Scrisoare pastorală de Paşti 2008: Speranţa învierii

A înviat Cristos, speranţa noastră!

Sfinţiile voastre, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi,

Viaţa creştină este legată fundamental de misterul lui Cristos, născut pe pământ, mort şi înviat. El este raţiunea noastră de a fi, bucuria şi speranţa noastră. De aceea, celebrarea naşterii, morţii şi mai ales a învierii sale ne angajează plenar şi ne umple inima de bucurie şi de speranţă, pentru că drumul şi victoria sa înseamnă drumul şi victoria noastră.

Cristos, înviind din morţi, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui, iar cei care cred în el şi-l urmează sunt plini de viaţă şi trăiesc o mare mângâiere şi speranţă: bucuria victoriei şi a învierii (cf. Rom 6,8-11).

În zorii zilei învierii, când femeile sfinte au ajuns la mormânt, un înger le-a întâmpinat zicând: "Nu vă temeţi!". Când dădeau să iasă din grădină, notează evanghelistul Matei, le-a ieşit în întâmpinare însuşi Isus şi le-a spus: "Bucuraţi-vă!... Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea; acolo mă vor vedea" (Mt 28,9-10).

Teama s-a schimbat în bucurie. Învăţătorul lor e viu.

După zilele negre ale judecăţii, ale suferinţelor de tot felul, după condamnarea la moarte şi răstignirea pe cruce, după cele trei zile în mormânt, Isus, maestrul şi învăţătorul, împlineşte promisiunea făcută şi iese biruitor din mormânt, fapt care dă ucenicilor o nouă speranţă şi un nou curaj.

Învierea, nucleul întregii vieţi creştine

Marele predicator al casei pontificale, într-o reflecţie despre misterul învierii Domnului, ţinută la televiziunea italiană în anul 1988, spunea că învierea lui Cristos este pentru universul spiritual asemenea "marii explozii" iniţiale din univers. Conform acestei teorii, un atom din nucleul materiei a început să se transforme în energie, declanşând o mişcare ce a cuprins tot universul. Tot o asemenea explozie, s-ar putea spune, s-a declanşat prin învierea ce a cuprins întreaga viaţă spirituală a oamenilor.

De fapt, toate câte există, toate câte se desfăşoară în Biserică - sacramente, cuvinte, instituţii, opere caritative - îşi au propria lor forţă şi energie în învierea lui Cristos. Învierea este momentul în care moartea s-a transformat în viaţă, iar timpul în veşnicie.

În acest adevăr suntem cuprinşi şi noi, astfel încât viaţa întreagă este legată de Cristos, maestrul şi învăţătorul nostru, care a fost trimis de Tatăl să ne introducă în misterul mântuirii şi al învierii. Astfel ne face să ne bucurăm şi noi de iubirea veşnică a Părintelui ceresc, cel care vrea să avem acelaşi drum şi aceeaşi soartă cu Fiul său. Toată această lucrare continuă în noi prin Duhul Sfânt pe care Tatăl ni l-a dăruit să ne transforme şi astfel să schimbe faţa pământului.

Învierea Domnului, un gest de supremă iubire

Învierea lui Cristos, anunţată de marii profeţi ai Vechiului Testament, prorocită de însuşi Isus Cristos în mai multe împrejurări, este mai întâi de toate un act de iubire infinită din partea Tatălui care, după marea tragedie a condamnării şi suferinţei din partea răufăcătorilor, intervine şi-l readuce la viaţă pe Fiul său prin Duhul Sfânt, aşezându-l Domn peste toate. Este, aşadar, lucrarea întregii Sfintei Treimi. Învierea este răspunsul Tatălui la ascultarea lui Isus (cf. Fil 2), ascultare ce l-a dus până la moarte şi încă moartea pe cruce; este "strigătul" prin care el, în cele din urmă, rupe tăcerea mormântului şi a morţii şi ne face părtaşi şi pe noi de viaţa şi triumful său prin puterea şi lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt.

În Faptele Apostolilor descoperim tocmai această lucrare, când apostolul Petru le spune iudeilor în ziua de Rusalii: "Bărbaţi israeliţi, ascultaţi aceste cuvinte: Pe Isus Nazarineanul... Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii... Pe acest Isus Dumnezeu l-a înviat şi noi suntem martorii acestui fapt" (cf. Fap 2,22.24.32).

Dumnezeu Tatăl, aşadar, l-a ridicat din mormânt şi din moarte pe Fiul său printr-o intervenţie dumnezeiască şi l-a înălţat la dreapta sa făcându-l să stea alături de tronul său ceresc.

Învierea lui Cristos pentru învierea noastră

Dar acest act nu a fost săvârşit doar în favoarea lui, pentru el, ci a fost o intervenţie pentru noi toţi, pentru că pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din cer ca astfel noi să avem viaţa şi s-o avem din belşug (cf. In 10,10).

Învierea lui Isus, prin care firea noastră omenească, fire pe care o luase asupra sa, a fost ridicată în slavă, înseamnă declanşarea acelui act şi proces definitiv de eliberare de păcat şi de moarte, care se aplică fiecărei făpturi pe care el a răscumpărat-o.

Ca să înţelegem bine, apostolul Paul ne spune clar: "Cristos înviind din morţi este începutul (primul rod) învierii celor adormiţi. Căci după cum printr-un om (primul Adam) a venit moartea, tot printr-un om (noul Adam) vine şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi sunt readuşi la viaţă" (1Cor 15,20-22).

Acesta este misterul ce s-a realizat prin moartea şi învierea lui Cristos, care nu a murit şi nu a înviat pentru sine, ci pentru noi, pentru răscumpărarea şi învierea noastră. La acest lucru făcea referinţă predicatorul casei pontificale, care vorbea despre "marea explozie", care a început şi continuă să opereze în lume până când toţi cei care cred şi mor în Cristos vor ajunge să se bucure de viaţa cea nouă, adusă şi transmisă nouă prin învierea sa.

Învierea lui Cristos, speranţa noastră

În virtutea lucrării dumnezeieşti, pe care a hotărât-o şi a desăvârşit-o Dumnezeu Tatăl prin trimiterea Fiului său, mort şi înviat din morţi, şi prin lucrarea Duhului Sfânt, toţi cei care cred în Cristos şi-l urmează trăiesc o adevărată speranţă, pentru că ei se vor bucura într-o zi de aceeaşi intervenţie a iubirii părinteşti.

Când recităm crezul spunem aceste cuvinte: "Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul". Tocmai acest Duh a fost degetul lui Dumnezeu, care s-a coborât asupra lui Isus şi, prin lucrarea lui, el a fost ridicat din mormânt şi readus la viaţă.

Bucurându-ne de acelaşi Duh Sfânt, care locuieşte în noi, trăim marea speranţă că şi cu noi se va realiza acelaşi lucru, vom învia şi noi şi ne vom învrednici de darul vieţii veşnice. Trupul nostru muritor va prinde viaţă aşa cum s-a întâmplat cu oasele uscate şi fără viaţă din profeţia lui Ezechiel (cf. Ez 37,12).

Acest adevăr confirmat de învierea lui Cristos, care s-a bucurat să primească viaţa de la Dumnezeu Tatăl prin degetul său, Duhul Sfânt, este proclamat de apostolul neamurilor în scrierile sale, când vorbeşte despre lucrarea Duhului în lupta cu pornirile trupului. Iată cuvintele prin care ne asigură cu privire la viitorul şi învierea noastră: "Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi" (Rom 8,11).

Ce mister şi ce adevăr mângâietor şi generator de speranţă! Noi nu suntem sortiţi pieirii şi morţii veşnice, ci avem un destin al vieţii şi fericirii fără de sfârşit.

Însufleţiţi de acest adevăr şi de această dragoste divină ce s-a revărsat asupra pământului şi a oamenilor prin opera lui Cristos şi lucrarea Duhului Sfânt, apostolii, martirii, sfinţii şi mărturisitorii au continuat să vestească învierea Domnului şi să întreţină între oameni şi creştini speranţa vieţii veşnice şi a învierii.

În lumina acestui adevăr întunericul nu mai înspăimântă, el trece şi după el vine lumina, suferinţele prezente nu distrug viaţa, ci fac ca aşteptarea eliberării să fie mai vie, iadul care uneori îşi face loc pe pământ nu este veşnic, ci este trecător pentru că a fost învins, iar moartea nu e ultimul cuvânt al vieţii, ci viaţa şi învierea deschid porţile veşniciei. Cristos e viu şi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui.

Bucuraţi-vă toţi cei care credeţi în înviere!

În mijlocul tuturor momentelor vieţii omeneşti a intrat însuşi Dumnezeu, prin iubirea sa aducătoare de viaţă şi speranţă, prin victoria sa glorioasă.

Celebrând Învierea Domnului, de care suntem cu adevărat legaţi, sufletul nostru este plin de bucurie, de viaţă şi de speranţă.

Mă bucur să vă salut acum de sfânta Înviere împreună cu PS Aurel Percă şi vă încurajez pe drumul credinţei, îndreptându-mă spre fiecare în parte cu salutul sfântului Serafim din Sarov: Cristos, bucuria mea, a înviat! El este curajul şi speranţa credinţei noastre.

Cristos a înviat!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi