Alocuţiune cu ocazia cele de-a 120-a aniversări a Arhidiecezei de Bucureşti

Înalt Preasfinţia voastră, Ioan Robu,
Excelenţa voastră nunţiu apostolic,
Sfinţiile voastre,
Venerabili şi distinşi invitaţi,
Dragi şi iubiţi credincioşi,

Trăim o atmosferă încărcată de bucurie şi speranţă, sfânta Înviere.

Ne însoţesc câteva adevăruri pe care vreau să le subliniez: Nu vă temeţi! Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toate popoarele! Pace vouă! Încredeţi-vă, eu am biruit lumea! Iată eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor! Nu te teme turmă mică: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui!

Experienţa pe care au făcut-o apostolii întâlnindu-l pe Cristos cel Înviat, chiar dacă pentru un moment ei erau înspăimântaţi şi descurajaţi şi pentru ei totul părea ruinat, a avut menirea să-i transforme definitiv, să-i schimbe în cei mai înflăcăraţi vestitori ai evangheliei şi să-i facă disponibili să-şi dea viaţa pentru Biserica abia înfiinţată.

În istorie, Biserica a întâmpinat greutăţi din toate părţile. Valuri pustiitoare au izbit în barca Bisericii; obstacole inimaginabile i-au ieşit în cale: persecuţii, tiranii, ideologii materialiste şi ateiste, decrete ucigătoare, legi diabolice şi potrivnice, lagăre şi închisori pentru trup şi pentru suflet. Peste toate acestea însă au răsunat şi răsună cuvintele Celui Înviat: Nu vă temeţi! Încredeţi-vă, eu am biruit lumea! Porţile iadului nu o vor birui! Şi toate au trecut, iar Biserica a mers şi merge mai departe.

Celebrarea de astăzi, înscrisă în atmosfera Învierii, are un caracter particular. Arhidieceza de Bucureşti marchează 120 de ani din viaţa ei organizată, ca structură bine stabilită şi precizată, prin voinţa Sfântului Părinte Leon al XIII-lea.

Dar, dar... Arhiepiscopia de Bucureşti, poporul lui Dumnezeu care trăieşte pe teritoriile Dobrogei, Valahiei sau Munteniei, are rădăcini adânci înfipte în perioada apostolică; a început o dată cu prezenţa primilor creştini şi a vechilor structuri bisericeşti, din zona Sciţiei şi a Tomisului.

Am întâlnit în revista "Pro memoria", ca şi în alte documente, câteva date care sunt grăitoare, despre prezenţa creştinilor pe aceste meleaguri şi care stau la baza formării Arhidiecezei de Bucureşti.

"Istoria veche e încărcată de prea multă uitare şi întuneric. Fără îndoială că primii creştinii au trăit pe vremea daco-romanilor, după cum o atestă inscripţii de pe mormintele şi de pe ruinele bisericilor paleo-creştine. După 271, momentul retragerii romane, aceste comunităţi firave au fost de multe ori risipite de invaziile barbare şi aproape reduse la tăcere de despărţirea Bisericilor din 1054. Au supravieţuit totuşi comunităţi precum cele de la Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, pe pământul bulgar, la sud de Dunăre şi, poate, multe altele, dar ele nu au mai fost niciodată reunite într-o dieceză, ci au depins de episcopii îndepărtate, în special de cele din Moldova, ale căror episcopi purtau şi numele de utriusque Valachiae. Sunt ani grei pentru catolicii din Valahia, lipsiţi de sprijinul real al unui episcop şi nevoiţi să trăiască sub presiunea bizantinilor, protestanţilor şi a altora. De aceea, pentru a-i apăra, Roma a decis, probabil prin 1625, crearea Administraţiei Apostolice a Valahiei, încredinţată în primă fază arhiepiscopilor de Sardica şi apoi Diecezei bulgare de Nicopolis ad Istrum. Această situaţie a durat mai bine de 200 de ani (1632-1882)".

Istoria notează şi alte localităţi unde creştinii catolici au înscris noi pagini şi noi vrednicii: Bucureşti, Brăila, Constanţa, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Tulcea.

"Din anul 1883, datorită schimbărilor politice ale Europei de Est, implicit ale României, Sfântul Scaun s-a hotărât să creeze Arhiepiscopia de Bucureşti. La 27 aprilie 1883, prin bula apostolică Precipuum munus, a Sfântului Părinte Leon al XIII-lea, este instituită Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, avându-l ca prim arhiepiscop pe Mons. Ignazio Felice Paoli (1883-1885)".

Cei care au urmat în scaunul arhiepiscopal au continuat cu suflet şi generozitate să construiască viitorul acestei mitropolii: Mons. Raymund Netzhammer, Mons. Alexandru Cisar, Mons. Anton Durcovici, apoi ordinarii substituţi din timpurile grele, până s-a ajuns în zilele noastre la noul arhiepiscop şi mitropolit, dr. Ioan Robu.

Nu trebuie oare să vedem mâna lui Dumnezeu în toate acestea?

"Apropiindu-se de istoria arhidiecezei, creştinul de astăzi nu poate să nu descopere modul în care credinţa transformă mereu omul, îl înnobilează şi îl ajută pe acest pământ să edifice, să ducă începutul lui Dumnezeu înainte. Predecesorii noştri au dus o adevărată luptă pentru identitate şi existenţă, creştinii de azi trebuie să continue acest efort, fără să uite trecutul şi fără să rămână marcaţi de reuşitele sau eşecurile înaintaşilor, dar simţindu-se martori şi, în acelaşi timp, creatori ai istoriei catolice în Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti".

Cristos e prezent în Biserica sa din Arhidieceza de Bucureşti care se bucură astăzi de aceste minunate realităţi, de atâţia noi apostoli, de atâtea persoane consacrate şi de acest minunat popor creştin.

Aşadar, facem sărbătoare şi repetăm în această atmosferă: Nu te teme turmă mică! rolul tău a fost şi este mare. Nu vă temeţi! De ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi! Nu este aici! auzim şi astăzi glasul îngerului şi mai auzim şi cuvintele lui Cristos: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui!

Nu se potrivesc oare aceste cuvinte şi pentru Biserica noastră din România, pentru Arhiepiscopia de Bucureşti, care celebrează acest frumos aniversar: 120 de ani?

Noi toţi care suntem aici şi, într-un chip special, noi cei care am venit de la Iaşi, ne-am bucurat şi ne bucurăm că am fost invitaţi la acest moment aniversar, la această bucurie a arhidiecezei, de către ÎPS arhiepiscop dr. Ioan Robu şi de către comitetul de organizare al acestei sărbători. Cu toţii trăim acelaşi mister mereu viu: Cristos în mijlocul poporului său.

Daţi-mi voie să exprim în acest cadru şi mai ales în timpul acestei celebrări câteva momente de întemeiată satisfacţie şi bucurie personală:

1. Legăturile istorice strânse între cele două principate - Muntenia şi Moldova - cu atâtea valori comune şi un trecut istoric misionar comun.

2. Colaborarea care a existat în trecut între Bucureşti şi Iaşi şi între Iaşi şi Bucureşti cu responsabilităţi pastorale de o parte şi de alta - ep. Dominic Jaquet, ep. Alexandru Th. Cisar, şi Mons. Anton Durcovici, episcopul martir pentru Iaşi şi administrator apostolic şi pentru Bucureşti, pentru care şi-a dat şi viaţa, pr. Rafael Friedrich şi mulţi alţii.

3. Timpurile grele care au venit parcă ne-au unit şi mai mult, şi astăzi Arhidieceza de Bucureşti şi Dieceza de Iaşi sunt aşa de unite şi legate între ele, încât constituie la propriu şi la figurat o provincie bisericească.

4. Notăm cu bucurie că ÎPS arhiepiscop Ioan Robu s-a născut şi a copilărit într-o familie din Moldova în Dieceza de Iaşi şi actualmente este întâi stătătorul Arhiepiscopiei de Bucureşti şi preşedinte al CER.

5. Şi încă un motiv de bucurie - la anul vom sărbători şi noi acelaşi eveniment, 120 de ani de la înfiinţarea şi declararea Episcopiei de Iaşi.

Înalt Preasfinţia voastră, stimaţi confraţi, onorat auditoriu,

Mă bucur să vă felicit la acest popas şi să vă spun: Înaintaţi în mileniul trei cu curaj! Misiunea Arhiepiscopiei de Bucureşti este aşa de mare: Nu vă temeţi! Isus cel viu este cu voi până la sfârşitul veacurilor!

La mulţi şi binecuvântaţi ani!

Cristos a înviat!

Bucureşti, 28.04.2003
Petru Gherghel, episcop de Iaşi