Sfintele Paşti 2003

Darul păcii

Pacea mea o dau vouă! Pacea mea v-o las vouă! (In 14,27)

Pace vouă! (In 20,19)

Învierea Domnului, pe care o celebrăm la Sfintele Paşti, reprezintă pentru om şi univers restabilirea acelui echilibru pe care Dumnezeu l-a voit de la început şi pe care l-a stricat păcatul, neascultarea care a intrat în lume prin lucrarea celui rău.

Păcatul a introdus în lume ura, vrajba, nedreptăţile, orgoliul, răzbunările şi moartea. Păcatul a făcut să dispară dintre oameni armonia şi pacea, buna înţelegere şi iubirea. Păcatul a stins lumina şi a făcut să apară peste pământ întunericul.

Cum de a fost posibil, cum de s-a întâmplat acest dezastru, iată marele mister al vieţii şi al istoriei. O lumină asupra acestei enigme o primim doar de la Cristos care a venit în lume.

În tot timpul Postului Mare şi mai ales în Săptămâna Sfântă, în Vinerea Mare am fost invitaţi să reflectăm asupra acestui dezastru, a acestui flagel care a cuprins întreaga făptură, omul şi creaţia.

Tocmai în pătimirea lui Cristos, păcatul îşi arată cel mai bine violenţa şi multiplicitatea: necredinţă, ură, respingere şi batjocuri din partea conducătorilor şi a poporului, laşitatea lui Pilat şi cruzimea soldaţilor, trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru şi părăsirea din partea ucenicilor. Totuşi, chiar în ceasul întunericului şi al stăpânitorului lumii acesteia, jertfa lui Cristos devine în chip tainic izvorul nesecat al iertării păcatelor noastre (cf. CBC 398), al împăcării şi mântuirii, al victoriei şi al păcii.

Vinerea Mare cu întunericul ei a trecut, a sosit ceasul Învierii, ceasul luminii şi al păcii; celebrăm acum Paştele lui Isus, trecerea lui de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, din sclavie în libertate. Să ne bucurăm şi să ne veselim în Domnul, căci a sosit ziua bucuriei şi a victoriei.

Învierea Domnului - salutul păcii

Răsună de peste 2000 de ani vestea care a fost proclamată de înger, de femeile sfinte, de apostoli şi ucenici: Isus nu mai este în mormânt, a înviat. "Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat" (Lc 24,5-6).

În seara aceleiaşi zile, deşi uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" (In 20,19) şi le-a arătat mâinile şi coasta.

A înviat şi a apărut în mijlocul lor aducându-le liniştea, curajul şi ceea ce ei aşteptau cel mai mult: pacea sufletească, pacea cu alţii.

Catehismul Bisericii Catolice ne arată că există un dublu aspect în misterul pascal: a) prin moartea sa, Cristos ne izbăveşte de păcat, b) prin învierea sa ne deschide calea spre o viaţă nouă. Aceasta este, mai întâi, îndreptăţirea care ne reaşază în harul lui Dumnezeu "pentru ca, precum a înviat Cristos din morţi, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Rom 6,4). Ea constă în victoria asupra morţii păcatului şi în noua participare la har. Cel de-al doilea aspect este înfierea prin care oamenii devin fraţi ai lui Cristos, aşa precum a binevoit să-i numească pe ucenicii săi după înviere: "Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor mei" (In 20,17).

Aceste două aspecte şi, desigur, toate celelalte care sunt legate de ele fac ca în sufletul apostolilor să coboare bucuria, pacea, liniştea şi fericirea.

Învierea lui Isus revarsă peste toţi cei ce cred în ea adevărata pace. Pe drept, Isus le spune femeilor lângă mormânt: nu vă temeţi; le spune apostolilor în Cenacol: nu vă înspăimântaţi, eu sunt: Pace vouă! Pe drept, în sufletul celor doi ucenici care plecau spre Emaus a coborât liniştea şi curajul după ce l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. Pe drept, apostolul Toma, făcând experienţa directă cu Isus reapărut în mijlocul lor, după opt zile, a proclamat fără ezitare: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Pe drept, în clipa învierii, în sufletul celor drepţi coboară speranţa şi liniştea aducătoare de pace.

Darul păcii adevărate

În Scrisoarea către Coloseni este subliniat adevăratul rezultat al jertfei lui Cristos pe cruce: pacea. "El este începutul, primul născut între cei morţi, ca să fie el cel dintâi în toate, pentru că în el i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri" (Col 1,18-20).

Pacea pe care Isus a adus-o prin sacrificiul vieţii sale devine pentru omenire izvorul păcii pământeşti. Prin sângele crucii, el a nimicit ura în trupul său (cf. Ef 2,16), i-a împăcat pe oameni cu Dumnezeu şi a făcut din Biserica sa sacramentul unităţii neamului omenesc şi al unirii lui cu Dumnezeu. El este pacea noastră (cf. Ef 2,14) şi tot el îi proclamă pe cei paşnici fiii lui Dumnezeu. "Fericiţi făcătorii de pace, că fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Mt 5,9).

Din momentul în care Isus a reapărut în mijlocul ucenicilor adunaţi în Cenacol sau i-a întâlnit pe drum sau lângă mormânt, pacea şi liniştea a coborât între ei. Duhul Sfânt pe care l-au primit chiar în ziua învierii i-a transformat şi confirmat în vestitorii împărăţiei celei noi, şi nimic n-a mai fost în stare să-i oprească de la vestirea acestui mare adevăr, nici ameninţările, nici suferinţele, nici chiar moartea.

Primirea mesajului Învierii înseamnă primirea darului împăcării, al iubirii şi al păcii. Cu acest mesaj Petru şi ceilalţi apostoli au cutreierat mai târziu lumea cunoscută, bine vestind împărăţia adevărului, a iubirii şi a păcii.

În scrisorile apostolului neamurilor, salutul cel dintâi era: "Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru" (1Cor 1,3; Col 1,2).

Între cuvintele care apar cel mai des în Sfânta Scriptură şi se află pe buzele profeţiilor şi fac parte din predica apostolilor, pacea deţine un loc aparte.

Chiar de la naşterea lui Isus îngerii au vestit marea bucurie a păcii, care a venit pe pământ: "Mărire în cer şi pace pe pământ!" (Lc 2,14), ca mai târziu însuşi Isus să spună: "Pacea mea v-o las vouă, pacea mea o dau vouă" (Lc 14,27) şi să le dea poruncă apostolilor să meargă câte doi şi să vestească noua împărăţie, să anunţe şi să lase în case darul păcii (cf. Mt 10,13). Primul cuvânt pe care Isus îl adresează apostolilor după înviere va fi tot pacea, confirmând cu aceasta că planul său pentru omenire era tocmai acesta să aducă lumii împăcarea, liniştea şi pacea.

Analizând frecvenţa cuvântului pace, în Sfânta Scriptură el apare de mai bine de 280 de ori ca un dar al lui Dumnezeu oferit şi încredinţat oamenilor, iar în Noul Testament este anunţat de mai bine de 80 de ori, ca un rezultat al operei lui Cristos realizată în lume.

Un "nu" categoric urii şi războiului

Lucrarea săvârşită de Cristos şi rezultatul jertfei sale este mântuirea şi pacea. El a demonstrat tuturor că oamenii sunt fraţi şi s-a dăruit pe sine ca preţ al iertării şi împăcării. A murit şi a înviat pentru toţi. "Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi" (Mt 20,26).

Despre această lucrare de răscumpărare vorbeşte în multe rânduri sfântul Paul afirmând că "unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus care s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi" (1Tim 2,5).

Pacea adusă de Cristos este, aşadar, pentru toţi şi pentru totdeauna. Toţi oamenii au fost răscumpăraţi din păcat, din moarte şi au fost introduşi în împărăţia cea nouă şi veşnică. Toţi au devenit fraţi. Toţi trebuie să se preţuiască şi să se respecte şi ca atare să trăiască în pace.

Cine vrea să fie al lui Dumnezeu şi al lui Cristos nu mai poate trăi în ură, în păcat, în duşmănie sau război, pentru că aceia care au fost îngropaţi împreună cu Cristos prin Botez în moarte vor umbla întru înnoirea vieţii, precum a înviat Cristos din morţi la o viaţă nouă (cf. Rom 6,4).

Proclamând învierea Domnului, proclamăm biruinţa vieţii asupra morţii o dată pentru totdeauna; stăpânirea lui rămâne pentru veşnicie.

Pentru a ne bucura şi noi de această victorie este nevoie să rămânem cu el, să-l urmăm fără încetare şi să ne umplem de spiritul său.

Este dureros să constatăm că această evanghelie a iubirii şi a păcii nu a ajuns la toţi oamenii, deşi Cristos a murit şi a înviat pentru toţi.

Este şi mai dureros să ştim că mulţi dintre cei care au auzit şi au crezut în învierea lui Isus se poartă ca şi duşmani ai săi, călcând în picioare cele mai elementare reguli de viaţă şi credinţă. Sfântul apostol îi numeşte duşmani ai crucii lui Cristos, iar pentru ei nu vede altă soluţie decât sfârşitul, pieirea (cf. Fil 3,18).

Este dureros să constatăm că sunt astăzi mulţi care trăiesc în ură, propovăduiesc răzbunarea, distrug vieţi omeneşti, devin tirani şi terorişti fără suflet, împrăştiind în jurul lor moarte, folosind cele mai teribile şi perfide arme, purtând războaie nedrepte faţă de fraţii lor care au în ei acelaşi chip al lui Dumnezeu. Şi când constaţi că unii dintre ei o fac chiar în numele credinţei, al religiei sau al lui Dumnezeu - indiferent cum îl numesc - atunci durerea este şi mai mare, iar stupoarea parcă blochează mintea.

Trăim în zilele noastre clipe de coşmar, răsună în multe părţi zgomotul armelor ucigătoare, se face comerţ cu vieţi nevinovate, se alimentează ura, iar răzbunarea este ridicată la rang de onoare. Tocmai în aceste zile mii de vieţi sunt sacrificate, sub pretextul unor legi, care nu mai pot fi considerate umane, cu atât mai puţin creştine.

Dumnezeu suferă, Cristos suferă şi moare, Calvarul se reînnoieşte în atâtea locuri ale globului pământesc, lumea întreagă suferă şi plânge.

Sfântul Părinte proclamând evanghelia iubirii, mesajul creştin al iertării, speranţa profundă a învierii, strigă în numele lui Isus: Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie; iubiţi-vă unii pe alţii, făuriţi pe pământ pacea. Primiţi-l pe Cristos. Nu vă fie teamă să-l primiţi în suflete, în case, în instituţii, în ţări, în parlamente. E singurul care asigură ordinea, liniştea, iertarea şi pacea. Niciodată războiul între oameni! Niciodată! Ascultaţi-l pe principele păcii!

Cristos Dumnezeu este singurul care poate să dea pacea adevărată. Este singurul care, trecând prin moarte la viaţă, spune lumii: Pace vouă!

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Acesta e mesajul învierii, al sărbătorii fundamentale a creştinilor.

Acesta este apelul pe care vi-l facem vouă, tuturor care credeţi şi-l iubiţi pe Cristos cel înviat.

Anunţaţi iubirea, vestiţi iertarea, proclamaţi pacea în tot ceea ce spuneţi şi faceţi.

Nu încetaţi să vă rugaţi pentru iertarea păcatelor omenirii, pentru schimbarea gândurilor şefilor de state. Nu încetaţi să imploraţi de la Isus, biruitorul morţii, prin mijlocirea Reginei păcii, acest imens dar ceresc, darul păcii pe pământ.

Vestiţi tuturor salutul lui Cristos către apostoli, repetaţi neîncetat în aceste zile salutul Sfântului Părinte şi al episcopului, de la fiecare Liturgie: Pace tuturor. Pace vouă!

Sfinţiile voastre, iubiţi fraţi şi surori, dragi credincioşi, împreună cu Preasfinţitul nostru Aurel, vă transmitem din inimă: Paşte fericit! Sus inimile!

Vă chemăm să înaintaţi cu curaj în larg, în acest timp pascal precum şi în timpul Sinodului diecezan şi vă împărţim din inimă, la dorinţa expresă a Sfântului Părinte papa de la vizita "ad limina", binecuvântarea noastră arhierească.

Pax vobis! Alleluia!

Petru Gherghel, episcop de Iaşi