Anul C
Duminica a 4-a a Paştelui

Fap 13,14.43-52; Ps 99; Ap 7,9.13a.14b-17; In 10,27-30

Cristos a înviat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Suntem în Duminica a IV-a a Paştelui. Este numită şi Duminica Bunului Păstor pentru că am auzit în evanghelie cum Isus spune: "Eu sunt păstorul cel bun".

Multe lucruri apostolii le-au înţeles după Înviere. Mai ales după coborârea Duhului Sfânt ei şi-au amintit ce le-a spus Isus când era cu ei, cuvintele lui. Şi-au amintit cum Isus într-o zi le-a spus: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" şi ei au înţeles mai mult cine este Isus, că spre cer este numai o cale, că adevărul este el, că viaţa este în el. Altădată Isus le-a spus: "Eu sunt pâinea vieţii" şi ucenicii au înţeles că Mântuitorul le dă adevărata pâine prin cuvânt şi prin sfânta Împărtăşanie. În altă zi Isus le-a spus că el este apa vie, care astâmpără setea, cel care însetează trebuie să vină la el să-şi potolească setea. Şi-au amintit cum el le-a spus că este lumina care luminează în întuneric sau viţa. În acelaşi fel şi-au amintit cum Isus le-a spus că el este păstorul cel bun. În fiecare an în această duminică ascultăm fragmente din capitolul 10 al Evangheliei după sfântul Ioan în care Isus povesteşte şi dezvoltă parabola păstorului.

Păstorul cel bun: este cel mai drag titlu pentru creştinii din primele generaţii. În catacombele romane se păstrează pictura cu Isus înconjurat de doi apostoli şi de patru oiţe.

Ce ne transmite păstorul?

Când ne gândim la un păstor, ne trec prin faţa ochilor acele imagini pe care le-am văzut noi înşine: un păstor care merge înaintea oilor, care le paşte, care are grijă de ele.

1. Scenele pe care le-am văzut ne transmit ceva despre Isus. Cum este el? Evanghelia explică. Sunt mai multe acţiuni care îl califică pe Isus să fie păstorul cel bun. El cheamă pe fiecare pe nume, ne ştie pe fiecare, ne cunoaşte. De multe ori avem impresia că nu ne ştie nimeni. El ne ştie pe nume...

Este acela care are grijă de noi, care doreşte ca toţi să facă parte din turma sa, care cunoaşte pe fiecare în parte, ne ştie aşa cum suntem cu bucuriile şi tristeţile noastre, cu luptele şi căderile noastre. Ne ştie dorinţa de a înainta sau timpurile în care zăbovim sau dăm înapoi. Gândul că el ne ştie este unul mângâietor. Cineva ne cunoaşte şi ne înţelege.

Apoi păstorul cel bun conduce turma. El arată unde este hrana bună: hrana cuvântului, hrana sfintei împărtăşanii, hrana sfintelor taine...

Evanghelia după sfântul Luca mai spune un lucru despre păstor. Acolo citim cum păstorul lasă cele 99 de oi şi merge după oaia rătăcită. Păstorul cel bun îi caută pe cei pierduţi. Nu are linişte până nu-i ştie pe toţi aproape de el.

El merge înaintea turmei, ne precedă. Tot ceea ce ne cere el a făcut primul.

Pasajul din evanghelia de astăzi subliniază faptul că păstorul a venit ca noi să avem viaţă şi s-o avem din belşug. "Eu le dau viaţă veşnică" spune evanghelia. Cum ne dă viaţă veşnică? El a murit pe cruce pentru ca noi să avem viaţă. Este ceea ce am sărbătorit în zilele dinaintea Paştelui şi în zilele Învierii. Păstorul venit între noi s-a lăsat răstignit în Vinerea Mare şi a înviat pentru ca noi să avem viaţă.

Din experienţa anilor de închisoare s-a născut poezia şi cântarea: Blândul Păstor a lui Traian Dorz. Se cântă mult în Biserica Greco-Catolică. Iată câteva strofe care rezumă ce face păstorul pentru oiţe:

Odată l-am văzut trecând
Cu turma pe păstorul blând.
Mergea cu turma la izvor
Blândul păstor, blândul păstor...

Pe-o oaie ce căzuse jos
A ridicat-o el, frumos,
Şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul păstor, blândul păstor...

El le-a iubit cu dor nespus
Şi viaţa pentru oi şi-a pus,
Şi pentru mântuirea lor,
Blândul păstor, blândul păstor...

Şi-atunci oile au venit,
Pe cruce sus l-au răstignit;
Iar el plângea de mila lor
Blândul păstor, blândul păstor....

2. Evanghelia spune apoi ceva despre oiţe. Ce anume se cere de la ele?

"Oile mele ascultă glasul meu", "ele mă urmează"... am auzit în evanghelie.

Multe glasuri sunt în jurul nostru. Înainte noastră este glasul lui Cristos şi glasul lumii, al patimilor, al prietenilor. Suntem puşi să alegem, Care glas îl urmăm? Pe care îl cunoaştem?

Dumnezeu ne vorbeşte, dar se întâmplă ceva: nu-i mai auzim vocea. El vorbeşte, dar noi puri şi simplu nu mai auzim. Oare ce blochează această comunicare între noi şi Mântuitorul?

Vă amintiţi că în Săptămâna Mare s-a citit despre patima Mântuitorului. În Duminica Floriilor şi în Vinerea Mare am auzit despre un personaj numit Pilat din Pont. I l-au adus în faţa lui pe Isus ca să-l judece. Pilat şi-a dat seama că Isus este nevinovat, mai ales că a venit şi un mesaj de la soţie care spunea: "Să nu te atingi de omul acesta pentru că este un om drept şi azi noapte mult m-am mai chinuit în somn". A căutat pe toate căile să-l scape. A adus în faţa mulţimii pe Isus şi pe Baraba. Cu speranţa că ei îl vor alege pe Isus, i-a întrebat pe oameni: "Pe cine să vi-l eliberez?" Ei l-au ales pe Baraba. I-a întrebat din nou: "Ce să fac cu acest Isus care se numeşte Cristos?" Ei au strigat: "La moarte cu el". Mai mult decât atât i-au spus: "Dacă îl vei elibera înseamnă că nu eşti de partea împăratului". Neştiind ce să facă şi tot auzind strigătele oamenilor, Evanghelia după Luca notează: "Glasul mulţimii a biruit" (Lc 23,23). Şi Pilat a luat decizia de a-l condamna pe Isus.

Glasul mulţimii a biruit... Ce glas urmăm? Dacă am decis să urmăm glasul Mântuitorului trebuie să avem grijă să ne îndepărtăm de glasul mulţimii. De multe ori auzim: "Să fim ca lumea". Dar dacă suntem ca lumea nu avem cum să fim cu Cristos. Lumea nu ne învaţă să mergem pe calea cea strâmtă, nu ne învaţă să mergem pe urmele lui Mântuitorului.

Tot în Sfânta Scriptură găsim cum apostolul Paul ajungând spre finalul vieţii spune: "Am luptat lupta cea bună. De acum nu-mi rămâne decât să primesc cununa biruinţei". Şi apoi imediat notează: "Dima - un colaborator al său - de dragul acestei lumi m-a părăsit". Dima începuse bine, dar lumea a biruit în inima lui. El nu a căzut dintr-o dată. Azi puţin, mâine puţin... lumea i-a devenit tot mai dragă. Şi într-o zi a spus: "Evanghelia nu mai merită". Şi a lăsat-o.

Cum biruie lumea azi? Cum ne poate birui? Ce ne face pe noi să nu mai ascultăm glasul păstorului? Glasul acestei lumi ajunge la noi prin ceea ce citim, prin ceea ce vedem, prin prieteni, prin colegi...

Suntem atenţi la zgomotele lumii, nu la vocea lui. Nu este ciudat că nu ne mai aducem aminte de textele care se citesc în Biserică, dar ne aducem aminte de multe întâmplări din lumea aceasta? Nu este ciudat că înţelegem o mulţime de lucruri despre telefoane sau calculatoare, dar nu înţelegem lucrurile simple despre Dumnezeu? Nu este ciudat că avem timp pentru multe şi puţin timp pentru Liturghie şi pentru rugăciune? Nu este oare ciudat că ştim şi fredonăm tot felul de cântece, dar nu putem să ducem la capăt un cântec creştin.

Într-o şcoală profesorul de religie i-a întrebat copii cu ce echipă de fotbal ţin. Grupuri-grupuri au spus echipe diferite. Cunoaşteţi jucătorii? Unii îi ştiu pe toţi 11, inclusiv rezervele. Au fost întrebaţi de actori, de cântăreţi de muzică. Ştiau foarte bine, inclusiv amănunte din viaţa lor. Profesorul de religie i-a întrebat apoi: "Pe câţi dintre cei 12 apostoli îi ştiţi pe nume". Unii au ştiut doi, alţii patru, alţii cinci, dar nimeni n-a ştiu numele tuturor 12.

Relaţia noastră cu Dumnezeu se bazează pe acest dialog zilnic: noi vorbim, Dumnezeu ascultă. Dumnezeu vorbeşte, ascultăm noi.

Ţineţi minte întâmplarea de la Ultima Cină când numai apostolul Ioan a auzit nişte lucruri? De ce a auzit Ioan asemenea lucruri? Unde era el? Cu capul la pieptul lui Isus.

Dacă nu-i mai auzim vocea înseamnă că stăm departe de el. Trebuie să ne apropiem de el ca să auzim ce ne şopteşte. Dacă stăm departe nu avem cum să-l auzim.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cineva povesteşte: Am învăţat multe de la oi. Îl ajutam pe tata în munca cu oile. Într-o seară tata a făcut focul. Câinii au plecat... Eu şi tata aveam o teamă nelămurită: "Să ştii că-s lupi..., a spus tata. Fă focul mai mare..." Nu vedeam oile. Ştiam că sunt în jurul nostru. Am adus şi am aruncat nişte vreascuri să facem focul mare. În clipa în care am aprins focul, dintr-o dată au început să lucească ochii la oi. N-o să uit niciodată. Toate oile erau cu privirea spre noi, spre păstor. În jur erau lupi. În momentul în care au simţit pericolul s-au întors toate cu faţa spre păstor... Nu le-am văzut până n-am aprins focul. Atunci am văzut cum lucesc ochii oilor în întuneric. Toate ne priveau pe noi.

Iată ce avem noi de făcut: să nu ne luăm privirea de la păstor.

Azi, în Duminica Bunului Păstor ne întărim în această convingere că trebuie să urmăm glasul Mântuitorului, să-l cunoaştem pe el, să stăm mai mult cu el, să ne obişnuim cu el.

Am auzit ce face păstorul: ne cunoaşte, ne cheamă pe nume, merge înaintea noastră, îşi dă viaţa pentru oi.

Vrem să începem să ascultăm mai mult glasul lui.

Fiind şi Duminica Vocaţiilor, îl rugăm pe Domnul secerişului să trimită lucrători. Ne rugăm pentru chemări la preoţie şi la viaţa consacrată şi ne rugăm pentru noi înşine ca să ascultăm mereu de glasul lui pentru ca în ziua aceea când ne va chem la el să ne recunoască şi să în recunoaştem. Amin.

17 aprilie 2016

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
399 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 4-a a Pastelui:

Anul C
29 aprilie 2007 - Pr. Mihai Afrenţoaie
25 aprilie 2010 - Pr. Viorel Ababei
21 aprilie 2013 - Pr. Petru-Sebastian Tamaş

[ Index predici şi predicatori ]