Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile

A DOUA ZI

"Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi" (2Cor 4,8)

Credinţa

Să se dea mult de lucru oamenilor acestora

Exod 5,6-17

Şi chiar în ziua aceea, Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor: "Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie; totuşi, să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi, de aceea strigă mereu: "Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru". Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci". Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: "Aşa vorbeşte Faraon: Nu vă mai dau paie; duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru". Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie. Isprăvniceii îi sileau, zicând: "Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!" Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. "Pentru ce, li se zicea, n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi, care vă fusese hotărât?" Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon, şi i-au zis: "Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi? Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: «Faceţi cărămizi!» Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat". Faraon a răspuns: "Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: "Haidem să aducem jertfe Domnului!"

Cuvântul Domnului

Binecuvântat este omul care se teme de Domnul

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 128 (127),1-2.3.4-5 (R.: cf. 1)

R.: Fericiţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale.

¹ Fericiţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale.
² Atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale,
eşti fericit şi toate îţi merg bine. R.
³ Soţia ta este ca o viţă roditoare
înăuntrul casei tale,
copiii tăi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.
⁴ Iată, aşa este binecuvântat omul
care se teme de Domnul!
⁵ Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale. R.

Ei aspirau către o patrie mai bună

Evrei 11,13-27

Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi ajuns la împlinirea promisiunilor, însă au văzut-o şi au salutat-o de departe, afirmând că pe pământ erau străini şi călători. Însă, a vorbi în acest fel, înseamnă a arăta limpede că ei erau în căutarea unei patrii. Dacă s-ar fi gândit la aceea pe care o părăsiseră, ar fi avut posibilitatea să se reîntoarcă; de fapt însă ei aspirau către o patrie mai bună, cea din ceruri. De aceea, Dumnezeu nu i-a oprit să-l invoce ca Dumnezeul lor, deoarece el le-a pregătit o cetate cerească. Atunci când a fost pus la încercare, datorită credinţei, Abraham l-a oferit pe Isaac ca jertfă. El oferea pe fiul său unic, după ce primise promisiunile şi auzise acest cuvânt: "Din Isaac ţi se vor naşte urmaşi, care-ţi vor purta numele". El se gândea că Dumnezeu poate să ajungă până acolo, încât să învie morţii. Iată pentru ce i-a fost redat fiul, şi acesta era un fapt profetic. Prin credinţa despre lucrurile viitoare, a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau. Prin credinţă, Iacob, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său. Prin credinţă, Iosif, la sfârşitul vieţii, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui. Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului. Socotind că batjocura pentru Cristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Prin credinţă, a părăsit Egiptul fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe cel nevăzut.

Cuvântul Domnului

Iosif, sculându-se, a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a fugit în Egipt

Matei 2,14-15

Iosif, sculându-se, a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Astfel s-a împlinit ceea ce Domnul a spus prin profetul care zice: "Din Egipt l-am chemat pe fiul meu".

Cuvântul Domnului

Comentariu

Secolul care abia s-a încheiat a fost marcat de diferite forme de oprimare politică, socială, culturală şi economică. Prin anumite aspecte, emigrarea participă la aceste fenomene care continuă şi astăzi. Emigranţii îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune, departe de persecuţii sau de foamete. Caută posibilităţi care le sunt refuzate în ţările lor sau încearcă să se apere de regimuri politice sau de sisteme economice care îi alungă din locurile lor de baştină. Acolo unde ajung, sunt supuşi adesea unei exploatări asemenea aceleia suportate de iudei în Egipt.

Imigrantul este o fiinţă deznădăjduită. El a fost nevoit să-şi părăsească ambientul familiar, pe ai săi, pentru a înfrunta o viaţă în condiţii culturale şi sociale diferite, cu toate problemele pe care aceasta o implică. În drumul său întâlneşte persoane egoiste şi situaţii crude în care se pot observa urmele păcatului şi cauzele principale ale emigrării.

Emigraţia poate fi trăită, de altfel, ca un act de credinţă. Să ne amintim de Abraham care a părăsit patria strămoşilor săi pentru a merge în ţara făgăduită în care Moise a dus poporul său departe de robie. Să ne amintim, de asemenea, de Isus, Maria şi Iosif, care au fost nevoiţi să fugă în Egipt pentru a-şi salva viaţa fragilă ameninţată de puterea imensă a lui Irod. Şi astăzi ca şi ieri, în mijlocul tuturor pericolelor, Dumnezeu ne arată calea care duce la viaţă.

Persecutaţi, dar nu descurajaţi, milioane de oameni află în credinţa lor în Dumnezeu forţa necesară pentru a face faţă numeroaselor discriminări din cauza rasei, culorii pielii, sexului, culturii, limbii sau puterii de cumpărare.

Emigrarea are adesea consecinţe pe plan economic. Ea îi determină pe membrii diferitelor Biserici să se întâlnească şi să caute mereu unitatea. Toţi suntem, într-un fel sau altul, emigranţi pe acest pământ. Toţi suntem peregrini către casa Tatălui. Bisericile sunt şi ele invitate să înainteze spre unitate privind împreună drumul pe care Domnul nostru l-a deschis.

Rugăciune

Dumnezeule, Părintele nostru,
Fiul tău a cunoscut exilul până în Egipt.
Însoţeşte mulţimea emigranţilor din epoca noastră.
Permite ca Duhul tău Sfânt să atingă inima tuturor oamenilor:
fă să cadă astfel barierele care ne despart,
fă să dispară suspiciunile,
să înceteze ura.
Duhul tău să sufle asupra Bisericilor pentru a le însufleţi
de-a lungul peregrinării lor spre unitate.
El să ne ajute să depăşim diviziunile
şi să înaintăm în dreptate şi pace
prin Isus Cristos, Domnul nostru,
Amin.

© Editura Presa Bună