Scrisoare pastorală de Sfintele Paşti 2006

Darul Cuvântului Înviat

Sfinţiile voastre,
Cucernici părinţi,
Dragi fraţi şi surori,
Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Învierii Domnului este sărbătoarea fundamentală a credinţei creştine. Credinţa este un dar încredinţat de Dumnezeu şi alimentat tot de el. În ziua Învierii Domnului ne iluminăm cu acest dar şi inima se umple de bucurie, astfel încât izbucneşte în cântare sărbătorească intonând Aleluia, potrivit psalmistului David, care a profeţit şi continuă să vestească: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, aleluia". Credem că Dumnezeu este cu adevărat viaţa noastră şi că el rămâne veşnic cu noi.

La sfânta Înviere trăim împlinirea profeţiilor făcute de Domnul pentru poporul său, trăim adevărul prezenţei sale în lume prin toate cuvintele transmise prin profeţi şi, mai ales, prin întruparea Cuvântului veşnic, Cristos, care, chiar dacă a fost supus morţii, n-a putut fi învins, ci a înviat glorios din mormânt, învingând întunericul, păcatul şi moartea.

Cuvintele sale ne însoţesc mereu, căci "cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece" (cf. Mt 24,35), ne asigură însuşi Isus.

Profeţiile Învierii

Misterul învierii din morţi a fost prevestit şi amintit de întreaga lege, de profeţi şi de psalmi.

Domnul spune: "Cheamă-mă în ziua nenorocirii, eu te voi elibera, iar tu mă vei preamări" (Ps 50,15). Fiul lui Dumnezeu, devenit om pentru a ne elibera de sub legea păcatului şi a morţii, l-a invocat pe Tatăl său şi Dumnezeu l-a înviat a treia zi din morţi (cf. Rom 8,2), iar el a voit să se arate martorilor aleşi dinainte.

Apostolul Petru, făcând referinţă la psalmistul David şi la profeţiile sale spune: "Dar, întrucât era profet şi ştia că Dumnezeu îi făcuse jurământ să aşeze pe tronul său un descendent al lui, el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Isus Cristos: el nu a fost lăsat în locuinţa morţilor şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea. Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt" (Fap 2,30-32).

Despre acelaşi adevăr profetul Osea spune: "Veniţi să ne întoarcem la Domnul, el ne-a rănit, dar tot el ne va lega rănile; el ne va da iarăşi viaţa, a treia zi ne va scula şi vom trăi înaintea lui" (Os 6,1-2).

Domnul Isus, Fiul preaiubit al Tatălui a crezut, a ascultat şi a strigat împreună cu psalmistul: "Nu voi muri, ci voi trăi şi voi istorisi faptele Domnului. Domnul m-a pedepsit, da m-a pedepsit, dar nu m-a lăsat pradă morţii" (Ps 118,17). Cu această încredere a luat asupra sa crucea, a intrat în mormânt, de unde a ieşit victorios, pentru că s-a încrezut în iubirea şi promisiunea Părintelui veşnic, a luat asupra sa lupta cu răul, cu diavolul şi cu moartea şi a învins.

Adevărul veşnic al Învierii

Textele pe care le proclamă sfânta Biserică în zilele Paştelui ne vorbesc despre marea victorie şi despre bucuria imensă pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu. Ceea ce ne-au vestit profeţii despre Cuvântul vieţii, ceea ce ne-a descoperit însuşi Isus în timpul vieţii sale, cu privire la clipele de pe Calvar, cu referinţă la moartea sa şi la rămânerea în mormânt şi, mai ales, cu privire la victoria sa, s-au împlinit. Despre Isus şi despre biruinţa sa dă mărturie martorul învierii când spune: "Bărbaţi israeliţi, ascultaţi aceste cuvinte: pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe acesta care a fost dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta Dumnezeu l-a înviat eliberându-l de durerile morţii, deoarece nu era posibil să fie ţinut sub puterea ei. Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt" (Fap 2,20-24.32).

Toţi evangheliştii, apostolul Paul şi ceilalţi apostoli au mărturisit prin viaţa şi scrierile lor despre învierea lui Cristos. Nu numai că au vorbit şi au predicat, ci au şi pecetluit cu însăşi sângele lor acest adevăr, convinşi că toţi cei care îşi oferă viaţa pentru viaţă sunt şi devin nemuritori prin harul sfintei învieri.

Dacă apostolul şi evanghelistul Ioan a anunţat în prologul evangheliei sale că Isus, Cuvântul veşnic al Tatălui, "s-a făcut trup şi a locuit între noi", tot el spune că acest cuvânt este cel care ne face să ne umplem de har şi de adevăr, ne face să devenim fii ai lui Dumnezeu şi "să vedem gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14).

Să cântăm Aleluia!

Dragi fraţi şi surori, să cântăm Aleluia şi să ne bucurăm, căci învierea lui este şi învierea noastră. El nu a murit şi nu a înviat pentru sine, ci pentru noi. Paştele lui de fapt înseamnă Paştele nostru.

Apostolul Paul în Scrisoarea către Galateni ne introduce într-un adevăr fundamental al credinţei, când afirmă: "Cristos a murit pentru noi, iar noi am fost răstigniţi împreună cu el ca să nu mai trăim noi, ci Cristos să trăiască în noi, căci ceea ce trăim acum în trup, trăim prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care ne-a iubit şi s-a dat pe sine pentru noi" (cf. Gal 2,20).

Să ne bucurăm, căci prin această credinţă şi prin acest adevăr, noi suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi purtăm în noi chipul lui Cristos: "Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendenţa lui Abraham, moştenitori după promisiune" (Gal 3,27-29).

Mai există un motiv pentru care suntem chemaţi să cântăm Aleluia. Dacă îl avem în noi pe acelaşi Duh pe care l-a avut Cristos, atunci suntem siguri că şi noi, nu numai că suntem ai lui Cristos, ci vom şi avea aceeaşi soartă ca el. "Dacă Cristos este în voi, deşi trupul este supus morţii din cauza păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi" (Rom 8,10-12).

Se cuvine pe drept să cântăm Aleluia şi să ne ţinem mereu ancoraţi în Cristos şi legaţi de el aşa cum mlădiţa e legată de viţă, ca să avem viaţă. Iar dacă vom rămâne uniţi cu el, vom avea parte de aceeaşi soartă pe acest pământ, iar apoi ne vom bucura împreună cu el de moştenirea veşnică.

Avem, aşadar, motive să repetăm cuvintele pline de speranţă ale apostolului Paul, marele vestitor al învierii şi al moştenirii promise: Toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că ei nu au primit un duh de sclavie ca să le fie din nou teamă, ci au primit Duhul înfierii prin care strigă Abba! Tată. Însuşi Duhul dă mărturie duhului omului că aceştia sunt fiii lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi (Rom 8,12-17).

Aceasta este credinţa noastră transmisă până la noi prin cuvântul Domnului, prin evanghelia Domnului nostru Isus Cristos şi prin învăţătura apostolilor.

Cuvântul care s-a întrupat şi a venit între noi nu a putut să fie redus la tăcere nici măcar prin violenţa morţii trupeşti, nici în mormânt, ci a rămas şi rămâne pururi viu prin faptul dumnezeiesc al învierii din mormânt la o viaţă nouă. Cristos înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui (Rom 6,9). El rămâne veşnic în mijlocul nostru.

Cuvântul înviat rămâne cu noi

Sfinţiile voastre, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi,

Anul acesta, în planul nostru pastoral, celebrăm Anul Sfintei Scripturi şi suntem invitaţi să ne apropiem cu mai multă bucurie de tot ce ne-a lăsat Cristos în evanghelii, de cuvintele sale transmise prin apostoli şi evanghelişti şi să proclamăm în istorie această prezenţă vie care lucrează fără încetare între noi prin puterea Duhului Sfânt.

Ca preoţi în slujirea Cuvântului să nu încetăm să-l contemplăm şi să ne bucurăm că ne-a ales vestitorii săi, astfel încât puterea şi lumina evangheliei să ajungă la toate neamurile.

Ca persoane consacrate să nu uităm să-l păstrăm în inimile noastre, cum a făcut-o Maria când se afla în prezenţa pruncului întrupat, când era pe cruce sau atunci când l-a întâlnit împreună cu ceilalţi ucenici şi apostoli în Cenacol şi în clipa Înălţării.

Ca fii ai Bisericii să tresăltăm de bucurie şi să cântăm Aleluia, proclamând lucrarea sa minunată şi sfânta sa înviere, prin cuvânt şi faptă.

Cu această bucurie în suflet şi cu această prezenţă vie a Cuvântului lui Dumnezeu între oameni, împreună cu Preasfinţitul nostru auxiliar Aurel şi cu toţi colaboratorii noştri, vă spunem tuturor:

Sus inimile! Cristos a înviat! Sărbători fericite!

Sfintele Paşti 2006

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi