stomacul cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nici pe acestea nu i le dădea nimeni. ¹⁷ Venindu-şi în fire, şi-a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! ¹⁸ Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; ¹⁹ nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi». ²⁰ S-a ridicat deci şi s-a dus la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi l-a cuprins mila, i-a alergat în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat de nenumărate ori. ²¹ Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău...» ²² Dar tatăl a spus servitorilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai frumoasă şi îmbrăcaţi-l; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare; ²³ aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l, să mâncăm şi să ne veselim, ²⁴ căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să petreacă. ²⁵ Fiul cel mai mare era la câmp. La întoarcere, când s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. ²⁶ L-a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce se întâmplă. ²⁷ Servitorul i-a răspuns: «Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a redobândit sănătos şi teafăr, a tăiat viţelul cel îngrăşat». ²⁸ Atunci fiul mai mare, cuprins de mânie, nu voia să intre. Tatăl său a ieşit să-l înduplece. ²⁹ El însă i-a răspuns tatălui: «Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, mie însă niciodată nu mi-ai dat măcar un ied, ca să petrec cu prietenii mei. ³⁰ Dar când soseşte acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, îi tai viţelul cel îngrăşat!» ³¹ «Fiule, i-a zis, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce-i al meu este şi al tău. ³² Trebuia, aşadar, să petrecem şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!»".

Cuvântul Domnului

Meditaţie

În parabola fiului risipitor, numai prin dragostea tatălui, fiul cel mic regăseşte condiţia sa iniţială. Această dragoste potoleşte gândurile agitate şi calmează inima tulburată a fiului mai mare. Amândoi înţeleg dorinţa de reconciliere în iubirea Tatălui şi ascultarea acestei dorinţe va fi pentru ei un motiv de pace.

Dorinţa profundă a creştinilor este de a accepta de la Cristos invitaţia la încrederea şi la pacea clădită pe dragostea Tatălui.

Această dragoste, care este moştenirea lor comună, este, de asemenea, liantul unităţii lor.

Ca şi fiii parabolei, ei păstrează fiecare identitatea conferită de istoria personală, fără încetare reînnoită prin ascultarea fidelă a cuvântului Tatălui. Ei se însufleţesc în căutarea comună a păcii divine, pe care vor s-o înfăptuiască şi s-o răspândească pornind de la Fiul unic către toată omenirea.

Când creştinii îşi stabilesc lăcaşul în Dumnezeu, ei aprofundează cuvântul său care devine viu şi eficace. Intră în comuniune cu Tatăl, cu Fiul şi Duhul Sfânt, descoperind astfel rodul iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciune

Îţi aducem mulţumire, Doamne, pentru dragostea cu care ne iubeşti.

Permite-ne să primim această iubire cu încredere, ca ea să devină izvor de pace pentru Biserică şi lume şi să fie recunoscută de toată omenirea. Amin.

© Editura Presa Bună