Situaţia ecumenică în Argentina

Argentina este o ţară tânără scăldată de Oceanul Atlantic, situată în sudul continentului american. Populaţia sa provine în principal din imigranţi europeni şi din Orientul Mijlociu care populează ţara, împreună cu fiii cuceritorilor spanioli şi ai vechilor popoare indigene. De-a lungul ultimelor decenii, Argentina a primit şi imigranţi sud-americani proveniţi din ţări limitrofe, precum asiatici, în cea mai mare parte de origine coreeană sau taiwaneză. Limba oficială este spaniola şi religia cu cei mai mulţi credincioşi este creştinismul, deşi s-au înrădăcinat foarte bine şi comunităţi iudaice sau islamice.

Argentina este produsul cultural al acestor diferite imigrări. Nu este surprinzător că găsim pe teritoriul ei catolici, protestanţi din diferite Biserici şi denominaţii, precum şi membri ai Bisericilor Ortodoxe sau precalcedoniene. Au venit aici în calitate de imigranţi, unii în căutarea unei vieţi mai bune, alţii au fugit de persecuţii politice sau de intoleranţa religioasă din ţările lor de origine. O dată cu originile lor diferite, au adus şi credinţele religioase care-i caracterizează. Câteva din Bisericile protestante s-au dezvoltat ca urmare a activităţii misionare desfăşurate în mijlocul populaţiei locale. În Argentina, figura creştinismului are mai multe faţete şi potenţialităţi.

Biserica Catolică

Biserica Catolică a ajuns aici o dată cu spaniolii cuceritori şi a însoţit procesul de colonizare şi de stabilire a europenilor în America. Astăzi se vorbeşte de Biserica majoritară a ţării. Ea cuprinde parohii foarte vechi şi un număr important de servicii sociale, edificii religioase şi şcoli răspândite pe întreg teritoriul ţării. Istoria Argentinei este inseparabilă de rolul pe care Biserica Catolică l-a jucat aici, contribuind astfel la dezvoltarea sa culturală şi la dezvoltarea mentalităţii şi a destinului său politic. Mulţi dintre exponenţii principali care au marcat istoria acestei ţări erau catolici practicanţi şi sinceri.

Prezenţa Bisericii Catolice se remarcă în particular prin edificiile sale religioase măreţe precum catedrala din Plata, una din cele mai impozante din lume, sau bazilica din Lujan, dedicată sfintei Fecioare Maria. Această bazilică a devenit unul din principalele locuri de pelerinaj din ţară, milioane de vizitatori venind aici în fiecare an. Dar există şi sute de biserici mici în care comunităţile locale celebrează Liturghia şi contribuie la dezvoltarea socială a cartierului lor, realizând proiecte de solidaritate, de caritate şi de acţiune comunitară. Sunt preoţi şi călugări din diferite ordine religioase care lucrează în numeroase centre oferind asistenţă celor săraci şi marginalizaţi, în domenii precum cel al sănătăţii şi al educaţiei; ei sunt implicaţi, printre altele, şi în lupta pentru respectarea drepturilor omului la demnitate şi la bunăstare.

Bisericile protestante

Primele Biserici protestante au sosit în Argentina la începutul secolului al XIX-lea, când independenţa de sub ocupaţia spaniolă a făcut să se deschidă frontierele şi a dat curs unui fel de imigrare diferit şi pluralist. Prima Biserică stabilită aici a fost Biserica Anglicană, ale cărei prime reuniuni regulate au început în 1821, an în care s-a inaugurat şi lăcaşul din Buenos Aires, primul din America Latină. Primii membri ai Bisericii Anglicane erau comercianţi, oameni de afaceri şi funcţionari englezi. Mai târziu au ajuns în zonele rurale imigranţi scoţieni prezbiterieni care şi-au stabilit aici bisericile. Misiunea metodistă şi-a început activitatea la Buenos Aires în 1836. La jumătatea secolului al XIX-lea primele Biserici protestante îşi desfăşurau deja activitatea prin servicii sociale, şcoli şi programe de evanghelizare pentru imigranţi şi pentru populaţia indigenă.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, imigranţii reformaţi şi luterani au adus şi ei credinţa lor în Argentina. Instalarea Bisericilor reformată şi luterană se datorează în principal imigranţilor proveniţi din Ţările de Jos şi din Germania. În aceeaşi perioadă au sosit şi baptiştii şi membrii Bisericilor libere. Valdezii proveniţi din Italia s-au aşezat în zonele rurale şi împreună cu metodiştii au creat un centru de formare teologică destinat responsabililor locali. Câteva decenii mai târziu, Bisericile penticostale au început opera lor caracterizată de o puternică evanghelizare şi o rapidă expansiune. Se poate considera că la începutul secolului al XX-lea, în Argentina erau reprezentate aproape toate formele de protestantism. Ele erau de fapt parte integrantă a vieţii imigranţilor europeni, s-au înrădăcinat pe lângă populaţia locală şi au organizat misiuni pe lângă toate comunităţile indigene care au supravieţuit cuceririi teritoriilor lor. Astăzi, găsim până şi în cele mai mici cătune din ţară cel puţin o biserică cu tradiţie protestantă.

Bisericile orientale în Argentina

Prima Biserică orientală care s-a organizat la nivel local a fost Biserica Ortodoxă Rusă (prezentă din 1888). Credincioşii ortodocşi de diferite naţionalităţi au cerut prezenţa acesteia pe lângă misiunea diplomatică rusă din Buenos Aires. Graţie sprijinului imigranţilor greci, sârbi, bulgari, sirieni, libanezi şi ruşi ca şi familiei imperiale ruse, biserica "Sfânta Treime" a fost construită la Buenos Aires în 1901. Câţiva ani mai târziu, în 1905, Biserica Greacă Ortodoxă a obţinut numirea unui preot pentru slujirea comunităţii. Această Biserică s-a dezvoltat în diferite părţi ale ţării, iar în 1928 a fost construită catedrala "Adormirea Maicii Domnului". Patriarhatul Grec Ecumenic s-a stabilit în 1938, iar din 1951 Buenos Aires este sediul episcopului care depinde jurisdicţional de arhidiecezele nord şi sud-americane.

Printre Bisericile ortodoxe, cea care depinde de Patriarhatul Antiohiei numără cei mai mulţi credincioşi. Cei mai mulţi dintre membrii săi provin din Siria sau din Liban. Această Biserică s-a stabilit în Argentina în 1921, iar dieceza a fost înfiinţată în 1949, deşi scaunul episcopal nu a fost stabilit decât în 1955. Catedrala a fost inaugurată la sfârşitul anului 1956, iar prima Liturghie a fost celebrată cu ocazia sărbătorii Crăciunului din acelaşi an.

Biserica Armeană Apostolică s-a format în Argentina la sosirea imigranţilor armeni între 1909 şi 1911, când au fugit de masacrele de la Adana de sub regimul turc. Din 1915 până în 1920 au sosit şi supravieţuitorii marelui genocid. Din 1925 până în 1936, a fost rândul armenilor din Cilicia să scape de turci, iar între 1947 şi 1954, numeroşi armeni au emigrat în Argentina după Cel de-al Doilea Război Mondial.

Ca urmare a marelui val de emigrări de la începutul secolului al XX-lea, Biserica Siriană Ortodoxă din Antiohia s-a stabilit o dată cu sosirea familiilor provenite din Irak, Siria şi Turcia, aceastea din urmă traversând o perioadă de puternică intoleranţă religioasă. Această Biserică este condusă de un patriarh vicar, iar scaunul său episcopal se află în oraşul La Plata. În ţară există diferite lăcaşuri de cult şi centre cu activităţi sociale care îi primesc pe credincioşi. Această Biserică este în deplină comuniune cu Iglesia Catolica Apostolica de Antioquia, cu care a semnat un acord de unitate de credinţă.

Bisericile ortodoxe au contribuit la dezvoltarea de organisme care se consacră cultului şi educaţiei, punerii în practică a serviciilor de asistenţă în favoarea celor mai defavorizaţi, creării de programe radiofonice şi altor activităţi care urmăresc să îmbogăţească mozaicul culturii argentiniene. Membrii ei sunt pe deplin angajaţi în viaţa socială şi politică a ţării.

În drum spre unitate

Nu a fost uşor începutul unui dialog pentru unitate în Argentina. Până în anii '60, relaţiile ecumenice priveau în principal Bisericile protestante şi evanghelice, Bisericile catolice şi ortodoxe la acea vreme nu se aflau angajate. Desigur că relaţiile dintre diferitele autorităţi bisericeşti au fost mereu fraterne, dar se nota o oarecare neîncredere la nivelul comunităţilor locale, datorată prozelitismului şi înmulţirii Bisericilor protestante. Bisericile nu au întreprins nici un dialog oficial. La acea vreme, Bisericile protestante şi evanghelice colaborau în organizaţii precum Alianţa Biblică, Federaţia Bisericilor şi în sectoare locale ale YMCA şi YWCA. Ele celebrează, de asemenea, împreună, Ziua Reformei şi Ziua Mondială de Rugăciune.

După câţiva ani, dialogul şi prietenia între credincioşii de diferite tradiţii au dat roade. Datorită noilor curente apărute după Conciliul Vatican II, deschiderii manifestate chiar de Bisericile protestante şi influenţei mişcării ecumenice europene, a început o eră nouă şi fructuoasă de întâlniri şi colaborări. Comunităţile locale au început să se reunească şi s-a instaurat dialogul între miniştrii şi preoţi, în timp ce au luat fiinţă comisii bilaterale. În anumite cazuri s-a dezvoltat şi o cooperare în domeniul serviciilor sociale, a organizaţiilor care luptă pentru respectarea drepturilor omului şi pentru răspândirea evangheliei. Rezultatele pozitive ale activităţilor, ca acelea ale Seminarului pentru Formare Teologică, ale Serviciului Interparohial pentru Asistenţa Reciprocă şi întâlnirea voluntarilor în organizaţii precum Caritas, Caref, Ceas şi multe altele, sunt şi astăzi absolut deosebite.

Anii mulţi de progres ecumenic au dus la crearea în 1988 a Comisiei Ecumenice a Bisericilor Creştine din Argentina (CEICA), un spaţiu de dialog şi de colaborare unde ortodocşi, catolici şi protestanţi pot să se întâlnească. Membrii săi se reunesc în mod regulat pentru a discuta pe teme de interes comun, făcând schimb de informaţii despre Bisericile lor, examinând progresele realizate sau dificultăţile întâmpinate în munca ecumenică atât la nivel local cât şi naţional. Pe lângă aceasta, comisia organizează întâlniri unde se roagă împreună pentru unitatea Bisericii şi pentru a depăşi problemele epocii noastre. La aceste adunări iau parte episcopi, miniştri, preoţi şi laici, bărbaţi şi femei.

© Editura Presa Bună