Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile

PRIMA ZI

"Noi avem această comoară în vase de lut" (2Cor 4,7)

Speranţa

Nu te teme, Abrahame, că răsplata ta va fi foarte mare

Geneza 15,1-7

Cuvântul Domnului i-a fost adresat lui Abraham într-o viziune: "Nu te teme, Abrahame! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare!" Abraham i-a răspuns: "Doamne Dumnezeul meu, ce-mi vei da, căci mă sting fără copii şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc". Şi Abraham a continuat: "Tu nu mi-ai dat urmaş, de aceea moştenitorul va fi un rob din casa mea". Atunci i-a fost adresat lui Abraham acest cuvânt al Domnului: "Nu el va fi moştenitorul tău!" Apoi l-a condus afară şi i-a zis: "Priveşte cerul şi numără stelele, dacă poţi". Şi a continuat: "Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi". Abraham a crezut ce i-a spus Domnul şi pentru aceasta Domnul l-a socotit drept. Domnul i-a mai zis: "Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta".

Cuvântul Domnului

Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 16 (15),5 şi 8.9-10.11 (R.: 1)

R.: Păzeşte-mă, Doamne, pentru că mă încred în tine.

⁵ Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
⁸ Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.
⁹ De aceea inima mea se bucură şi sufletul meu se înveseleşte;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în linişte,
¹⁰ deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea. R.
¹¹ Tu îmi vei arăta cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

Isus Cristos, venind arhiereu al bunătăţilor celor viitoare

Evrei 9,8-12

Prin aceasta Duhul Sfânt ne arată că nu este încă vădită calea spre sanctuar, atâta timp cât mai dăinuieşte cortul cel dintâi. Este o înfăţişare a timpului de faţă, potrivit căreia se duc daruri şi jertfe ce nu sunt în stare să aducă închinătorul la o desăvârşire a cugetului, ci sunt doar privitoare la nişte mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, legiuiri omeneşti, stabilite în vremea unei adevărate orânduiri. Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână de om, adică nu este din această lume, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veşnică.

Cuvântul Domnului

Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel

Luca 24,13-35

A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. Isus le-a zis: "Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?" Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit. Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: "Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?" El i-a întrebat: "Ce anume?" I-au răspuns: "Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au spus că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut". Atunci Isus le-a zis: "Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?" Şi începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe. Dar ei s-au străduit să-l reţină: "Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite". A intrat deci şi a rămas cu ei. Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor. Iar ei şi-au zis unul către altul: "Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?" Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, care le-au zis: "E adevărat, Domnul a înviat şi s-a arătat lui Simon Petru". La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Comentariu

Abraham îşi pune încrederea în promisiunea lui Dumnezeu. Părăseşte viaţa sa confortabilă pentru a merge în ţara făgăduită. Împreună cu familia sa, devine străinul, emigrantul chemat la o integrare dureroasă şi penibilă, dar desigur fructuoasă şi eliberatoare, pe pământul Canaanului.

Călătorii de la Emaus sunt şi ei obligaţi să se întoarcă la vechile lor case pentru a regăsi intuiţia de la început care-i antrenase în urmarea lui Isus, până la picioarele crucii. Trecând în revistă, împreună cu Isus, "Moise, legea şi toţi profeţii", ei refac din nou în inima lor tulburată încrederea şi dragostea, semn al prezenţei în ei a comorii dumnezeieşti, fundament al speranţei lor. Speranţa o experimentează fiecare creştin. Ea nu-l scuteşte de lupte, dar îi luminează viaţa cu o forţă senină şi încrezătoare.

A părăsi pământul natal, a merge spre celălalt, spre străin poate fi o ocazie de a ne deschide, de a creşte împreună cu el pentru a-i oferi lui Dumnezeu "o inimă generoasă", capabilă să conţină comoara pe care Dumnezeu vrea să o aşeze în fiecare şi în toţi. Această inimă generoasă este vasul de lut al firii noastre omeneşti plămădit din pământ. Pare slab şi neînsemnat dinaintea comorii care creşte mereu în el.

Creştinii trebuie să proclame împreună această comoară care străluceşte în glorie pe chipul celui înviat. Ei fac cunoscută moştenirea comună atunci când se prezintă într-o comunitate reconciliată.

Rugăciune

Părinte, în ciuda slăbiciunii noastre, ai făcut din noi discipolii Fiului tău, martori ai speranţei şi credincioşi care ar vrea să proclame izbânda lui într-o lume sceptică şi frământată.

Noi purtăm această comoară în vase de lut şi ne temem că vom ceda în faţa suferinţei şi a răului. Uneori chiar ne îndoim de puterea cuvântului lui Isus care a spus: "Ca toţi să fie una". Vino şi restaurează în noi cunoaşterea gloriei care străluceşte pe chipul lui Cristos, Fiul tău, pentru ca, prin faptele noastre, angajamentele noastre şi prin întreaga noastră viaţă, să proclamăm în lume că el este viu şi acţionează. Amin.

© Editura Presa Bună