Scrisoare pastorală

Căsătoria creştină şi familia

"Misterul acesta este mare" (Ef 4,32)

Către toţi confraţii întru preoţie, către toate sufletele consacrate,
către familiile creştine, către tineri şi tinere,

"Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mt 19,6).

Între marile valori pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu este şi familia, când de la început Părintele ceresc l-a creat pe om bărbat şi femeie, aşa cum ne relatează cartea Genezei: "Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: bărbat şi femeie i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l" (Gen 1,27). Un adevăr fundamental, o instituţie divină asupra căreia se îndreaptă însuşi Isus, spunând: "Nu aţi citit cum Creatorul i-a creat dintru început bărbat şi femeie şi a zis: pentru aceea omul va părăsi tată şi mamă şi se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (Mt 19,4-6). Hotărârea lui Dumnezeu Tatăl rămâne în faţa lui Isus un lucru sacru pe care nimeni n-are voie să-l atingă, să-l distrugă.

Isus însuşi sfinţeşte această instituţie născându-se şi crescând în atmosfera familiei din Nazaret. Biserica, fidelă faţă de voinţa Părintelui ceresc şi atentă la învăţătura lui Cristos transmisă prin apostoli, a prezentat fără încetare sacramentul Căsătoriei ca pe o valoare fundamentală şi ca pe o instituţie înscrisă în planul veşnic al lui Dumnezeu şi de neînlocuit.

Catehismul Bisericii Catolice, inspirându-se din învăţătura biblică şi a întregii tradiţii, preluând cele mai noi precizări ale Conciliului Vatican II, notează în termeni clari şi convingători: "Căsătoria, comunitate intimă de viaţă şi de iubire conjugală, a fost întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii. Dumnezeu însuşi este autorul căsătoriei (GS 48, §1). Vocaţia la căsătorie este înscrisă în însăşi natura bărbatului şi a femeii, aşa cum a ieşit din mâna Creatorului. Căsătoria nu este o instituţie pur omenească, în ciuda numeroaselor variaţii pe care le-a putut suferi în cursul veacurilor în diferite culturi, structuri sociale şi atitudini spirituale" (CBC 1603). Căsătoria, aşadar, intră în orânduirea divină ca o piatră de căpătâi a creaţiei, ca un climat fericit al iubirii, ca un leagăn al vieţii şi ca o şcoală a armoniei şi societăţii fericite.

Căsătoria, care exprimă cel mai bine sensul şi rolul familiei, este cadrul natural în ordinea creaţiei prin care întreaga familie umană creşte şi se desăvârşeşte, făcând ca iubirea pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului să fie rodnică şi motiv de adevărată fericire.

Considerată celula societăţii de legislaţia civilă, ea trebuie să-şi păstreze neîntinat locul şi rolul în construcţia firească a societăţii şi necesită o ocrotire sfântă şi serioasă din partea tuturor componentelor ei, atât din domeniu privat cât mai ales din domeniu public.

În această ordine de idei, Biserica a înţeles şi înţelege să ia mereu apărarea familiei întemeiată prin căsătorie.

Întrebări şi noi responsabilităţi la început de mileniu

În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, Sfântul Părinte atrage atenţia lumii întregi asupra unor priorităţi în cadrul pastoraţiei ce trebuie desfăşurată în fiecare dieceză. Când vorbeşte despre diversitatea vocaţiilor şi rolul pe care trebuie să-l aibă fiecare persoană în mărturia iubirii, Sfântul Părinte spune: "O atenţie specială trebuie acordată pastoraţiei familiei, mult mai necesară într-un moment istoric ca acela de azi, care înregistrează o criză răspândită şi radicală a acestei instituţii fundamentale.

În viziunea creştină despre căsătorie, relaţia dintre bărbat femeie - relaţie reciprocă şi totală, unică şi indisolubilă - răspunde planului originar al lui Dumnezeu, umbrit în istorie de "împietrirea inimii", dar pe care Cristos a venit să-l reinstaureze în splendoarea sa originară, dezvăluind ceea ce Dumnezeu a voit încă de la început (Mt 19,8). Prin căsătorie, ridicată la demnitatea de sacrament, este exprimat apoi "marele mister" al iubirii sponsale a lui Cristos pentru Biserica sa" (cf. Ef 5,32).

Văzută astfel şi considerată în valoarea ei, căsătoria este o comoară, ameninţată mereu să fie pierdută, umbrită sau neglijată printre marile valuri ale secularismului, materialismului şi indiferentismului, ce s-au abătut şi se abat asupra lumii de astăzi.

Noile ideologii care par să domine lumea, şi mai ales noile structuri laice din diferite ţări şi continente, nu numai că minimalizează rolul primordial al familiei, dar îl subordonează intereselor efemere şi materialiste ale omului şi societăţii. Mulţi compară şi tratează astăzi căsătoria ca un simplu contract între două persoane - care este supus legislaţiei total liberale. Divorţurile şi separările nu mai reprezintă decât o simplă formalitate la îndemâna oricui şi fără mari eforturi şi cheltuieli; avortul şi toate mijloacele anticoncepţionale sunt nu numai libere de ales, ci uneori chiar impuse de către parlamente şi constituţii; dezechilibrul economic şi financiar care macină şi distruge coeziunea şi unitatea, precum şi climatul familial pentru separările determinate de lipsuri şi condiţii mizere de trai; mass-media care tratează cu atâta uşurinţă probleme antieducative, scandaloase şi mizerabile, ca violenţa, pornografia, drogurile şi spectacolele de prost gust, toate acestea ne obligă să tragem un semnal de alarmă şi să ne întrebăm.

Ce a mai rămas sacru în viaţa omului?

În ce constă valoarea persoanei umane şi a familiei, a căsătoriei creştine şi a societăţii?

Într-un chip deosebit ne întrebăm, ce poziţie trebuie să luăm noi creştinii în faţa unor astfel de tendinţe şi manifestări?

Ce trebuie să ştie fiecare păstor, fiecare creştin şi fiecare familie?

Suntem într-o perioadă pe care noi am declarat-o "kairos" timp special - Sinodul diecezan. Ne punem o mulţime de întrebări şi analizăm o mulţime de probleme.

Între acestea problema familiei şi a căsătoriei este deosebit de importantă şi scumpă pentru noi şi credincioşii noştri. Nu putem rămâne pasivi în faţa atâtor încercări ce se abat asupra familiei noastre tradiţionale, adevăratul tezaur pentru Biserica noastră, pentru vocaţiile şi pentru poporul nostru. Nu trebuie să lăsăm să fie atacată această instituţie divină atât de scumpă pentru Creator şi atât de importantă pentru Biserică. Ne îngrijorează veştile din toate părţile şi suferinţele ce se abat peste familie şi căsătorie.

În faţa acestor tendinţe liberale şi a acestor pericole ne atrage atenţia Sfântul Părinte în acelaşi document programatic şi acele cuvinte îmi permit să vi le redau, ca pe un program pentru fiecare dintre noi şi pentru fiecare familie creştină.

"Asupra acestui punct (pastoraţia familiei) Biserica nu poate să cedeze presiunilor unei anumite culturi, chiar dacă este răspândită şi uneori militantă.

Trebuie mai curând să se facă în aşa fel încât, printr-o educaţie evanghelică tot mai completă, familiile creştine să ofere un exemplu convingător despre posibilitatea unei căsătorii trăite în mod deplin, conform planului lui Dumnezeu şi adevăratelor exigenţe ale persoanei umane - cea a soţilor, şi mai ales, cea mai fragilă, a fiilor.

Familiile înseşi trebuie să fie tot mai conştiente de atenţia datorată fiilor şi să se facă subiecţi activi ai unei eficiente prezenţe ecleziale şi sociale în apărarea drepturilor lor".

Îndemnul Sfântului Părinte se îndreaptă spre noi, episcopii, dar şi spre fiecare preot şi îndeosebi spre familii, ca să-şi cunoască, să-şi iubească şi să-şi trăiască idealul lor.

În centrul documentului program Novo millennio ineunte stă o chemare pe care noi am ales-o ca moto pentru toată perioada Sinodului: "Înaintaţi în larg!", începând din nou cu Cristos, pentru a descoperi un reînnoit elan în viaţa creştină. Aceasta ne îndeamnă să ne îndreptăm mereu privirea spre Cristos, să-l descoperim şi o dată cu el să păşim curajoşi pe drumul credinţei noastre; aceasta ne face să redescoperim marile valori ale vieţii şi credinţei noastre, între care familia şi căsătoria formează fundamentul speranţei creştine.

Familia creştină - Căsătoria creştină, priorităţi ale misiunii pastorale

După documentele de mare importanţă ale Conciliului Vatican II, după intervenţiile speciale făcute de papa Paul al VI-lea în Humanae vitae, enciclica despre responsabilitatea paternă şi paternitatea responsabilă, prezentate cu deosebit curaj şi claritate întregii lumi, după documentul programatic numit şi magna carta a familiei creştine a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, cu privire la pastoraţia căsătoriei creştine (1981), după Scrisoarea către familii (1994) şi Novo millennio ineunte (2001), Biserica noastră dispune de un material vast care ne ajută să vedem cu adevărat aureola familiei creştine şi, în acelaşi timp, în lumina acestor învăţături, să vedem şi umbrele şi pericolele ce se abat asupra ei.

Comisia care pregăteşte şi coordonează desfăşurarea Sinodului diecezan va prezenta spre dezbatere şi spre analiză un material special cu referinţă la familia şi căsătoria creştină şi, desigur, va fi pentru fiecare creştin şi pentru fiecare familie un prilej de profunde şi trainice reflecţii şi hotărâri.

Intenţia mea este să chem pe fiecare preot şi credincios să înceapă deja de pe acum să se îndrepte spre marele mister al familiei şi al căsătoriei creştine şi să se deschidă pentru a înţelege şi a susţine cu un nou elan şi avânt vocaţia minunată a părinţilor într-o familie, precum şi bucuria copiilor pentru un astfel de climat fericit voit de Dumnezeu şi oferit de Tatăl tuturor prin Isus Cristos.

Vă propun, în cele ce urmează, pentru o temeinică reflecţie câteva părţi din concluziile unui congres teologic pastoral care s-a desfăşurat la Roma, în luna noiembrie a anului 2001, cu tema Familia creştină în "Familiaris consortio" a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea la cel de-al 20 aniversar sub coordonarea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Familiei.

Păstori, teologi şi experţi în problemele familiei, invitaţi de Consiliul Pontifical pentru Familie, s-au reunit în zilele de 21-24 noiembrie, în aula veche a Sinodului în Vatican, pentru a celebra cel de-a al XX-lea aniversar de la publicarea exortaţiei apostolice postsinodale Familiaris consortio a Sanctităţii sale Ioan Paul al II-lea, pentru a studia impactul şi rolul acestui document pentru viitorul pastoraţiei familiei.

Aşezând această exortaţie în contextul care explică geneza sa, participanţii la congres au subliniat că acest document al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea constituie într-o oarecare măsură magna carta, marea cartă a doctrinei şi a învăţăturii pastorale a Bisericii în ceea ce priveşte familia şi slujirea sa în favoarea vieţii. Ea aruncă multe lumini noi asupra problemelor care se pun pentru viitorul familiei.

Analizând cu multă atenţie ambientul social începând cu anul 1980 şi până astăzi, participanţii au putut constata câte ameninţări s-au tot succedat şi au pus în pericol familia. Numărul problemelor nu a scăzut, ci din contra a crescut: divorţul, cuplurile de fapt, manipularea embrionului uman, pilule contraceptive şi abortive, noi definiţii date familiei, contravenind familiei tradiţionale formate din tată, mamă şi copii. S-a produs şi continuă încă să se producă o agresiune violentă din partea unor sectoare ale societăţii moderne, ajungându-se la o legalizare stranie a cuplurilor homosexuale, care pretind şi primesc drepturi egale cu cele ale familiei tradiţionale, cum ar fi dreptul la adopţie, la educaţie, manifestare ce ridică probleme grave de ordin psihologic, social şi juridic.

Aceste dificultăţi şi probleme obligă Biserica şi familia la o reanaliză a mesajului central pe care Sfântul Părinte îl prezintă în întreaga sa învăţătură despre familie şi mai ales în această magna carta - Familiaris consortio - care trebuie să fie "vestea cea bună" despre familie, aşa cum a fost orânduită dintru început de către Creator şi după cum a fost consacrată şi sfinţită de Cristos prin Duhul său. Dacă familia rămâne fidelă acestui proiect, ea devine evanghelizatoare şi purtătoare de speranţă.

O invitaţie mobilizatoare

Făcând apel la această nobilă misiune care-i revine familiei creştine bazată pe căsătorie, Sfântul Părinte şi experţii teologi, care sunt chemaţi să pătrundă în misterul ei, se îndreaptă spre fiecare persoană şi mai ales spre fiecare familie şi o provoacă prin cuvintele: Familie, fii ceea ce eşti! Încă şi mai mult o încurajează şi o provoacă să fie fidelă misiunii sale: Familie, crezi în ceea ce eşti! (FC 6).

Ne permitem să preluăm acest îndemn de suflet şi să ni-l facem propriu în aceste zile şi în acest timp sfânt al Sinodului diecezan, îndreptând spre toate familiile noastre din Dieceza de Iaşi şi nu numai, chemarea sfântă: Familie, fii ceea ce eşti! Familie, crezi în ceea ce eşti!

Încercând să facem portretul familiei aşa cum reiese din învăţătura biblică şi din cea propusă de Biserică, îndrăgind acest mister de iubire care este familia şi sacramentul căsătoriei, vrem să precizăm încă o dată:

a) Familia este o "capodoperă a lui Dumnezeu" denumită şi în termeni mai noi "arhitectura lui Dumnezeu". El este cel ce a conceput-o şi care i-a stabilit frumuseţea, valoarea şi legile ce o conduc. Omul poate să contribuie, şi e chemat să o facă mereu, la frumuseţea acestei capodopere, încercând să o ocrotească, să o cureţe mereu de praful şi mizeria ce se poate aşeza peste ea de-a lungul veacurilor, învrednicindu-se astfel să fie considerat şi el colaborator şi coarhitect la această operă divină.

b) Familia după planul veşnic al lui Dumnezeu este o comunitate de persoane care contribuie la desăvârşirea iubirii conjugale şi la transmiterea vieţii. Părinţii sunt angajaţi astfel în slujirea vieţii dând naştere la copii, astfel încât ei realizează acea fericită combinaţie şi conlucrare între iubirea şi binele propriu cu misiunea procreatoare care asigură continuitatea vieţii.

c) Familia este constituită şi gândită de Creator ca o celulă fundamentală a societăţii. Prin faptul că ea asigură şi slujeşte viaţa, că îi formează pe cetăţenii de mai târziu, că le comunică mereu copiilor valorile umane care sunt capitale pentru o naţiune, că îi introduce pe copii în societate, familia joacă un rol esenţial în lume şi este astfel patrimoniul comun al omenirii, fiind, aşa cum o numeşte Conciliul Vatican II, prima şi celula vitală a societăţii (FC 9).

d) Familia, după afirmaţia Conciliului Vatican II şi a Sfântului Părinte în Familiaris consortio nr. 49, este pe drept considerată şi numită o Biserică în miniatură - Ecclesia domestica, unde se proclamă încă din primele zile evanghelia, se măreşte necontenit credinţa, se îmbogăţeşte şi se desăvârşeşte cateheza prin trăirea în comun a adevărurilor de credinţă prin exemplul părinţilor şi al fraţilor mai mari şi prin rugăciunea comună.

e) Familia este o comoară de mare preţ care, o dată descoperită trebuie oferit totul pentru a o deţine, pentru a o ocroti şi în felul acesta pentru a fi fericiţi.

Concluzie

În acest sens, cu o convingere profundă, îndrept spre fiecare - preot, suflet consacrat, tânăr şi tânără - şi mai ales spre fiecare familie, un îndemn părintesc şi o chemare sfântă: ceea ce Dumnezeu a creat şi a realizat, omul să nu uite niciodată.

Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

Dumnezeu trebuie să rămână prezent cu iubirea sa în fiecare familie şi în fiecare casă, ca să avem pe pământ climatul fericit din sânul Sfintei Treimi, climat de iubire şi de pace, leagăn de adevărată viaţă şi oază de fericire.

Implorăm ocrotirea Familiei din Nazaret, a Mariei şi a sfântului Iosif, ca, prin harul şi lucrarea Duhului Sfânt, să avem în lume şi în Dieceza de Iaşi atâtea lăcaşuri de fericire, câte familii creştine avem.

O părintească îmbrăţişare şi binecuvântare,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Iaşi, 22 ianuarie 2003