Mesaj: dr Christoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice de Augsburg din România
Sfințiile voastre,
Preafericirea voastră,
Eminențe,
Excelențele voastre,
Dragi participanți la Cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană,
Iubiți creștini,
Dragi frați și surori în Cristos,
Am onoarea de a vă saluta în numele Bisericii Evanghelice de Augsburg, al cărui episcop își are sediul aici la Sibiu. Această Biserică de limbă germană este una dintre cele două Biserici Luterane din România. Migrația multora dintre credincioșii noștri, mai ales după schimbările politice din anul 1989, a făcut din noi o Biserică minoritară. Biserica noastră este Biserica așa-numiților "Saxon Siebenburgen", care au întemeiat acest oraș în secolul al XII-lea și care era încă devotată Romei, a construit în secolul al XIV-lea, printre alte biserici, catedrala în care se vor desfășura unele dintre slujbele religioase și evenimentele adunării.
Ne aflăm aici în Siebenburgen, la linia de demarcație între creștinătatea care își caută inspirația către Vest și creștinătatea care privește către Est.
În cadrul României majoritar ortodoxe, Siebenburgen rămâne un punct de întâlnire a diferitelor etnii, limbi, culturi și, nu în cele din urmă, confesiuni, printre care se numără nu doar tradițiile ortodoxe și luterane, al cărui episcop își are sediul în acest oraș, ci, de asemenea, tradiția romano-catolică, greco-catolică, reformată și unitariană, cu toții reprezentați de către comunitățile lor aici. Faptul că acești creștini au trăit împreună timp de secole, în diversitatea lor lingvistică și confesională, este un context bun pentru relațiile ecumenice care, în acest oraș, își au rădăcinile în secolul al XVI-lea, când toleranța religioasă a fost recunoscută prin lege. Este o trăsătură de secole a acestui oraș: varietatea de clădiri-Biserici, varietatea formelor de rugăciune către Dumnezeu și către Domnul Isus Cristos și respectarea diferențelor în credință și rit religios. În timpurile noastre învățăm, alături de respect și toleranță reciprocă, descoperirea valorilor diferite, învățăm să împărțim unii cu alții, învățăm să intrăm în dialog unii cu alții și astfel să învățăm unii de la alții.
Din aceste motive noi credem că acest oraș oferă cel mai potrivit context pentru creștinii Europei din toate Bisericile noastre să împărtășească rugăciunea și celebrarea comună și, mai ales, teme și întrebări cu care se confruntă Europa astăzi. Aici, lumina lui Cristos strălucește cu adevărat în tot; nu există printre noi nimeni care să nu mărturisească devotamentul către o confesiune creștină. Aici avem de descoperit ceva din comorile înțelepților Estului, ceea ce în mod egal pot îmbogăți înțelepciunea Vestului și viceversa. Dacă putem realiza un schimb de comori spirituale și teologice în întâlnirile și convorbirile noastre, atunci vom fi capabili să ne întoarcem acasă cu speranța reînnoirii și unității în Europa.
Urarea noastră este să vă simțiți bine în orașul nostru și să folosiți ocazia acestor zile pentru a vă lărgi orizonturile.
Fie ca noi toți să fim deschiși unei experiențe noi, poate diferită și ciudată, dar prin care ne îmbogățim și descoperim o nouă bucurie. Sperăm ca, în acest fel, Sibiul să transmită semnale care vor duce la o nouă orientare și chiar dacă ceea ce vom reuși nu poate fi caracterizat ca senzațional putem vedea semne pentru noi drumuri deschise reconcilierii, dreptății și integrității creației în Bisericile noastre și într-o Europă care se maturizează împreună.
În această săptămână fie ca Dumnezeu să binecuvânteze timpul petrecut împreună și să ne trimită pe Sfântul Duh care să ne însoțească de-a lungul drumului.