Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile

A ŞAPTEA ZI

"De aceea noi nu ne descurajăm" (2Cor 4,16)

Perseverenţa

Nu fiţi trişti şi nu plângeţi

Nehemia 7,73-8,3.9-10

Când a sosit luna a şaptea, fiii lui Israel se aflau prin cetăţile lor. De dimineaţă până la amiază Esdra a citit din carte cu glas tare în faţa celor adunaţi în faţa porţii, numită a Apelor, bărbaţi, femei şi copii în stare să înţeleagă; şi toţi ascultau cu atenţie citirea din cartea Legii. Atunci guvernatorul Nehemia, preotul şi cărturarul Esdra, împreună cu leviţii care instruiau poporul au spus: "Această zi este închinată Domnului Dumnezeului nostru: nu fiţi trişti şi nu plângeţi", căci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii. Apoi Esdra le-a zis: "Acum mergeţi, mâncaţi carne grasă şi beţi vin dulce, şi trimiteţi ceva şi celor care nu au gătit nimic, căci ziua aceasta sfântă este închinată Domnului. Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este puterea voastră".

Cuvântul Domnului

Deschideţi-mi porţile dreptăţii

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118 (117),1.8-9.19-21.25-27 (R.: 26a)

R.: Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului

¹ Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun,
veşnică este îndurarea lui.
⁸ Mai bine este să te încrezi în Domnul
decât să te încrezi în oameni.
⁹ Mai bine este să te încrezi în Domnul
decât să te încrezi în cei puternici. R.
¹⁹ Deschideţi-mi porţile dreptăţii
ca să intru şi să aduc mulţumire Domnului.
²⁰ Aici este poarta Domnului, cei drepţi vor intra printr-însa.
²¹ Te laud pentru că m-ai ascultat
şi ai fost salvarea mea. R.
²⁵ O Doamne, ajută-mă,
Doamne, dă-mi biruinţă!
²⁶ Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului.
Vă binecuvântăm din casa Domnului.
²⁷ Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. R.

Iar cei ce se împrăştiaseră străbăteau ţara, binevestind cuvântul.

Faptele Apostolilor 7,54-8,5

Ei, auzind acestea, fremătau de furie şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Dar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!" Atunci ei şi-au astupat urechile, au început să strige în gura mare şi au năvălit asupra lui, l-au scos afară din cetate şi au început să arunce cu pietre asupra lui. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. În timp ce era bătut cu pietre, Ştefan se ruga astfel: "Doamne Isuse, primeşte duhul meu!" Apoi, îngenunchind, a strigat cu glas puternic: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Şi zicând acestea a adormit în Domnul. Saul era de acord cu uciderea lui. În ziua morţii lui Ştefan a izbucnit o mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim; în afară de apostoli, toţi s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei. Nişte bărbaţi cucernici l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit îndelung. Saul dimpotrivă căuta să distrugă Biserica: pătrundea prin case, târa bărbaţi şi femei şi îi arunca în temniţă. Iar cei ce se împrăştiaseră străbăteau ţara, binevestind cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Filip a ajuns într-o cetate a Samariei şi îl propovăduia pe Cristos.

Cuvântul Domnului

...însutit, acum, în vremea aceasta de prigoniri...

Marcu 10,28-30

În acel timp, Petru i-a spus lui Isus: "Iată, noi am părăsit toate şi te-am urmat!" Isus i-a spus: "Vă spun adevărul, nu este nimeni care să fi părăsit - pentru mine şi pentru evanghelie - casă, fraţi, surori, mamă, tată, copii sau pământ fără să primească, deja în acest timp, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi pământuri - desigur nu fără persecuţii -, iar în cealaltă lume viaţa veşnică.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Viaţa îşi cere uneori drepturile. Fiecare dintre noi ştie ce înseamnă a suferi sau a lupta. Viaţa lasă urme în special în trupurile refugiaţilor, ale emigranţilor, ale celor fără acoperiş, în trupurile tuturor celor care în mod continuu se lovesc de multe obstacole pentru care nu găsesc soluţii. Zilele curg una după alta, fiecare cu dificultăţile ei: o femeie trebuie să-şi părăsească imediat ţara; tineri şi copii care se află într-o ţară străină; un bărbat trebuie să renunţe la meseria pe care a învăţat-o de la tatăl său pentru că nu-i mai foloseşte la nimic; o familie este constrânsă să renunţe la limba maternă pentru o alta, să-şi sacrifice obiceiurile în favoarea altora care-i sunt străine. Toţi aceştia au fugit de moarte, de foamete, de excludere. În zilele noastre, mii de persoane pornesc tăcute spre ţări necunoscute care nu-i primesc întotdeauna cu iubire şi înţelegere.

Primii creştini au trecut şi ei prin încercări şi lupte grele. Modul în care au înţeles şi au făcut faţă acestei situaţii ilustrează generaţiilor viitoare de creştini fundamentele perseverenţei şi solidarităţii pe care ni le oferă credinţa. Când Ştefan a fost ucis şi Biserica din Ierusalim era greu persecutată, membrii ei împrăştiaţi au aflat forţa interioară necesară pentru a continua să proclame cuvântul, în loc să se lase blocaţi de teamă. Paul, în scrisorile sale către corinteni, îi încurajează să nu-şi piardă speranţa în ciuda întristărilor şi a deznădejdii, ci să interpreteze aceste experienţe ca pe un mod de a purta în trupurile lor moartea lui Isus, ca să se arate viaţa lui Cristos. Această relaţie clară existentă între propriile lor lupte şi moarte, după învierea lui Isus, reflectă modul în care puterea învierii a schimbat modul lor de a înţelege suferinţa şi moartea.

Astăzi ne întrebăm cum să mărturisim puterea reînnoitoare a învierii în faţa trupurilor rănite ale refugiaţilor şi ale săracilor, când ne confruntăm cu suferinţele lor profunde şi cu vieţile lor martirizate. Din nou deschidem ochii şi ne lovim de un adevăr trist: lumea noastră mai degrabă distruge decât să promoveze viaţa. În acelaşi timp ştim că putem să percepem acţiunea reînnoitoare şi regeneratoare a lui Dumnezeu în mijlocul nostru şi să dăm mărturie despre aceasta. Creştinii care acţionează împreună în aceste contexte privilegiate au o şansă deosebită de a fi purtători de lumină şi de speranţă, chiar şi prin faptele cele mai simple de amabilitate şi de ospitalitate. Prin gesturile de solidaritate faţă de sora aflată în dificultate sau faţă de fratele deznădăjduit, înălţăm glasul şi întindem mâna. Descoperim că orice faptă de milostivire faţă de un popor crucificat ne pune în prezenţa lui Cristos însuşi şi ne aminteşte că misiunea oricărui creştin este aceea a lui Dumnezeu. În plus, cei care suferă ne arată adesea, în trupurile lor trudite, că recunoştinţa este încă posibilă, că speranţa nu este moartă, că nu este totul pierdut, dacă ne punem încrederea în cel care face toate lucrurile noi. În mijlocul suferinţei şi a rănilor, evanghelia ne este oferită ca remediu la ceea ce este distrus.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic, suntem uniţi în certitudinea că îi însoţeşti pe toţi cei care suferă şi sunt oprimaţi, suntem uniţi în chemarea de a fi instrumente de speranţă şi de compasiune faţă de toţi cei care se află în nevoie.

Îndreaptă mâinile noastre spre cei oprimaţi, spre săraci, spre refugiaţi. În timp ce avem tendinţa să uităm de aproapele nostru aflat în dificultăţi, deschide-ne din nou ochii şi inima la durerea lor.

Insuflă credinţă şi speranţă în cei care se zbat, care sunt descurajaţi şi deznădăjduiţi, în cei a căror viaţă este distrusă de nenorociri. Îndrumă-i cu delicateţe să te descopere chiar în mijlocul experienţei lor triste. Amin.

© Editura Presa Bună