|
Scrisoare pastorală pentru Ziua Bolnavului Domnul să fie cu voi! Dragi frați și surori în suferință, Tuturor părintească binecuvântare! Când Dumnezeu a hotărât să-i mântuiască pe oameni și să-i ridice din păcat și din moarte, în marea lui iubire, ni l-a promis și ni l-a dat pe Fiul său unul-născut. El a luat asupra sa trupul nostru muritor, suferințele și durerile noastre, s-a suit pe cruce și s-a dăruit pe sine, murind, ca așa să învie biruitor a treia zi și, ridicându-ne și pe noi din păcat și din moarte, ne-a câștigat dreptul să ne înălțăm cu el în slavă. Pentru noi a ales suferința. Pentru noi s-a jertfit pe sine, s-a oferit ca preț dumnezeiesc pentru mântuirea noastră. La o astfel de jertfă a ales-o și pe cea care trebuia să-l nască, pe preacurata Fecioară Maria. Prin inima ei trebuia să treacă sabia durerii, așa cum avea să prorocească bătrânul Simeon (cf. Lc 2,35), jertfă ce avea să se adauge la jertfa Fiului său. Jertfa și suferințele, durerile și moartea au fost semnele și argumentul cel mai mare al iubirii divine. Crucea, care i-a cerut lui Isus să-și deschidă brațele, este simbolul cel nou al iertării și al împăcării. Biserica, dintotdeauna, i-a învățat pe oameni că pe această cale Dumnezeu s-a milostivit de fiii săi: este vorba de calea jertfei și a suferinței. Papa Ioan Paul al II-lea, arătând lumii acest drum predilect al lui Isus, ne învață că preacurata Fecioară Maria s-a alăturat la acest plan, când a spus: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău". Papa a ținut ca în ziua apariției Mariei la Lourdes (11 februarie), în care s-a arătat Bernadetei pentru a-i chema pe oameni la rugăciune și la pocăință, pentru ca păcătoșii și bolnavii să înțeleagă cu adevărat că jertfa și suferința sunt valori mântuitoare și că ele pot fi mijloc de ispășire, de iertare și de binecuvântare pentru toți, să fie celebrată Ziua Mondială a Bolnavului ca o zi de rugăciune și de oferire a jertfelor, a muncii și a sacrificiilor pentru îngrijirea, întărirea și vindecarea lor. Hotărârea Sfântului Părinte a fost bine primită de întreaga Biserică și, în această zi, toți cei ce lucrează în spitale, care se îngrijesc de cei bolnavi, toți bolnavii și toți cei care sunt în suferință se simt pe drept uniți în iubire și în gesturi creștine și umane față de cei încercați și marginalizați din cauza bolilor. Ne bucurăm să știm că și în Dieceza de Iași, în toate bisericile parohiale, în casele călugărilor și călugărițelor, în dispensare și în centrele de îngrijire la domiciliu, promovate de Centrul Diecezan Caritas Iași, în familii unde sunt bolnavi s-a instalat o practică binecuvântată de însoțire specială a celor ce suferă, de îngrijire și mai vie a celor bolnavi și o creștere în iubire și solidaritate a lucrătorilor sanitari. De asemenea, este o tradiție ca în întreaga dieceză, pe lângă acțiunile comune făcute în ziua de 11 februarie, să avem o zi specială dedicată bolnavilor, ziua de 13 mai, când inițiativele sunt și mai ample, cum sunt însoțirea bolnavilor la biserici sau, chiar și mai mult, pelerinajul bolnavilor la Cacica. Ne bucurăm mult că Sfântul Părinte a stabilit o asemenea zi, că ne transmite mesajul său de solidaritate și de încurajare. Binecuvântăm acest gând dedicat celor ce sunt în suferință și îi felicităm pe cei care se ocupă de bolnavi, acordând cu prețuire și părintească dragoste binecuvântarea noastră specială tuturor persoanelor în suferință ca și tuturor celor care le acordă îngrijire. Cu bunul Isus, să vă binecuvânteze Fecioara de sus! 11 februarie 2010 Petru Gherghel,
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |