Discursul lui Guirgis Ibrahim Saleh, secretar general al MECC (Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu)

"Într-o zi toţi oamenii vor afla despre singurul drum care aduce adevăr şi pace durabilă şi prosperitate".

Preafericirile voastre,
Eminenţe, Preasfiinţiile voastre,
Dragi prieteni

Aş vrea să mulţumesc pentru ocazia de a fi astăzi împreună şi am încredere că vom atinge cu toţii împreună scopul acestei întâlniri. Lumea întreagă este dornică de pace... Ce este pacea? Cum putem defini o societate care deţine pacea? În ce punct ne aflăm acum în Orientul Mijlociu?

Nevoia de pace a omenirii nu este limitată la o singură zonă. Situaţia din Orientul Mijlociu ar putea fi cea mai sensibilă, dar nevoia de securitate este încă cea mai mare îngrijorare pentru multe popoare şi naţiuni.

Regretăm profund că de-a lungul istoriei umanitatea s-a folosit de violenţă ca soluţie a diferendelor dintre oameni. Este, de asemenea, regretabil că diferite popoare au încercat să folosească religia pentru interesele lor şi au transformat-o în motiv de război sau au folosit-o, din când în când, cu violenţă, ca să apere aşa-numitele principii religioase, sau cu scopul de a impune ideile lor. Această mentalitate se continuă şi în prezent sub diverse forme.

Pentru a obţine securitate în Orientul Mijlociu trebuie să rezolvăm conflicte de lungă durată. Cu cât aceste conflicte şi puncte nevralgice sunt mai de durată cu atât mai mare este sentimentul de nedreptate şi umilinţă. În mod firesc noi nu vom cere doar găsirea unei soluţii pentru conflictul israeliano-palestinian. Avem nevoie de stabilitate în Israel şi Liban, avem nevoie de normalizarea relaţiilor cu Iranul şi trebuie să aducem dezvoltare, modernitate şi normalitate peste tot în regiune, acestea fiind doar câteva din provocările majore cu care ne confruntăm. Dacă strategiile noastre sunt focalizate pe atingerea securităţii omului, atunci, în mod cert, vom vedea avantajul găsirii soluţiilor mai degrabă prin dialog şi negociere decât prin confruntare şi folosirea forţei.

Exact în aceste regiuni am văzut de-a lungul timpului escaladarea extremismului şi a ameninţării continue cu lupte interne, războaie interstatale şi eforturi din partea autorităţilor să procure arme de distrugere în masă.

Însă dialogurile folosesc ca o constantă în a ne reaminti că, prin înţelegere, putem ajunge la cooperare, ceea ce ne conduce la coexistenţă, care, la rândul ei, aduce o mai mare armonie şi pace.

În mod cert acest element de dialog este imperios necesar. Din acest motiv trebuie să venim în întâmpinarea acestor invitaţii de dialog intercultural şi să nu le ignorăm. Un dialog fructuos între religii, civilizaţii sau culturi este condiţionat de faptul de a fi bazat pe principii comune şi respect reciproc iar scopul lor nu este de a şterge diferenţele dintre oameni, ci de a păstra şi folosi acele diferenţe ca surse de putere şi bunăstare: va trebui să împărţim resursele, să combatem problemele de mediu şi sănătate şi să interacţionăm unii cu alţii pe mai multe niveluri. Gestionând diferenţele într-o manieră corectă, respectând interesele tuturor părţilor, creăm baza necesară pentru o pace de durată şi cooperare în viitor.

Ceea ce, cu adevărat, avem nevoie în Orientul Mijlociu este să se militeze în favoarea drepturilor omului şi a libertăţii religioase, să se monitorizeze statutul şi să se impună o mai largă aplicabilitate a acestor principii, ceea ce va aduce urmări politice şi economice. De exemplu, MECC participă la multe conferinţe de pace, dar, din păcate, nu văd nici un fel de rezultate concrete. S-ar părea că lipseşte voinţa internaţională, fără ezitări. Statul israelian a profitat de situaţie şi şi-a urmărit în mod brutal procesul de purificare etnică. Asta n-a făcut decât să întărească poziţia fracţiunilor dure islamice fanatice şi radicale din regiune, punându-i pe creştini într-o poziţie tot mai delicată şi înăbuşind vocea musulmanilor moderaţi şi a oamenilor obişnuiţi, care nu vor decât să trăiască liniştiţi şi să facă lumea un loc mai bun pentru copiii lor.

Prin urmare, trebuie să vedem atât problemele cât şi soluţiile lor. Comunitatea internaţională trebuie să se ridice în apărarea vieţii, libertăţii, şi demnităţii fiecărui individ sau grup, indiferent dacă agresorul este o forţă de ocupaţie sau un dictator. Nu vom obţine securitate naţională sau internaţională atâta timp cât nu poate fiecare să trăiască în libertate şi demnitate. Este imperativ să punem în mişcare forţele comunităţii internaţionale pentru protecţia împotriva genocidului, purificării etnice şi alte violări flagrante în ce priveşte drepturile omului.

MECC remarcă faptul că omenirea este astăzi într-o etapă critică din istoria sa. Valorile ambigue ale globalizării, expresiile violente ale fanatismului religios şi perpetuarea nedreptăţii în diferite forme au creat teamă şi nesiguranţă peste tot.

Astăzi oamenii au nevoie de înţelegere mutuală şi cooperare ca să coexiste în pace şi să lupte împreună cu nesiguranţa şi multele forme de corupţie şi extremism în societatea modernă. Disciplina şi clarviziunea sunt necesare ca să scoată din oameni ceea ce au ei mai bun de oferit.

Cele patru categorii (surse) de nesiguranţă sunt:

- sărăcia şi modul de a scăpa de ea (45% trăiesc la limitele supravieţuirii). Lipsa unei guvernări bune în unele ţări duce la corupţie până la abuzarea drepturilor omului.

- distribuirea corectă a resurselor;

- lipsa de echitate (dreptate) care rezultă din împărţirea incorectă între "cei care au" şi "cei care n-au";

- polarizarea artificială pe criterii religioase sau etnice sau "lupta între civilizaţii" şi protejarea graniţelor naţionale precum şi vechile concepte de suveranitate.

Pornind de la acestea, noi trebuie să reconfigurăm securitatea. În timp ce securitatea naţională are aceeaşi relevanţă ca şi înainte strategiile de menţinere a ei trebuie să fie mai globale decât în trecut şi soluţiile noastre trebuie să fie focalizate pe bunăstarea individului şi nu pur şi simplu pe securitatea statului.

Până când înţelegem şi acţionăm ca atare nu vom avea nici securitate naţională, nici internaţională. Dar ca să înţelegem urgenţa reformării sistemului de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale, trebuie să aruncăm un ochi critic la situaţiile unde sistemul nu a fost capabil să-şi îndeplinească în mod adecvat funcţia. Voi menţiona trei aspecte:

Primul: consiliul de securitate, precum şi organizaţiile şi instituţiile regionale, deseori nu au fost capabile să intervină în timp util în crizele umanitare sau în cazurile de flagrantă violare a drepturilor omului. Tragedia care se desfăşoară la Darfur este unul dintre cazurile dureroase în discuţie.

Al doilea: am permis unor conflicte să dureze zeci de ani cu efecte devastatoare. Poporul palestinian, de exemplu, a fost supus la 40 de ani de ocupaţie, aceasta conducând în mod inevitabil la creşterea unei polarizări arbitrare şi a militarismului. Aceste conflicte ca şi multe alte conflicte recente, în Irak, Afghanistan şi Somalia, ar putea fi rezolvate. Ele persistă deoarece comunitatea internaţională, în ciuda unor eforturi făcute, nu a făcut investiţiile necesare nici nu a inventariat nevoile care să încheie aceste conflicte.

Al treilea aspect: reforma mecanismelor şi instituţiilor de securitate care să asigure siguranţa omului, "securitatea oamenilor este prea importantă ca să fie lăsată la latitudinea guvernelor".

Istoria recentă a Orientului Mijlociu ne învaţă că aceste conflicte nu pot fi rezolvate prin forţă militară. S-a încercat orice tip de violenţă de la ocupaţia cu forţă până la confruntarea armată, opresiune, terorism şi asasinate la comandă şi nimic din toate acestea nu a adus pace sau securitate. Fiecare dintre aceste acte de violenţă în regiune au escaladat violenţa şi au mărit nesiguranţa.

Soluţia nu constă în repararea tuturor nedreptăţilor trecute. Dacă vrem să rezolvăm conflictul din Orientul Mijlociu trebuie să începem prin reconciliere şi recunoaştere mutuală a drepturilor şi, mai presus de toate, prin găsirea în inimile noastre a puterii de a ierta.

Ameninţarea altor conflicte regionale, cu arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă va continua să provoace o mare îngrijorare internaţională. Ridicarea unor grupări extremiste cu origine în Orientul Mijlociu şi uşurinţa cu care ei îşi găsesc recruţi în regiune va continua să fie o mare ameninţare la adresa securităţii internaţionale. De asemenea, dependenţa multor ţări de petrolul şi gazele naturale din Orientul Mijlociu adaugă o dimensiune de risc economic global oricărui conflict.

Şi când evenimentele din regiune iau aspectul unor divizări religioase şi culturale între lumea musulmană şi cea Occidentală, repercusiunile vor continua să fie resimţite peste tot. Pentru ca securitatea în Orientul Mijlociu să fie dobândită în mod firesc, e necesar mai mult decât găsirea unei soluţii pentru conflictul israeliano-palestinian. Necesitatea atingerii stabilităţii în Irak şi Liban, normalizarea relaţiilor cu Libanul şi grăbirea dezvoltării guvernării şi modernizării în regiune sunt doar câteva din provocările majore cu care ne confruntăm.

Dar dacă problema palestiniană s-ar rezolva, s-ar evita o serie de tensiuni legate de vechea graniţă arabo-israeliană, îmbunătăţindu-se substanţial capacitatea de a înfrunta alte provocări. Cred cu tărie totuşi că soluţia conflictelor din Orientul Mijlociu este la îndemâna noastră, depinzând de crearea de condiţii care să ajute ca soluţia să fie pusă în practică. De asemenea, dacă părţile implicate au capacitatea de a privi dincolo de întrebarea lipsită de sens care a fost primul oul sau găina, poate, în sfârşit, va fi atinsă şi se va naşte o nouă eră în Orientul Mijlociu.

După cum ştim din alte cazuri, cum ar fi Irlanda de Nord, negocierile reuşite necesită investiţie considerabilă de timp şi influenţă. Popoarele Orientului Mijlociu trebuie să capete încredere în acest proces. Ca să se întâmple asta, trebuie să recâştige încrederea că lumii din afară îi pasă şi este gata să aducă pacea în regiunile lor, iar suportul şi angajamentul merită. Este timpul să schimbăm modul de gândire precum că dialogul ar fi o răsplată pentru bună purtare, şi să-l recunoaştem în schimb ca instrument de bază pentru a ajunge la această purtare. Pacea adevărată şi interacţiunea între popoare le face să se cunoască, să se înţeleagă şi să se accepte unii pe alţii.

Este vital pentru regiune şi pentru întreaga lume ca o conferinţă de pace să fie convocată cu toate naţiunile implicate, astfel încât să se ajungă la o înţelegere garantată prin tratate de pace pentru toate conflictele din regiune.

Noi, ca şi MECC, reprezentând membrii Bisericilor din Orientul Mijlociu, ne exprimăm îngrijorarea profundă pentru situaţia fraţilor creştini din regiune, mai ales în ?ara Sfântă, şi suferinţa lor permanentă. Migraţia creştină din Orientul Mijlociu este o problemă serioasă deoarece afectează prezenţa creştină într-un mod semnificativ. Suntem cu toţii convinşi că numărul de creştini din Orientul Mijlociu este în schimbare şi că declinul numărului de creştini în Orientul Mijlociu diferă de la ţară la ţară, depinzând de climatul socio-economic şi politic. Aceste încercări deseori îi împing la tentative de părăsire a regiunii.

Pentru o pace adevărată şi durabilă în regiune noi credem că respectul pentru legea internaţională este una dintre condiţiile foarte importante.

Să avem curajul, înţelepciunea şi hotărârea să acţionăm şi să visăm la o pace corectă şi durabilă în regiunea noastră plină de necazuri.