Celebrarea ecumenică

Introducere

În acest timp de rugăciune se celebrează lumina pe care Dumnezeu, Tatăl nostru, o face să strălucească în inimile credincioşilor şi în comunităţile lor, deşi ele provin din numeroase culturi, popoare şi naţiuni răspândite pe pământ, care migrează permanent şi se stabilesc în locuri noi.

Este vorba de lumina credinţei pe care ne-o face cunoscută Cristos. Această credinţă constă în a cunoaşte "strălucirea gloriei lui Dumnezeu, pe faţa lui Isus Cristos". Ea este comoara de care aminteşte Paul în 2Cor 4,5-18. Fiecare credincios şi fiecare comunitate de credincioşi o poartă şi o mărturiseşte în însăşi fragilitatea condiţiei pământeşti şi prin bogăţia darurilor sale.

Este foarte important pe plan ecumenic că-l putem celebra cu bucurie pe Cristos înviat, dar nu este mai puţin important să înălţăm către Dumnezeu, Tatăl nostru, prin unicul nostru Mijlocitor, rugăciunile noastre pentru atâţia bărbaţi şi femei, tineri şi copii traumatizaţi de emigraţie. Acesta este sensul mijlocirii care, în acest an, împreună cu mărturisirea lui Cristos, lumina vieţilor noastre, constituie momentul intens al acestei celebrări. Comunităţile de credincioşi au cunoscut şi continuă să cunoască grele diviziuni, încercări şi bucurii, aşteptări şi speranţe care i-au făcut să simtă în mod dureros suferinţele popoarelor martirizate de nenorocirile migrării. De aceea, rugăciunea noastră de mijlocire pentru unitatea Bisericilor şi cea pentru comunităţile de emigranţi nu vor fi decât una şi aceeaşi celebrare.

Pentru această celebrare, pregătită din iniţiativa unui grup ecumenic din Argentina, se recomandă următoarele:

- Să se facă invitaţii reciproce, dincolo de cercul de creştini care se frecventează în mod obişnuit în întâlnirile ecumenice; să se formeze o adunare de rugăciune unită şi diversificată, îndeosebi împreună cu comunităţile de creştini emigranţi care trăiesc în mijlocul nostru, în oraşul nostru, în cartierul nostru şi în regiunea noastră. Alcătuind o adunare de rugăciune împreună cu ei, pregătind această celebrare împreună, îl celebrăm pe Isus Cristos mort şi înviat, lumină din lumină, unica noastră mântuire, în comuniunea aceleaşi credinţe şi în diversitatea exprimării ei. Celebrarea noastră va onora această diversitate.

- Să se utilizeze simbolul luminii conţinut în vase de lut sau, mai bine, într-un singur vas de lut care, trecând de la un grup la altul în văzul tuturor în momentul rugăciunii de mijlocire, să permită înţelegerea a ceea ce reprezintă comoara preţioasă a unităţii într-un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez şi o speranţă comună în solidaritatea lui Cristos cu cei săraci, cu emigranţii, cu victimele vieţii şi ale dezbinării. Dacă vasul care conţine lumina va fi încă din timpul ceremoniei de deschidere, acest lucru va sublinia unitatea creştinilor adunaţi pentru a proclama credinţa în Cristos, lumina vieţii lor, şi pentru a spori comuniunea dintre ei.

Semnul păcii va marca această comuniune în timpul rugăciunii de mijlocire. Acestei unităţi simbolizate astfel îi corespunde la sfârşitul celebrării reînnoirea trimiterii în misiune de către Cristos: el aşteaptă ca toţi ucenicii să mărturisească unitatea lor şi să ia atitudine în faţa problemelor concrete ale emigrării.

- Să se pună în evidenţă atât caracterul dramatic al emigrării şi al cauzelor sale datorate atât păcatelor noastre, cât şi însuşi caracterului emigrantului, care este şi al nostru în calitatea noastră de discipoli ai lui Cristos pe acest pământ. Fără a aborda un aer de superioritate sau falsă compasiune, să ne privim unii pe alţii în timpul celebrării ca fraţi şi surori în credinţă. Avem atâtea de împărtăşit din ceea ce constituie speranţa noastră în încercare, iar comoara credinţei, pe care Dumnezeu ne-o oferă, ne umple de încântare: unde va duce drumul nostru ecumenic fără împărtăşirile şi dialogurile provocate de emigrările contemporane? Să acceptăm să fim primiţi de Cristos, el însuşi emigrant pe acest pământ. În el, itinerarul nostru pământesc se transformă în pelerinaj fratern spre casa Tatălui. Dar trebuie să-l imităm mult pentru a nu exclude pe nimeni de la această "agapé" pe care Duhul Sfânt o aşază în inimile celor botezaţi! De aceea trebuie să ascultăm şi să înţelegem mereu chemarea lui, ca să ajungem să fim martori ai evangheliei sale, devenind cerşetori şi peregrini ai evangheliei, după cum a prefigurat, de exemplu, Rut, în felul său.

Este de dorit, de asemenea, să se pună în evidenţă persoana lui Rut în timpul liturgiei cuvântului. La începutul acesteia, relatarea întoarcerii lui Rut împreună cu Noemi în ţara lui Iuda, după emigrarea sa din Moab alături de soţul ei de origine din Betleem, va putea introduce alte relatări de emigrări actuale (ele sunt recomandate, de asemenea, fie la deschidere, fie înainte de fiecare rugăciune de mijlocire). Cei prezenţi, emigranţi sau persoane care vor să înţeleagă mai bine viaţa emigranţilor, vor putea să descopere cum a izvorât în viaţa lui Rut, ca şi în viaţa lor proprie, încrederea în Dumnezeu şi chemarea la a imita, în spiritul universalist al revelaţiei biblice, iubirea predilectă a lui Dumnezeu faţă de cel străin şi de cel sărac.

Evanghelia poate fi aleasă şi dintre referinţele indicate, însă este recomandată relatarea trimiterii în misiune (Mt 28,16-20). Punând în evidenţă misiunea universală în prezenţa Domnului Cristos, în cadrul acestei celebrări ecumenice mai atente faţă de emigranţi, această Evanghelie oferă ocazia ca în omilie să se sublinieze puterea pe care o are evanghelia de a înlătura barierele culturale, sociale, psihologice şi religioase. Omilia ar trebui să ne facă să înţelegem că suntem trimişi împreună de către Cristos şi să încurajeze Bisericile să întreprindă activităţi comune pentru "străinul din mijlocul nostru". Ce ar fi astăzi ecumenismul doctrinar, spiritual şi practic, fără realitatea emigrării popoarelor din timpurile noastre? Ele stimulează drumul nostru spre unitate.

Nu este oare adevărat că, în fidelitate faţă de dubla exigenţă a misiunii şi a ecumenismului, îl descoperim pe aproapele nostru în fraţii şi surorile de tradiţii diferite cu care lucrăm pentru împărăţia lui Dumnezeu? Suntem chemaţi să iubim persoane diferite, fie că e vorba de emigranţi, fie că diferenţa provine dintr-un mod de a mărturisi credinţa creştină care se fondează pe alte tradiţii sau practici distincte de ale noastre. Unitatea Bisericii trebuie să fie în slujba unităţii popoarelor. În această perspectivă, liturgia de trimitere subliniază legătura angajamentului misionar şi a angajamentului ecumenic.

Cele şase părţi ale celebrării pot fi considerate şi ca elemente ale celebrării ce pot fi schimbate. Iată-le:

Deschiderea: celebrarea lui Cristos lumină

Deschiderea liturgică va fi urmată de prezentarea comunităţilor participante şi a preşedinţilor acestora. Se recomandă un interval de timp pentru ducerea la bun sfârşit a prezentărilor de rit. Prin cântarea unui imn, unitatea vocilor favorizează unitatea inimilor. Va urma o scurtă introducere înainte de liturgie.

Mărturisirea a păcatelor

Recunoaşterea propriilor păcate şi cererea de iertare pot fi însoţite de un scurt moment de tăcere, pentru că rănile pe care le amintim astăzi au rădăcini vechi şi pentru a le vindeca este necesar să reintrăm în profunzimea fiinţei noastre. Din această tăcere să izvorască rugăciunea de aclamare dedicată Sfintei Treimi.

Proclamarea cuvântului

Fragmentul biblic din 2Cor 4,3-18 ("Noi avem această comoară în vase de lut") este tema Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2003.

Profesiunea de credinţă

Este punctul culminant al liturgiei. Ne-am putea îndrepta către apa aşezată în faţa sau în centrul adunării în amintirea profesiunii de credinţă de la Botez. Ar fi, de asemenea, oportun, înaintând spre izvorul baptismal, să urmeze schimbul reciproc al unui semn de pace.

Rugăciunea de mijlocire

Reprezentanţii popoarelor şi ai Bisericilor prezente relatează despre emigrările lor, îşi aduc simbolurile, dau din mână în mână vasul de lut care conţine lumina, prezintă intervenţiile lor şi ale comunităţilor creştine prezente, relatează originea lor şi totodată dezvoltarea lor, stabilirea sau excluderea lor. Aceste relatări pot fi ascultate şi la începutul celebrării ca o formă de primire sau ca deschidere a liturgiei cuvântului.

Trimiterea

Celebrarea se încheie cu procesiunea adunării spre ieşire, semn al chemării lui Cristos de a da mărturie, precedată de binecuvântare.

Această celebrare trebuie să fie înfrumuseţată cu expresii, cântece şi simboluri proprii comunităţilor reprezentate.

Această celebrarea va trebui să fie pregătită de o echipă ecumenică şi va fi o ocazie de întâlnire şi rugăciune. Ar fi păcat să fie doar o reprezentare. Dimpotrivă, ar trebui să culmineze într-o puternică dorinţă de a aprofunda relaţiile dintre creştinii din regiune.

© Editura Presa Bună