|
Scrisoare pastorală: Chemarea sanctuarului marian din Cacica Cu titlul Chemarea sanctuarului marian din Cacica, PS Petru Gherghel a trimis o scrisoare pastorală către toate parohiile din Dieceza de Iași în care vorbește despre sanctuarul de la Cacica, despre importanța pelerinajelor și a întâlnirii cu Dumnezeu prin intermediul acestora. La Liturghia de marți, 15 august, ora 11.00, la Cacica vor fi trei episcopi: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă și PS Anton Coșa. Predicator pe parcursul întregului pelerinaj va fi pr. Lucian Farcaș. Chemarea sanctuarului marian din Cacica
Părintele ceresc, în marea sa iubire față de oameni, l-a trimis pe Fiul său în lume ca prin el să ne împărtășim de darurile Duhului Sfânt și așa să devenim cu toții fiii adoptivi ai lui Dumnezeu. Drumul venirii lui Isus pe pământ a fost prin Maria, Fecioara Preacurată din Nazaret. Ea l-a primit în sânul ei, prin lucrarea specială a Duhului Sfânt și l-a născut pe pământ. "Când a venit însă împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său născut din femeie, născut sub lege, ca să primim înfierea" (Gal 4,4). Așadar, Maria și-a oferit inima și trupul său ca locuință pentru Fiul lui Dumnezeu, care a voit să se nască dintr-o fecioară și să rămână cu fiii oamenilor până la sfârșit (cf. Lc 1,31-37). Un destin minunat, o vocație cu totul specială pentru Maria, pentru o fecioară din Nazaret. Drumul lui Isus către oameni continuă și astăzi; se realizează și pentru noi și cu noi. Isus vine la oameni pe aceeași cale, prin Maria, se naște și trăiește în toate bisericile noastre, în toate capelele și pe toate altarele din lume, mai ales în sanctuarele dedicate Fecioarei Preacurate, în capele și bazilici. Ea este și rămâne cu adevărat, Theotokos, născătoare de Dumnezeu. Deci, și la Cacica, în sanctuarul nostru diecezan din frumoasa Bucovină, în "basilica noastră minor", în acest loc de pelerinaj internațional, vine Isus, vine la noi, vine prin Maria. O mare bucurie! Când s-a născut pe pământ la Betleem, Maria l-a arătat păstorilor și magilor, iar ei s-au bucurat și l-au adorat (cf. Mt 2,1-12). Ce se întâmplă, așadar, la Cacica de sute de ani, pe cine întâlnesc pelerinii în acest loc privilegiat care s-a înscris între marele sanctuare din lume? Are loc același eveniment divin: oamenii îl întâlnesc pe Isus, pe Dumnezeu făcut om prin Maria. Cu umilință, cu bucurie și în tăcere, ca odinioară la Betleem, la Nazaret, la Cana Galileii sau la Ierusalim, Maria îl arată și îl oferă pe Fiul ei, pe Mântuitorul lumii, celor ce vin cu credință în pelerinaj la Cacica. Aceasta e vocația sanctuarului din Cacica, nu numai pentru cei din Bucovina sau Moldova, nu numai pentru pelerinii veniți din toată țara, ci pentru toți cei care au auzit de acest loc de pelerinaj; el oferă tuturor posibilitatea de a-l avea prezent pe Isus în mijlocul nostru, de a-l găsi mai ușor cu Maria și prin Maria și de a ne bucura de darurile sale cerești. Urmărind, încă din anii grei ai dictaturii, evenimentele ce se desfășurau la Cacica, cu toate greutățile prin care pelerinii ce voiau să ajungă lângă altarul și grota din Cacica erau nevoiți să treacă, cunoscând mereu numărul tot mai mare al pelerinilor ce se îndreptau spre acest loc privilegiat, văzând pe fețele lor pacea și liniștea cu care se întorceau acasă, am putut să constat că aici se petreceau lucruri minunate: oamenii făceau experiența întâlnirii cu Isus, care cobora pe pământ, care revărsa necontenit bucuria și pacea în suflete prin mâinile generoase ale Mariei, mama lui Isus și mama noastră. Așa se întâmplă și astăzi. Mă bucur să spun și să repet: Cacica are un mesaj deosebit către toți creștinii. Cacica îi ajută pe pelerini să-l întâlnească pe Isus mai repede și mai ușor. Cacica este pentru noi ceea ce este Lourdes pentru Franța, Fatima pentru Portugalia, Czestochowa pentru Polonia, Maria Radna pentru Banat, Cărbunari pentru Ardeal etc. Cacica ne cheamă să o întâlnim pe Maria și cu ea pe Isus, ne cheamă la pace și bucurie, la curaj și o nouă speranță în viață. Isus vă așteptă la Cacica, vă dă întâlnire și anul acesta. Iar noi vă spunem din inimă: Veniți cu drag la întâlnirea cu Isus prin mama noastră cerească, Maria! Iași, 6 august 2006 Petru Gherghel,
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |