"Voi sunteţi sarea pământului..."
Cateheza susţinută de PS Aurel Percă
miercuri, 24 iulie 2002 - Toronto

În timpul Marelui Jubileu al anului 2000 Sfântul Părinte a înmânat tinerilor misiunea de "a deveni, în această auroră a noului Mileniu, martori ai Evangheliei". Acum, la această întâlnire cu Papa la Toronto, vă încredinţează două imagini evanghelice: "Voi sunteţi sarea pământului... voi sunteţi lumina lumii".

Tema catehezei de astăzi este prima parte a declaraţiei lui Isus: "Voi sunteţi sarea pământului!..."

În această cateheză suntem invitaţi să aprofundăm darul vieţii noi primită la botez, când fiecare creştin a primit şi o chemare - de a fi sarea pământului. Botezul a transformat profund viaţa noastră umană: am primit misiunea de a trăi ca adevăraţi sfinţi - de a ne sfinţi şi a sfinţi şi lumea în care trăim.

Cum putem trăi în mod concret această chemare?

1. Sarea care dă gust: harul botezului.

Pornind de la imaginea sării, care dă gust alimentelor şi serveşte la conservarea lor, Sfântul Părinte spune că "această imagine ne aminteşte că prin Botez, întreaga noastră fiinţă a fost profund transformată, deoarece a fost "condimentată" cu viaţa nouă care vine de la Cristos. Sarea, datorită căreia identitatea creştină nu se denaturează, este harul baptismal care ne-a regenerat, făcându-ne să trăim în Cristos şi făcându-ne capabili să răspundem chemării sale" (din Mesajul Papei adresat tinerilor).

"Voi sunteţi sarea pământului..."

Aceste cuvinte ale lui Cristos ne interpelează profund şi ne invită să unim viaţa noastră cu viaţa sa, care este adevărata sare care dă "gust" vieţii creştine: "întreaga noastră fiinţă a fost "condimentată" cu viaţa nouă ce vine de la Cristos".

Ce a avut loc la Botezul nostru?

Prin botez am fost regeneraţi, renăscuţi la viaţa cea nouă a fiilor lui Dumnezeu, făcându-ne să trăim în Cristos şi făcându-ne capabili să răspundem chemării sale "de a oferi trupurile noastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu"(Rom 12,1). Scriindu-le creştinilor din Roma, Sf. Paul îi îndeamnă să evidenţieze clar modul lor diferit de a trăi şi de a gândi în comparaţie cu contemporanii lor: "Nu să asemănaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă, printr-o reînnoire a minţii, ca să deosebiţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bine şi adevărat" (Rm 12,2).

"Botezul este cel mai frumos şi magnific dintre darurile lui Dumnezeu, îl numim dar, har, ungere, iluminare, haină a nemuririi, pecete, şi tot ceea ce este mai preţios" (Sf.Grigore Nissenul).

Numele care rezumă cel mai bine realitatea cea nouă, este regenerare, deoarece botezul nu este sacramentul care "ajustează" o persoană lăsând-o "veche", dar cel care face dintr-o persoană "veche" o realitate "nouă", şi prin urmare, din anumite puncte de vedere," diferită".

Cristos, Omul cel nou, în botez face din noi un oameni noi.

Desigur, cu consecinţele inimaginabile pe plan moral, deoarece fiind despoiaţi de omul vechi cu acţiunile sale, trebuie să purtăm în noi imaginea omului nou, adică a lui Cristos, model de perfecţiune pentru fiecare botezat.

Două axiome celebre, una în latină şi alta în franceză, ne ajută să înţelegem această realitate:

• Operatio sequitur esse: fiecare acţionează în baza a ceea ce este; se comportă, cu alte cuvinte, în acţiunea sa, după natura fiinţei sale ( în cazul nostru, de om botezat)

• Noblesse oblige: nobleţea obligă să se acţioneze într-un anumit mod; deci, dacă unul este nobil, trebuie să trăiască şi să acţioneze ca un nobil!

Aceasta însemnează că creştinul, devenit imagine a lui Cristos în botez, trebuie să trăiască în mod coerent cu demnitatea sa înaltă de fiu, moştenitor şi principe. Trebuie să trăiască şi să acţioneze aşa cum a acţionat Cristos; trebuie să se comporte aşa cum s-a comportat Cristos.

Dictonul "noblesse oblige" este valabil mai ales pentru creştin: eşti nobil şi trebuie să acţionezi ca nobil ! Şi cine este mai nobil decât cel botezat?

Viaţa celui botezat devine aşadar o realitate nouă şi plină de angajare.

În sinteză, iată conţinuturile principale ale botezului:

• ne purifică de păcatul original şi de toate păcatele personale.

• ne dă o viaţă nouă, viaţa harului, care realizează în noi un salt de calitate: din creaturi, devenim fii şi moştenitori ai bunurilor divine în viaţa prezentă şi, mai ales, în cea viitoare.

• ne face temple vii ale lui Dumnezeu: al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

• ne configurează cu Cristos preot, rege şi profet, pentru că devenim imaginea sa şi, prin urmare părtaşi de prerogativele sale specifice; despre fiecare creştin se poate spune, pe bună dreptate, că este un "alt Cristos".

• ne imprimă caracterul sau sigilul, care atestă apartenenţa noastră totală şi ireversibilă la Cristos.

• ne dă capacităţi noi şi permanente de a acţiona ca şi creaturi noi: sunt aşa numitele virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi caritatea.

• ne constituie popor al lui Dumnezeu şi Trup al lui Cristos. În momentul în care devenim oameni noi, automat devenim popor al lui Dumnezeu şi Trup al lui Cristos. Devenim cu ceilalţi botezaţi, o realitate unică şi fundamental unitară care se numeşte Biserică.

A fi botezat înseamnă în mod fundamental a fi ucenic al lui Cristos, căruia îi adresează invitaţia de a fi "sarea pământului".

2. Sarea care conservă existenţa creştină.

"Mult timp sarea a fost mijlocul folosit în mod obişnuit pentru conservarea alimentelor. Ca sare a pământului, sunteţi chemaţi să păstraţi credinţa pe care aţi primit-o şi s-o transmiteţi intactă altora. Generaţia voastră este pusă cu o deosebită putere în faţa provocării de a păstra integru depozitul credinţei (cf 2 Ts 2,15; 1Tm 6,20; 2 Tm 1,14). (Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Tineretului 2002).

In ce mod viaţa creştinului - viaţa celui botezat - devine "sare a pământului"?

Evocând imaginea sării din declaraţia lui Isus adresată ucenicilor săi - "voi sunteţi sarea pământului" - , Sfântul Părinte spune că această sare "datorită căreia identitatea creştină nu se denaturează, este harul baptismal care ne-a regenerat, făcându-ne să trăim în Cristos şi făcându-ne capabili să răspundem chemării sale".

Imaginea sării folosită de Isus este o imagine destul de semnificativă.

Sarea este un element familiar oricărei culturi, pentru că din totdeauna a fost folosită pentru a da gust hranei. Înainte de frigiderele actuale, sarea era şi unicul mijloc pentru păstrarea alimentelor, mai ales carnea.

In afară de aceasta, în cultura biblică şi semită, sarea însemna şi înţelepciunea vieţii, care constă în a cunoaşte şi împlini voinţa lui Dumnezeu exprimată în legile sale. De aceea creştinul, sare a pământului, posedă înţelepciunea lui Cristos şi cunoaşterea împărăţiei lui Dumnezeu.

Din cele spune putem deduce că sarea este un simbol fericit, de o mare bogăţie expresivă, pentru a încadra misiunea ucenicului lui Cristos în mijlocul societăţii în care trăieşte. Sarea este un protagonist în arta culinară, pentru că se dizolvă complet în hrană şi se pierde într-un gust plăcut. Prezenţa sa discretă abia se observă: lipsa sa nu poate fi ascunsă: trebuie să treacă neobservată, dar trebuie să acţioneze în mod eficace.

Când nu existau mijloace pentru a garanta conservarea de lungă durată a alimentelor, sarea nu avea numai funcţia de a da gust, dar era deseori indispensabilă pentru a garanta însăşi posibilitatea de acces la hrană. Spunând "voi sunteţi sarea pământului", Răscumpărătorul încredinţa ucenicilor o dublă misiune: să dea gust vieţii, arătându-i sensul revelat în El, şi a permite tuturor accesul la hrana care vine de Sus.

Sarea serveşte într-adevăr la conservarea alimentelor, cărora le dă gust, şi devine simbol de perseverenţă şi de nemurire: a fi sare a pământului înseamnă a fi purtători ai unei promisiuni de veşnicie. Cristos, care ne -a comunicat viaţa divină, vrea să ne facă părtaşi de însăşi misiunea sa, şi adresează şi astăzi, fără jumătăţi de măsură, aceste cuvinte pline de foc: "Voi sunteţi sarea pământului...". In misterul Întrupării şi al Răscumpărării, Cristos se uneşte cu fiecare creştin şi pune sarea Înţelepciunii în profundul inimii sale, transmiţând celui care îl primeşte puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu (cf Io 1,12) şi datoria de a mărturisi această prezenţă intimă.

"Acceptaţi, aşadar, cu un curaj plin de umilinţă propunerea pe care Dumnezeu v-o adresează. În atotputernicia şi gingăşia sa, El vă cheamă să fiţi sfinţi. Ar fi o nebunie să ne mândrim cu o asemenea chemare, dar ar fi şi o iresponsabilitate a o refuza. Ar echivala cu subscrierea propriului faliment existenţial. Léon Bloy, un scriitor catolic francez din secolul trecut, a scris: nu există nici o altă tristeţe, decât aceea de a nu fi sfinţi"(Ioan Paul II, Discurs către tineri 21 martie 2002)

La originea oricărei vieţi creştine este totdeauna chemarea lui Dumnezeu la viaţă, acea viaţă care a început la botez, faţă de care trebuie să rămânem fideli. Ne-o aminteşte Sfântul Părinte în acelaşi Mesaj pentru Ziua aceasta:" Descoperiţi-vă rădăcinile creştine... aprofundaţi cunoaşterea moştenirii spirituale care v-a fost transmisă, urmaţi mărturisitorii şi maeştrii care v-au precedat ! Numai rămânând fideli poruncilor lui Dumnezeu, alianţei pe care Cristos a sigilat-o cu sângele său vărsat pe cruce, puteţi fi apostolii şi mărturisitorii noului mileniu".

Sarea are şi o putere curativă (cf 2 Re 2,20-22), care ne trimite la purificarea interioară şi la convertirea inimii. Isus însuşi invocă sarea suferinţei purificatoare şi răscumpărătoare (cf Mc 9,49): creştinul este pe pământ martor al mântuirii obţinută prin Cruce. Acest adevăr trebuie să însoţească totdeauna existenţa noastră creştină. Cum este posibil să uităm că am fost botezaţi nu numai în bucuria Învierii, dar şi a Crucii?

Dacă nu acceptăm să fim înmormântaţi cu Cristos în moartea sa murind pentru toate viciile şi păcatele de care nu reuşim să ne despărţim, nu putem să ne bucurăm de Viaţa cea adevărată. Şi iată atunci că trebuie să folosim "sarea" purificatoare a harului baptismal, pentru a ne curăţi existenţa creştină: nu există viaţă fără cruce, nu există bucurie fără sare !

Apoi sarea este semn al ospitalităţii: "să aveţi sare în voi înşivă, şi fiţi în pace unii cu alţii" (Mc 9,50). A fi sarea pământului înseamnă a fi făcători de pace şi martori ai iubirii. Este mandatul care trebuie îndeplinit de orice ucenic al lui Cristos, chemat să fie "sarea pământului".

3. Stilul de viaţă al unui tânăr care vrea să fie "sare"

"Voi sunteţi sarea pământului...".

Nu a spus nimeni vreodată vreunui om cuvinte în acelaşi timp atât de simple dar şi atât de mari ! Desigur, numai Cristos poate fi definit pe deplin sare a pământului şi lumina lumii, pentru că numai El poate da gust, vigoare şi perenitate vieţii noastre care, fără de El, este sare fără gust, fragilă şi trecătoare.

Luaţi seama la această declaraţie solemnă a lui Cristos, dragi tineri: voi sunteţi chemaţi să fiţi sarea pământului!

Isus nu vă cere simplu să spuneţi sau să faceţi ceva; Isus vă cere să fiţi sarea pământului ! Si nu numai pentru o zi, dar pentru toată viaţa voastră. Este o angajare pe care El v-o repropune în fiecare dimineaţă şi în orice ambient. Trebuie să fiţi sarea pământului cu persoanele din familia voastră, cu prietenii voştri; trebuie să fiţi sarea pământului cu ceilalţi prieteni ai voştri - ortodocşi, protestanţi, sau de alte confesiuni etc. - cu care intraţi zilnic în contact în locurile unde studiaţi, munciţi sau vă petreceţi timpul liber. Depinde de voi cum înţelegeţi să fiţi "sarea pământului".

Fiecare este responsabil de propriile alegeri. Nimic nu este scontat, o ştiţi prea bine. Isus însuşi prsupune eventuala infidelitate:" Dacă sarea devine searbădă - şi-ar pierde gustul - cu ce îi vei da gustul?" Nu uitaţi niciodată că atunci când un aluat nu dospeşte, vina nu este a aluatului, dar a drojdiei. Când o casă rămâne în întuneric, înseamnă că lumina s-a stins. Când o existenţă este constelată de nemulţumiri continue, este fără gust, este searbădă, fără acel gust pe care Dumnezeu l-a pus în voi în momentul botezului.

A înceta această stare de "viaţă fără gust" înseamnă a vă trezi la realitate, la ceea ce trebuie să fie viaţa voastră înaintea lui Dumnezeu.

Voi puteţi şi trebuie să fiţi sarea pământului, care dă gust şi frumuseţe vieţii. Arătaţi cu gesturi concrete şi convingerea cuvintelor că trăiţi iubirea pe care Isus a venit să o reveleze şi să ne-o dăruiască. Oare nu este iubirea lui Cristos, învingătorul răului şi al morţii, care ne-a transformat? Harul botezului - sarea care ne-a regenerat la o viaţă nouă - ne învaţă şi prezenţa Crucii în viaţa noastră.

Vreau să atrag atenţia asupra a două elemente din textul evanghelic: Isus spune: "sarea". Aşadar nu una din atâtea sări prezente pe pământ. Ucenicii Domnului sunt unica sare a pământului. Si atunci afirmaţia lui Isus este foarte puternică: întreaga omenire are nevoie de o singură sare care să împiedice stricarea ei, care să dea oamenilor gust de a trăi şi semnificaţie existenţei lor.

Să-l ascultăm mai departe pe Sfântul Părinte: " Dragi tineri, nimic altceva să nu vă mulţumească decât să staţi sub cele mai înalte idealuri ! Nu vă lăsaţi descurajaţi de cei care, dezamăgiţi de viaţă, au devenit surzi la dorinţele cele mai profunde şi mai autentice ale inimii lor... Dacă păstraţi dorinţi mari pentru Domnul, veţi şti să evitaţi mediocritatea şi conformismul, atât de răspândite în societatea noastră".

Poate ne întrebăm, citind mai departe fraza din Evanghelie: şi dacă ucenicii Domnului încetează a mai fi sare a pământului, ce se întâmplă? Este o întrebare legitimă, la care Isus ne indică consecinţele care ar urma, nu pentru omenire, dar pentru creştini. Să reascultăm cuvântul din Evanghelie: "dacă sarea ar deveni searbădă, cu cei ăi vei da gustul?" Cu alte cuvinte, dacă voi pierdeţi gustul vostru, voi deveniţi inutili, voi nu aveţi nici un sens - această sare searbădă "nu mai este bună la nimic, decât de aruncat afară, să o calce lumea în picioare".

Din cele spune putem deduce că sarea este un simbol fericit, de o mare bogăţie expresivă, pentru a încadra misiunea ucenicului lui Cristos în mijlocul societăţii în care trăieşte. Sarea este un protagonist în arta culinară, pentru că se dizolvă complet în hrană şi se pierde într-un gust plăcut. Prezenţa sa discretă abia se observă: lipsa sa nu poate fi ascunsă: poate să treacă neobservată, dar trebuie să acţioneze în mod eficace.

Creştinul are o misiune sublimă: să reverse bogăţia interioară a vieţii creştine spre binele altora.

Cristos vă spune că trebuie să fiţi sare în lume, că ştiţi să daţi gust şi sens vieţii; că ştiţi să răspândiţi înţelepciunea, adică gustul lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, gustul uman, sinonim cu speranţa, amabilitatea şi buna dispoziţie. Că sunteţi persoane care comunică fericire şi inspiră o viziune optimistă despre viaţă. Într-o altă ocazie Isus a spus: "să aveţi în voi înşivă sare şi să fiţi în pace unii cu alţii" (Mc 9,50).

Calitatea sării este şi aceea de a feri de putrezire: căutaţi să fiţi o voce profetică care denunţă, dacă este necesar, în mijlocul societăţii; sunteţi invitaţi să fiţi sare, nu zahăr !

Cine spune că l-a cunoscut pe Dumnezeu şi crede în Cristos, care este mântuirea şu lumina lumii, nu poate să nu împărtăşească cu alţii sarea şi lumina, răspândind bucurie şi pace, iradiind bucuria unei credinţe active. Creştinul nu este scutit de nici una din funcţiile sării:

• pentru că viaţa umană trebuie să fie trăită cu semnificaţie şi gustul lui Dumnezeu;

• pentru că lumea în care trăieşte să nu se strice din cauza patimilor omului pământesc.

La fel ca şi celelalte alimente, de care are nevoie orice om, sarea este necesară pentru a elibera fie de aspectul searbăd şi de non-sensul existenţei, de degradare.

Fiecare dintre noi trebuie să se întrebe în ce fel putem colabora şi în ce măsură trebuie să oferim talanţii primiţi de la Dumnezeu, unei lumi care are nevoie urgentă de "faptele noastre bune", ca de sare şi lumină, pentru a-l cunoaşte şi binecuvânta pe Dumnezeu.

Nu putem pierde gustul creştinismului. In calitate de sare, credinţa noastră şi condiţia noastră creştină nu admite jumătăţi de măsură: sau transformă viaţa, sau nu foloseşte la nimic.

Este imposibil ca sarea să-şi piardă caracterul ei sărat, dar este posibil ca ucenicii lui Isus să piardă cu timpul fervoarea iniţială, poate chiar şi credinţa şi, deşi se prezintă ca purtători ai unui mare mesaj, să apară fără gust în faţa lumii.

Despre Fericitul Ioan XXIII, Maica Tereza şi despre mulţi alţi creştini care s-au dedicat şi se dedică fără orgoliu şi cu disponibilitate totală pentru cauza lui Dumnezeu şi a oamenilor, nu poate reproşa nimica, nici chiar ateul cel mai convins nu poate reproşa ceva. Ceea ce deranjează este comportamentul ambiguu al celui care se prezintă ca sarea pământului.

Concluzie

Dragi tineri, "Voi sunteţi sarea pământului!"

• Sarea care topeşte zăpada şi gheaţa, care împiedică să alunecăm pe gheaţa unei credinţe îngheţate;

• Sarea care ustură şi dezinfectează rănile unei credinţe infectate;

• Sarea care dă veselie şi gust în simplicitatea şi discreţia sa, reînsufleţind o credinţă tristă, de culoare cenuşie;

• Sarea deschisă contaminărilor, amestecurilor, sarea care nu are pretenţia de a fi un singur fel de mâncare, dar simpli ingredient al istoriei;

• Sarea care păstrează, conservă memoria unei credinţe cu adevărat evanghelice.

• Sarea care dă gust dispărând, topindu-se... Ce s-ar întâmpla dacă sub dinţi ar rămâne o bucată de sare? Ar fi dată afară din gură...

Voi sunteţi sarea pământului... şi a Bisericii. Biserica are nevoie de voi, de glasul vostru profetic.