Scrisoare pastorală
Cu Maria la Cacica

O nouă invitaţie

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea Anul Rozariului, cu alte cuvinte un nou an marian. Pentru noi, fiii Bisericii locale de Iaşi, această hotărâre vine să mărească şi să întărească mai mult convingerea că în drumul nostru de credinţă nu călătorim singuri, ci suntem însoţiţi de cea pe care o cunoaştem şi o cinstim ca pe Maica Bisericii şi steaua călăuzitoare a noii evanghelizări (cf. NMI 58).

În fiecare zi din acest an ne apropiem de ea purtând în mâini coroana Rozariului şi medităm misterele mântuirii, dar mai ales facem acest lucru în zilele de sărbătoare, în toate sâmbetele de peste an şi, în chip special, la marile sărbători mariane.

Cacica reprezintă pentru noi un loc privilegiat de întâlnire cu Maria, sanctuarul cel mai scump, locul de pelerinaj şi spiritualitate mariană, nu numai pe plan diecezan sau naţional, ci şi internaţional, prin titlul pe care Sfântul Părinte a binevoit să-l acorde acestei biserici ridicând-o, la cererea noastră, la demnitatea de basilica minor, chiar în anul marelui jubileu, 2000.

La toate sanctuarele mariane din întreaga lume, creştinii cei buni, fiii devotaţi ai Maicii sfinte, se adună, meditează, se roagă şi îl găsesc pe Cristos, cel care a spus că rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor, împreună cu Maria.

Având bucuria de a vizita recent sanctuarul din Siracusa, unde Maica Domnului în zilele de 29, 30, 31 august şi 1 septembrie 1953 a vărsat lacrimi, simbol al atâtor trăiri şi sentimente materne, un adevărat mesaj adresat omenirii, am putut întâlni un apel al arhiepiscopului locului adresat tuturor pelerinilor şi fiilor Bisericii locale din Siracusa şi Sicilia, chiar de lângă imaginea Maicii Domnului, care a plâns. Mă bucur să vă împărtăşesc câteva gânduri din acest mesaj ca o chemare plină de credinţă şi iubire faţă de toţi credincioşii Bisericii noastre locale şi faţă de toţi pelerinii, care se vor îndrepta în această lună, la 15 august, sau în perioada 5-7 octombrie spre Cacica.

Maria în misterul lui Cristos

Maria este un astru care străluceşte de lumină, dar această lumină nu-i este proprie, ci este lumina ce o primeşte de la Isus, Fiul său, şi de la întreaga Sfântă Treime.

În Maria totul are referinţă la Dumnezeu Tatăl, fiind fiica predilectă şi slujitoarea fidelă şi umilă a lui Dumnezeu; la Dumnezeu Fiul căruia i-a dat viaţă, pe care l-a însoţit şi căruia i-a fost fidelă ucenică; la Dumnezeu Duhul Sfânt care i-a dăruit o inimă nouă şi un duh nou, care a coborât în sânul ei feciorelnic de unde urma să se nască Mântuitorul lumii.

Totul în fiica Sionului se îndreaptă şi are relaţie la Vechiul Israel, poporul său, pentru care este o adevărată personificare, vocea cea mai autentică şi mai curată. În Maria, omul din toate ţările şi toate locurile se regăseşte şi se oglindeşte, căci ea este noua Eva, mama tuturor fiilor Bisericii. Cosmosul întreg poate fi descoperit în Maria pentru că ea este capodopera cea mai strălucită şi mai reprezentativă a lumii (cf. P.A.I., La Madre del Signore, p. 26).

Toate acestea ne vorbesc despre locul Mariei în planul lui Dumnezeu care a fost aleasă să fie sanctuarul lui Isus, locuinţa cea mai aleasă pe acest pământ. Trebuie să descoperim mereu raportul ei cu Cristos, pe care ea ni l-a dăruit şi spre care ea vrea să ne conducă.

Nimeni nu ne poate ajuta mai mult şi mai bine de a-l întâlni, de a-l primi şi de a-l urma. Isus s-a născut din ea, este carne din carnea ei; ea l-a conceput, l-a născut, l-a alăptat la sânul ei, l-a educat împreună cu Iosif, soţul ei legal, l-a ajutat să crească înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Între Isus şi Maria a fost şi rămâne mereu o legătură maternă filială. Nimeni nu poate să-l cunoască mai bine ca ea, nimeni nu a reuşit să pătrundă în taina sufletului şi a misterului său, nimeni n-a avut ocazia să-l asculte mai atent decât ea şi nimeni nu l-a iubit mai mult şi mai profund decât ea. Ea a reuşit cel mai bine să fie asemenea lui, să-i semene întru totul şi să se lase modelată sufleteşte de către Duhul Sfânt după modelul lui.

Ne bucurăm să ştim că ea a fost declarată fericită şi binecuvântată pentru că a crezut toate cele spuse ei de către Domnul (cf. Lc 1,45).

Putem declara şi noi, cu acea voce din popor, cu Elisabeta ruda ei: "Fericită eşti tu că ai crezut toate cele spuse ţie de Domnul", şi cu sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi: "Plâng de bucurie când mă gândesc că această creatură aşa de senină şi luminoasă este mama mea".

Maria care este, aşadar, toată frumoasă, mama lui Isus şi mama noastră, ne ia de mână şi ne conduce la Isus.

În drum cu Maria, mama noastră, la Cacica şi la trăirea Sinodului diecezan

a) La Cacica ne iese în cale şi ne întâmpină Maria, mama noastră.

Ne conduce de mână la Isus, ni-l prezintă pentru a-l admira, a-l adora, a-l asculta şi a-l urma.

Ce avem, aşadar, de făcut la Cacica?

Să ne deschidem larg porţile inimii.

Să scoatem din suflet orice fel de păcat.

Să ascultăm cu pioşenie cuvintele Domnului.

Să ne însuşim gândurile minunate despre Isus împreună cu Maria.

Să ne reîntărim credinţa împreună cu ea şi să ne întoarcem acasă împreună cu Maria pentru a continua drumul credinţei noastre.

b) De la Cacica să o luăm acasă cu noi pe Maria.

Când era pe cruce, Isus i-a spus lui Ioan: "Fiule, iată mama ta! Şi din ceasul acela a luat-o acasă la el" (cf. In 19,27).

A lua-o pe Maria acasă, a trăi cu ea în propria casă într-un contact continuu de iubire, a fi conştienţi de acest privilegiu, că ea este prezentă chiar între pereţii propriei locuinţe, a-ţi putea înălţa mereu privirea spre ea, iată cadrul unei adevărate devoţiuni şi atitudini de fii faţă de propria mamă. Se realizează astfel o comuniune de legătură între mamă şi fii, între fii şi mamă.

Maria devine astfel însoţitoarea fidelă a fiecărui fiu în drumul vieţii, ghid sigur spre Isus. Bucuriile ei vor deveni bucuriile proprii, durerile proprii nu vor fi suportate singuri, ci cu ea, astfel ele vor fi mai uşoare, problemele vieţii nu vor mai fi de neînvins, ci ele se vor clarifica. Privirea noastră va fi limpede spre acela care este bucuria şi speranţa tuturor. Cristos cu chipul său va fi mai uşor de identificat, iar credinţa în el mai vie.

Recitând rugăciunea Rozariului, la Cacica sau acasă, drumul nostru de credinţă va fi mai sigur, paşii noştri mai svelţi, iar încrederea noastră va creşte din zi în zi.

Chemarea Sfântului Părinte de a înainta cu curaj în mileniul trei va lumina şi însoţi paşii noştri şi vom putea împlini îndemnul lui Isus: Duc in altum. Înaintează în larg, cu ajutorul Mariei.

Vom şti astfel că drumul nostru înspre celebrarea Sinodului diecezan va fi luminat şi ocrotit de steaua călăuzitoare a noii evanghelizări, Maria.

Iaşi, 27 iulie 2003

Petru Gherghel, episcop de Iaşi