Seminarul internaţional
"Originea, limba şi cultura ceangăilor"

Stimaţi parlamentari, Onorată asistenţă,

Ca episcop al Diecezei de Iaşi şi păstor al populaţiei catolice din această eparhie, mă bucur să vă prezint salutul meu, al colaboratorilor şi al tuturor credincioşilor noştri.

Simpozionul internaţional organizat la Iaşi are ca temă analiza unui segment din comunitatea noastră, adică grupul credincioşilor care sunt numiţi ceangăi, cu privire la originea, limba şi cultura lor.

La simpozionul care a avut loc la Bucureşti în luna aprilie, organizat sub egida Academiei Române, diferiţi specialişti în diverse domenii au binevoit să se îndrepte spre aceeaşi problematică, iar noi am felicitat acest demers, considerându-l un pas important în cunoaşterea şi urmarea adevărului, care o dată cunoscut va avea marele merit sau rezultat de a ne face liberi, după cuvântul Scripturii.

Mă bucur să salut şi această iniţiativă a Parlamentului României, care la recomandarea Parlamentului European, revine şi se îndreaptă cu oameni experţi şi interesaţi spre mult discutata problematică a credincioşilor catolici ceangăi din Moldova şi să exprim bucuria şi satisfacţia mea pentru atenţia acordată celor de care altădată nimeni nu era dispus să se ocupe, iar glasul lor nu era luat în seamă.

Mă consider obligat să vă precizez că toţi înaintaşii mei pe scaunul episcopal al Iaşiului s-au îndreptat cu un interes deosebit spre toţi credincioşii noştri încercând din răsputeri să le stea alături, să le apere drepturile şi să le prezinte la orice nivel interesele. În numele lor şi în fidelitate faţă de poziţia lor mă aflu aici pentru a felicita pe cei care cu adevărat interes s-au îndreptat şi se îndreaptă spre istoria lor, spre viaţa şi fiinţa lor şi mai ales spre viitorul lor.
 

Şi dacă am vorbit de înaintaşii mei, vă rog să-mi permiteţi să-i amintesc aici cu respect şi aleasă consideraţie pe cei care deşi erau străini ca neam, mai ales italienii, au ţinut să se identifice cu ei şi să le transmită pe înţelesul lor învăţătura creştină, adică în limba românească sau valahă, cum obişnuiau să spună, adevăr despre care vă vor vorbi în cadrul acestui simpozion istoricii şi cercetătorii noştri. Cei mai hotărâţi şi conştienţi de acest adevăr au fost: Vito Piluzio (1677), Felix Zauli (1716), Silvestro d'Amelio (1799), Antonio di Stefano (1848 - cu mai multe publicaţii), Iosif Malinovski (1885), şi, desigur, episcopul întemeietor al Episcopiei de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli (1902).

Mă bucur să adaug la aceste nume şi pe păstorii localnici - Mihai Robu, Anton Durcovici (naturalizat român), Petru Pleşca şi pe toţi părinţii franciscani în frunte cu părintele Iosif Petru Maria Pal.

Având o astfel de moştenire este firesc ca noi să nu o neglijăm, să nu o dispreţuim, ci, analizând-o, să o înţelegem şi să o cultivăm.

Exprimându-ne mulţumirea şi recunoştinţa pentru cei ce ne-au stat şi ne stau alături doresc să exprim în numele tuturor preoţilor, păstori ai acestor credincioşi catolici şi în numele oamenilor simpli şi de bunăvoinţă următoarele:

1. Nu cred că este corect să se facă aprecieri despre originea, limba şi cultura acestei populaţii, studiind fenomenul de la distanţă, din cancelarii mai apropiate sau mai îndepărtate, sau recurgând doar la un singur izvor de inspiraţie sau consultând numai afirmaţiile cercetătorilor şi istoricilor străini.

2. Este absolut nefiresc să se vorbească despre catolicii (ceangăi) fără să fie ascultaţi ei sau cei care îi reprezintă. În această ordine de idei, cred că a nu asculta şi a nu urma glasul inimii, al conştiinţei acestor credincioşi, a nu lua în seamă părerea lor despre ce simt şi cum vor să se manifeste şi să se exprime, ar fi un mare păcat şi o mare nedreptate.

Sunt bucuros că iată aţi binevoit să coborâţi alături de ei şi am înţeles că veţi vizita câteva comune - două sate cu răsunet în zona noastră - Butea (locul de naştere al prof. Dumitru Mărtinaş) şi Săbăoani, cea mai mare comunitate din ţinutul Romanului (locul de unde s-a ridicat vrednicul deputat în divanul "ad hoc", Ianoş Robu). Ne pare rău că nu este timp suficient să vedeţi şi satul meu natal şi altele din ţinutul Romanului sau al Bacăului. Ar fi fost cu adevărat un lucru minunat şi fundamental în înţelegerea fenomenului catolicilor moldoveni şi, desigur, şi al celor pe care alţii îi numesc ceangăi, şi ei nu vor şi nu iubesc aşa ceva.

3. Cât priveşte trecutul este foarte bine că se întreprind studii serioase. Noi înşine am dispus instituirea unui Departament de Cercetare Ştiinţifică cu privire la comunitatea catolică din Moldova, considerând acest lucru foarte important şi fundamental pentru o reală cunoaştere a trecutului şi a valorilor spirituale şi culturale moştenite de la înaintaşi.

Ceea ce însă ne preocupă şi ne interesează cel mai mult este starea de spirit a acestor credincioşi, sentimentele şi convingerile lor. În acest sens respingem şi considerăm neavenite toate analizele şi soluţiile care nu ţin cont de convingerea catolicilor din Moldova, a tuturor celor care vorbesc o limbă sau alta şi cum este şi firesc a celor care sunt definiţi sau mai bine zis porecliţi, ceangăi. Termenul de ceangău nu reprezintă un etnonim, nu desemnează o etnie deosebită şi nu este însuşit de majoritatea celor cărora le este atribuit. Aşa ne-au spus şi aşa ne spun istoricii şi toţi cei care alcătuiesc sau se ridică din acest grup al catolicilor moldoveni.

4. Subliniem aici că am considerat şi considerăm injurioase toate acele intervenţii ce vin mai ales din afară, care lovesc în păstorii acestor credincioşi fie din trecut, fie din prezent şi vrem să mai precizăm încă o dată, în acest for internaţional, că ei nu au fost şi nu sunt mercenari, nu au fost vânduţi, nu sunt trădători, ci toţi au fost şi au rămas legaţi de aceşti credincioşi, s-au identificat cu ei, au simţit şi simt cu ei, şi chiar şi-au dat viaţa pentru binele spiritual al supuşilor lor. Acest lucru l-am făcut şi-l facem şi noi. Toţi episcopii, preoţii, intelectualii şi credincioşii care au stat ani de zile în închisori, au suferit şi au suportat aspre pedepse sau, şi mai mult, au murit, au făcut-o pentru că au iubit sufletul acestor credincioşi, limba, cultura şi credinţa lor.
 

Ne plecăm cu respect în faţa celor care au dat această mărturie de sânge pentru ei şi îi considerăm eroii credinţei şi comunităţilor noastre: părinţii franciscani - Petru M. Iosif Pal, Mihai Rotaru, A. Bişoc, Iosif Tălmăcel, Dămoc A. şi M. etc.; părinţii diecezani - Carol Susan, Andrei Gherguţ, Ioan Mărtinaş etc., dar mai ales episcopii noştri Mihai Robu, Anton Durcovici şi Petru Pleşca.

5. Cerem celor ce fac studiu despre catolicii din Moldova, despre grupul ceangăilor din această comunitate, să excludă orice fel de interes politic sau de altă nuanţă şovină, să fie animaţi de interes sfânt şi să nu impieteze cu nimic memoria şi gândirea acestor credincioşi, ajutându-i să-şi cunoască şi istoria, dar făcându-i să fie cu adevărat aşa cum i-a definit marele nostru Episcop Mihai Robu "un popor paşnic şi liniştit de credincioşi, care se simt aici în Moldova localnici, vor să fie respectaţi în credinţa lor, în limba lor şi în sentimentele lor" (Scrisoare către Mareşalul Ion Antonescu).

Concluzie

Urez tuturor celor prezenţi, tuturor parlamentarilor, oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor, organizatorilor şi tuturor participanţilor la acest simpozion, un adevărat spirit deschis, obiectiv şi paşnic în demersul lor şi implor de la Dumnezeu binecuvântare peste toţi cei prezenţi, peste domniile voastre şi peste credincioşii noştri catolici din Moldova, dornici să se cunoască cine sunt şi să trăiască cum simt ca şi fii ai acestei dieceze, ai acestei ţări şi ai Europei din care fac parte şi ei alături de ceilalţi fraţi ai lor ortodocşi sau de altă confesiune.

Vă mulţumesc!

Iaşi, 5 iulie 2002

Petru GHERGHEL
Episcop de Iaşi