Alep, oraş ecumenic

Introducere

Alep este un oraş situat în nordul Siriei. A fost cunoscut din antichitate ca punct de întâlnire între diferite civilizaţii care s-au succedat şi ca loc de staţionare a diferitelor caravane comerciale ce legau extremul Orient de Occident şi Nordul de Sud. Impunătoarea cetate şi vechile pieţe ale oraşului sunt mărturii ale trecutului său.

Alep a fost denumit, de asemenea, "Borée". O veche tradiţie explică faptul că Alep, în arabă halab, vine din cuvântul halib care înseamnă lapte. Tradiţia spune, în sfârşit, că Abraham ar fi trecut prin acest oraş, şi acolo şi-ar fi muls vacile!

1. Privire istorică

Creştinismul a ajuns devreme în Alep, oraş care din punct de vedere ecleziastic depindea de scaunul apostolic al Antiohiei (la 80 km), unde ucenicii lui Cristos au fost numiţi pentru prima dată creştini (Fap 11,26). Istoricul Mihai Sirianul povesteşte despre o tradiţie conform căreia regiunile Alep şi Mounbouj au fost evanghelizate de apostolul Simon Zelotul.

Prima comunitate creştină din Alep a supravieţuit timp de trei secole fără ierarhie oficială, din cauza persecuţiei guvernului păgân al romanilor. Ea a dat mai mulţi martiri, printre care cei mai cunoscuţi sunt cei doi sfinţi: Sergiu şi Bacchus şi cei doi medici: Cosma şi Damian.

După recunoaşterea oficială a religiei creştine la începutul secolului al IV-lea, Biserica din Alep a fost constituită ca eparhie sufragană scaunului de Antiohia; în această perioadă s-au construit multe biserici, mănăstiri cu multe sihăstrii şi celule monastice.

Vechile biserici din Alep, cum ar fi biserica "Sfântul Simeon Stilitul", cea din Mouchabbak, de la Qalb Lozé, din Qorech şi altele, oraşele dispărute şi bisericile în ruină din împrejurimile Alepului sunt cele mai minunate mărturii despre înflorirea creştinismului în această regiune, la acea epocă.

Viaţa monastică din Alep a atins apogeul între secolele al IV-lea şi al V-lea. Renumele stiliţilor, "aleşii lui Dumnezeu", depăşea teritoriul. Printre femei le enumerăm pe Marana şi Kira, în timpul lui Acace, episcop de Alep (378-432).

Această prezenţă creştină a fost de multe ori zdruncinată şi compromisă de-a lungul secolelor, sub guvernarea romană şi apoi bizantină, din cauza ereziei lui Arie şi a refuzului Conciliului din Calcedon. După cucerirea musulmanilor, creştinii au trecut sub tutela "zimmah"-ului.

După cruciade, urmate de invaziile seleucizilor, mamelucilor, tătarilor şi mongolilor, situaţia s-a stabilizat când otomanii au cucerit Siria în secolul al XV-lea. Ei au recunoscut diferitele comunităţi creştine, ca şi alte entităţi socio-culturale care se bucurau de o anumită autonomie internă, cum ar fi Millet.

Creştinii, repartizaţi după origine şi confesiune, au învăţat să trăiască împreună. Această situaţie s-a concretizat la Alep prin vecinătatea vechilor biserici bizantino-melchite, armene, maronite şi siriene.

În secolul al XVII-lea, negustorii, în număr mare, au venit în marea metropolă siriană. S-au înfiinţat consulate pentru a le apăra interesele. Cu ei au venit şi numeroşi călugări misionari care au contribuit în a le da un nou avânt spiritual. Din Alep sunt originari întemeietorii a cinci ordine călugăreşti orientale care şi-au stabilit mănăstirile în Liban.

La Alep s-a dezvoltat în secolul al XVIII-lea un curent favorabil unităţii cu Roma, care a făcut ca Bisericile Armeană, Bizantino-Melchită şi Siriană să se separe în două comunităţi: ortodoxă şi catolică.

În secolul al XIX-lea s-a constituit comunitatea caldeeană şi cea latină. Apoi, prin efortul misionarilor protestanţi, s-au creat două comunităţi evanghelice, una armeană şi alta arabă.

Relaţiile între Biserici nu au fost cordiale la începutul secolului al XX-lea, dar anumite fapte de ordin social şi naţional au determinat creştinii să se regrupeze în cursul anilor şi să trăiască o nouă perioadă de relaţii ecumenice, frăţeşti, inaugurată de îmbrăţişarea istorică dintre Paul al VI-lea şi Athenagora la Ierusalim. Şi cum terenul era foarte fertil la Alep, oraş cunoscut pentru bogăţia tradiţiilor religioase, grăuntele unităţii a găsit un câmp fertil pentru a creşte, a se maturiza şi a da roade până azi.

Aşadar, Alepul a trăit în ultimii 35 de ani o evoluţie rapidă a relaţiilor ecumenice între Bisericile locale ortodoxe, catolice şi protestante. Cei care au contribuit la crearea acestei atmosfere ecumenice, sub directivele sinoadelor lor, au fost mai ales şefii religioşi; nu trebuie neglijat însă rolul laicilor, care au impus acest spirit ecumenic într-un mediu unde unitatea societăţii creştine este extrem de importantă.

2. Alep azi

Alep este un oraş cu 1.500.000 de locuitori. Creştinii sunt minoritari, ei reprezentând 10% dintr-o populaţie majoritar musulmană.

Limba oficială este araba. Printre creştini sunt unii care vorbesc armeana şi siriana.

Alep numără unsprezece comunităţi creştine, recunoscute ca "taifeh": trei eparhii ortodoxe (armeană în Cilicia, greacă în Antiohia şi siriană în Antiohia), şase eparhii catolice (greco-melchită, armeană, siriană, maronită, caldeeană şi latină) şi două comunităţi protestante (armeană şi arabă).

Este evident faptul că şefii religioşi, chiar dacă se află pe acelaşi teritoriu, au jurisdicţie numai asupra persoanelor din comunităţile lor. Toate comunităţile au statut propriu recunoscut de stat şi se bucură de o autonomie juridică în ceea ce priveşte actele de căsătorie, tribunalele bisericeşti, cultul, gestionarea patrimoniului, consiliile administrative...

Una dintre particularităţile din Alep este că în ziua de duminică mai multe şcoli, uzine şi magazine private sunt închise, chiar dacă ziua de odihnă oficială este vinerea. Creştinii care lucrează duminica beneficiază de un timp liber pentru a îndeplini datoria lor duminicală. Duminica au loc celebrările liturgice şi marile sărbători, cum ar fi căsătoriile şi botezurile... Prezenţa efectivă a creştinilor depăşeşte procentajul oficial.

Oraşul Alep are 36 de biserici în care se oficiază, 17 capele, 21 de mănăstiri. Din punctul de vedere al asistenţei pastorale, credincioşii au la dispoziţie 98 de preoţi, călugări şi păstori, şi 75 de călugăriţe.

Alep rămâne ceea ce totdeauna a fost, o sursă de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti, şi adăposteşte trei seminarii mici şi trei seminarii mari.

Institutele caritative, educative şi culturale patronate de Biserici, ca şi şcolile, spitalele, dispensarele, casele de odihnă, orfelinatele etc. contribuie mult în ceea ce priveşte dezvoltarea socială a oraşului în slujba omului, fără discriminare.

Alep se distinge de altfel printr-un spirit de viaţă comună şi de vecinătate armonioasă cu musulmanii. Relaţiile dintre şefii religioşi şi dintre credincioşi, atât creştini cât şi musulmani, sunt fraterne şi cordiale, impregnate de respect reciproc, de colaborare în domeniul social şi îndeplinirea responsabilităţilor naţionale. Creştinii au reprezentanţi în parlament, în instanţele oficiale şi direcţiile generale; ei se bucură de drepturi civile şi de egalitate în faţa legilor. De aceea, au fost chemaţi să dea mărturie în faţa altora prin conduită bună, verticalitate şi unitate.

Acest mozaic de comunităţi creştine îşi găseşte unitatea în faptul că şefii religioşi se întâlnesc regulat - ultima sâmbătă din fiecare lună - pentru a discuta cu privire la problemele pastorale şi pentru a lua decizii comune în chestiunile sociale şi situaţiile neprevăzute. S-au angajat să refuze orice mijloc de prozelitism, să colaboreze pentru a salva interesele Bisericilor şi să dea mărturie în faţa musulmanilor. Au un consiliu, Consiliul Şefilor Comunităţilor Creştine din Alep, care are un secretariat care dă comunicate şi directive generale.

3. Relaţiile ecumenice interioare

Animaţi de acest suflu ecumenic, Bisericile din Alep au realizat un mare progres pe trei axe: împărtăşirea spirituală, înţelegerea pastorală şi colaborarea caritativă.

a. Împărtăşirea spirituală

Episcopii şi preoţii participă la ceremoniile botezaţilor, la căsătorii, logodne şi înmormântări în diferite biserici. Aceste celebrări devin adesea manifestări ecumenice, care lasă o impresie mai bună despre credincioşi. Timpul forte al relaţiilor ecumenice se manifestă în timpul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Comisia ecumenică locală este însărcinată cu organizarea celebrărilor şi pregăteşte, de asemenea, broşurile pentru a ajuta credincioşii să participe la rugăciune. Prima celebrare îi adună pe credincioşi. Cea de-a doua îi adună pe tineri. A treia întâlnire de rugăciune reuneşte clerul şi este urmată de "agape" frăţeşti. O celebrare ecumenică specială, în limba armeană, este organizată de cele trei comunităţi armene din oraş, care celebrează împreună sărbătorile comemorative naţionale şi religioase.

Este de notat că preoţii diferitelor comunităţi (mai mult de 95) se cunosc şi au bune relaţii între ei. Ca urmare, s-a publicat un anuar ecumenic care regrupează toate comunităţile creştine din Alep.

b. Înţelegerea pastorală

Există o adevărată înţelegere pe plan pastoral între diferitele Biserici din Alep. Într-adevăr, toate Bisericile acceptă Botezul celorlalte Biserici, ca şi căsătoriile mixte. Obiceiul este ca soţiile să urmeze confesiunea soţului. Cererile de trecere dintr-o Biserică în alta sunt rar acceptate şi trebuie să fie întemeiate pe motive valabile.

Toate şcolile particulare, confraternităţile şi centrele de catehism au un caracter ecumenic. Trebuie subliniat faptul că toate cărţile de catehism care sunt utilizate în şcolile din Siria au fost redactate de o comisie ecumenică. Acest proiect poate fi considerat, fără nici o îndoială, ca fiind un demers de avangardă în domeniul ecumenic.

Trebuie semnalat şi faptul că Societatea Biblică, la conducerea căreia se află protestanţii, Institutul de Teologie al Societăţii Catolice de Catehism şi mişcările ortodoxe lucrează pentru promovarea spiritului ecumenic. De altfel, tot ce este publicat în numele Bisericilor din Alep, ca de exemplu buletinele diecezane şi foile parohiale, este marcat de spiritul de deschidere ecumenică.

Mai multe comisii ecumenice interconfesionale lucrează în Alep în colaborare cu Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu (în domeniul tineretului, al familiei, al promovării femeii, al sănătăţii...).

În ultima vreme, într-un cartier nou al oraşului a fost sfinţită o nouă biserică; aceasta va fi folosită în comun de ortodocşi şi catolici; ea va fi în slujba tuturor creştinilor.

Printre preocupările noastre pastorale comune semnalăm problema emigrării, care apasă greu asupra Bisericilor din Orient. Combatem acest flagel printr-o solidaritate ecumenică. Planul nostru este centrat pe trei axe:

- Avem rădăcini în ţările arabe: de aici reiese importanţa faptului de a ne ocupa de vestigiile arheologice ale vechilor comunităţi creştine şi de a încuraja grupurile de tineri să viziteze vechile biserici în ruină şi să studieze istoria Bisericilor noastre din Orient;

- Avem o istorie comună cu fraţii noştri musulmani: de aici reiese importanţa prezenţei noastre şi a vieţii comune în aceeaşi patrie;

- Avem aici privilegii care nu există în alte ţări: de aici reiese importanţa de a trezi atenţia creştinilor de a nu cădea în cursa atracţiilor ţărilor dezvoltate.

c. Colaborarea caritativă

Aşa cum deja am menţionat, Bisericile din Alep se disting, de asemenea, prin colaborarea în domeniul umanitar şi caritativ. Ele oferă asistenţă bătrânilor, orfanilor, săracilor, familiilor în dificultate şi persoanelor cu handicap, în timp ce spitalele şi dispensarele au adoptat o linie de conduită ecumenică, nefăcând nici o distincţie între persoanele aparţinând diferitelor confesiuni. Comuniunea spirituală din Alep se implică în mod concret în comuniunea carităţii.

Noi însă sperăm mereu să începem un dialog doctrinar teologic, care lipseşte întâlnirilor noastre ecumenice, ce se limitează, cum am văzut, la dimensiunea spirituală, pastorală şi umanitară. De asemenea, suntem mereu în căutarea unei soluţii pentru a unifica data Paştelui, ceea ce reprezintă o mare grijă printre credincioşi. Într-adevăr, astăzi câteva Biserici celebrează Paştele după calendarul gregorian, altele după cel iulian, ceea ce reprezintă un scandal în calea unităţii. Am suferit, de asemenea, datorită înfiinţării la Alep a unei comunităţi ecleziale independente, care nu participă la activităţile ecumenice căci ea refuză recunoaşterea Botezului din alte Biserici şi practică un prozelitism inacceptabil.

4. Relaţiile ecumenice exterioare

Mai mulţi episcopi şi şefi ai comunităţilor din Alep întreţin relaţii oficiale cu instanţele şi consiliile ecumenice internaţionale şi participă la dialoguri teologice bilaterale cu Bisericile surori. Această deschidere este benefică pentru relaţiile ecumenice locale.

Semnalăm printre aceste consilii:

- Consiliul Ecumenic al Bisericilor, care a organizat mai multe întâlniri la Alep. Cea mai importantă a avut ca subiect unificarea datei Paştelui. Acest studiu este cunoscut sub numele de "Consultarea de la Alep".

- Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu a găsit la Alep un loc favorabil ecumenismului; de aceea, s-a înfiinţat un birou care se ocupă de educaţia creştină şi s-au organizat mai multe activităţi ecumenice în interesul familiei, tineretului şi femeii (printre aceste activităţi semnalăm cursurile de formare pedagogică, ce ocupă un loc principal).

- Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care urmăreşte activităţile ecumenice din oraşul Alep şi care a trimis mai mulţi reprezentanţi în vederea promovării dialogului între Bisericile orientale surori şi a relansării procesului de unitate.

Este de subliniat şi faptul că toate vizitele făcute de patriarhi la Alep, cu diferitele ocazii, dau loc la manifestări ecumenice.

Vizita papei Ioan Paul al II-lea în Siria, între 5 şi 8 mai 2001, a dat un nou avânt spiritului ecumenic şi carităţii între Biserici. Dacă circumstanţele n-au permis Sfântului Părinte să viziteze oraşul Alep, întregul oraş, cu şefii religioşi şi un mare număr de credincioşi, a fost prezent la Damasc pentru a-l primi şi a participa la celebrările prezidate de el, precum şi la întâlnirile ecumenice derulate în cinstea sa.

Concluzie

După ce am terminat turul de orizont privitor la relaţiile ecumenice din Alep, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru drumul parcurs împreună şi îi oferim suferinţa noastră pentru ceea ce ne separă încă, fiind convinşi că Domnul, creator a toată unitatea, va transforma dorinţa noastră în realitate. "Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, lui să-i fie slavă în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile, în vecii vecilor. Amin" (Ef 3,20-21).

© Editura Presa Bună