Anul B
Duminica a 30-a de peste an

Is 53,10-11; Ps 32; Evr 4,14-16; Mc 10,42-45

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Este fascinantă pagina din evanghelie pe care am ascultat-o: vindecarea orbului din Ierihon.

Gândindu-ne la această vindecare, nu avem cum să nu realizăm, în primul rând, cum în această pagină se împlinesc promisiunile lui Dumnezeu din Vechiul Testament.

Una dintre profeţii se află în prima lectură, care este un strigăt de bucurie pentru salvarea a ce mai rămăsese din poporul lui Israel, ajuns în pământul părinţilor săi. Se întorseseră cei sănătoşi şi ce bolnavi, orbii şi şchiopii care îşi găsiseră sănătatea în Domnul: "Iată, îi aduc înapoi din ţara de nord, îi adun din colţurile pământului; printre ei sunt orbi şi şchiopi". În Isus se împlinesc toate profeţiile. A trecut prin lume făcând bine, inclusiv celor care nu i-au cerut nimic. În el s-a arătat plinătatea milostivirii divine faţă de cei mai nenorociţi. Nimic nu l-a despărţit pe Isus de oameni: a redat vederea orbilor, a vindecat leproşi, i-a făcut să meargă pe şchiopi şi pe paralitici, a hrănit mulţimea flămândă, a alungat diavoli, s-a apropiat de cei mai bolnavi la suflet şi la trup.

Orbul simbolizează omenirea scufundată în întuneric. Bartimeu este "icoana" însăşi a "sărăciei", a omului părăsit în neputinţa lui: să contemplăm această imagine! Este portretul omului, al nostru! Ochii pierduţi în întuneric, mâna întinsă, aşezat jos... orb, incapabil să umble, "depinzând" de alţii... Sfântul Bernard spune: Noi trebuia să mergem la Isus, dar se interpunea un dublu obstacol. Nu vedeam cu ochii (...). Şi apoi zăceam paralizaţi, neputincioşi de a ajunge la măreţia lui. De aceea Mântuitorul şi doctorul iubitor al sufletelor noastre a coborât din înaltul său".

Sfântul Marcu, cel care relatează vindecarea orbului, ar vrea să ne spună în această întâmplare: Vedeţi, oameni buni, orbul acesta eram eu. Într-o zi, Isus a trecut pe lângă mine, m-a întrebat ce vreau şi m-a chemat să-l urmez. Eu vă scriu despre lumina pe care am primit-o, acea lumină care vine din Cristos.

Intuim cum sfântul Marcu speră ca fiecare dintre cititorii săi, şi noi printre ei, după ce am ascultat ceea ce a scris despre Isus, să putem spune: "Mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat vederea, m-ai luminat! Credeam că ştiu tot despre Dumnezeu, despre lume, despre mine însumi. În realitate însă eram învăluit în negură, într-o beznă mai întunecată decât cea a orbului".

Evanghelia care a fost proclamată are legătură cu noi, cu fiecare dintre noi. Orbul acela ne reprezintă pe fiecare. Amănuntele care ni se oferă sunt extrem de sugestive.

Bartimeu stătea la margine de drum. Câţi oameni şi astăzi nu stau la margine de drum? Se mulţumesc cu firimituri, cu bucăţele; prind câte un pic şi cred că acestea sunt de ajuns. Oameni care l-au aşezat pe Dumnezeu la margine, care-şi amintesc de el din când în când: la Paşti, la Crăciun, la sărbători...

Orbul Bartimeu era desconsiderat de toţi, trăia din mila altora. Dar el are urechi să audă. Într-o zi aude că Isus trecea pe acolo. Ştia despre el. Auzise că a făcut multe minuni şi de aceea începe să strige: "Fiul lui David, ai milă de mine". Bartimeu cere îndurare. Este omul care îşi dă seama că nu mai poate să meargă aşa înainte. Şi din starea în care este nu-i rămâne decât să strige. Erau mulţi orbi în Ierihon. El singur ştie ce vrea. El singur îşi pune întreaga lui nădejde în Isus.

Omul acela, trăind în întuneric, dar dorind lumina, a simţit că aceea era şansa lui: Isus trecea pe acolo! Câte zile aşteptase clipa aceea! Domnul era acum lângă el. De aceea, deşi îl certau mulţi ca să tacă, el cu atât mai tare striga". Nu putea pierde acea ocazie. Ce exemplu pentru viaţa noastră! Pentru a ne îndemna să-l strigăm din toate puterile pe Cristos când trece prin apropiere! Dumnezeu trece prin viaţa oamenilor dând lumină şi bucurie. "Mă tem - spunea sfântul Augustin - că Isus trece şi nu se mai întoarce". Nu putem lăsa să se piardă harul.

Veronica Antal, 1935-1958, a fost ridicată la cinstea altarelor la 22 septembrie 2018. Iată ce povesteşte despre ea o prietenă apropiată, pe nume Rozina: "Cu câtva timp înainte de moartea ei veneam de la hram de la Iugani (...) şi ea mi-a spus ce mult îi plăcea Viaţa Mariei Goretti, pe care o citea tocmai în acele zile. Nu voi uita niciodată întrebarea pe care mi-a pus-o ea atunci, şi anume, ce gândesc şi cum explic eu aceste cuvinte: «Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine, nu pentru că trece, ci pentru că, trecând, s-ar putea să nu-l aud şi el să nu se mai întoarcă». Ne-am întreţinut gândul, reflectând asupra acestor cuvinte pline de adânci înţelesuri. O mai auzisem şi altădată rostind aceste cuvinte".

Din adâncul nopţii sale, s-a trezit o speranţă nebună. Atunci strigă, îşi strigă rugăciunea. "Ai milă!" Acesta e strigătul lui. "Kyrie, eleison" în limba greacă.

Ajungi să strigi după Dumnezeu când îţi vezi starea în care te afli, când îţi vezi păcatele. Invitaţia este de a privi spre inima noastră. Dacă ne uităm cu atenţie şi vedem întunericul din noi putem striga după lumină, după har, după binecuvântare.

La fiecare Liturghie ne rugăm sau cântăm: "Kyrie, eleison. Doamne, îndură-te de noi!". Rugăciunea aceasta are sens pentru noi când ne vedem starea în care ne aflăm.

În evanghelii, de mai multe ori ni se spune despre oameni care deşi văd, nu văd. În această stare erau mulţi pe timpul lui Isus. Fariseii şi cărturarii îl aveau pe Isus lângă ei, îi ascultau cuvintele, îi vedeau minunile şi totuşi ei spuneau că lucrează cu căpetenia diavolilor, că nu este venit din cer. Deşi aveau ochi buni, nu vedeau. Ei aveau nevoia cea mai mare de mila lui Dumnezeu, trebuiau să strige pentru lumină, dar n-o făceau. Credeau că ştiu totul.

"Atunci ochii lor s-au deschis" (Lc 24,31), va spune sfântul Luca referitor la pelerinii din Emaus. Ei erau orbi, chiar şi cu ochii deschişi. Nu şi-au dat seama că Isus este lângă ei şi le explică Scripturile. Nu vedeau.

Sau să ne gândim la Saul din Tars. În drum spre Damasc el a văzut o lumină. Cu el mai erau şi alţii, dar ei nu au văzut lumina, deşi aveau ochi buni.

Cum e să ai ochi buni şi totuşi să nu vezi? Să fii înconjurat de atâtea minuni, de atâta har şi de atâta binecuvântare şi totuşi să nu vezi?

Observaţi că dintre toate experienţele pe care le trăim, noi, în cele mai multe cazuri, nu reuşim să-l vedem pe Dumnezeu. Dacă ni s-a rezolvat o problemă de sănătate, doctorul a fost bun; dacă am luat o notă bună la şcoală sau un examen, spunem: "Mintea mea e tare". Muncim, ne creăm o situaţie bună şi spunem: "Eu, cu mâinile şi iscusinţa mea am făcut toate acestea". Nu reuşim să-l vedem pe Dumnezeu într-o floare, în chipul celui de lângă noi, într-o noapte înstelată, într-un gând care ne copleşeşte. Noi nu mai reuşim să-l vedem pe Dumnezeu nici în lacrimi, nici în cimitir, nici în suferinţă, nici în patul spitalului. Se duc cei de lângă noi, îi conducem pe ultimul drum şi noi spunem: "Eu mai târziu. Mai am de trăit". Alţii ne vorbesc de Dumnezeu, de Liturghie, de Biserică, de valorile care ar trebui să ne călăuzească viaţa şi noi zicem: "Au interes. E ceva ascuns în spate". Nu vedem, deşi avem ochi buni.

Isus trece şi noi nu reuşim să-l recunoaştem din cauza mândriei, a prejudecăţilor, a indiferenţei, a preocupărilor şi a neatenţiei. Când nu suntem dispuşi să punem capăt unei situaţii rele, când nu căutăm cu dreaptă intenţie slava lui Dumnezeu, conştiinţa se poate întuneca şi rămâne fără lumină în faţa evidenţei. Deja papa Pius al XII-lea spunea: "Omul condus de prejudecăţile sale sau instigat de patimi şi de rea voinţă poate nu numai să nege evidenţa semnelor exterioare din faţa lui, ci şi să respingă inspiraţiile superioare trimise de Domnul în suflete".

Să ne limpezim privirea de lucrurile oricât de mici care ne împiedică să vedem cum trebuie şi să ne îndreptăm privirea pentru a-l vedea pe Isus care ne vizitează atât de des.

Atunci când era orb, Bartimeu a văzut mai mult, mai bine şi mai clar decât cei care aveau vedere şi erau sănătoşi.

Helen Keller, 27 iunie 1880 - 1 iunie 1968, o scriitoare americancă, născută oarbă, spunea: "Să nu vă fie milă de mine că nu am vedere, fie-vă milă de cei care au şi nu pot vedea".

Bartimeu a văzut ceea ce alţii n-au reuşit să vadă. El şi-a văzut starea şi nevoia, de aceea a cerut milă. A strigat şi a insistat atunci când a fost certat. Bartimeu n-a văzut în Isus doar un vindecător, un învăţător, ci a văzut în Isus pe Mesia, fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu.

Tu ce vezi? Noi ce vedem? Ne vedem nevoia de Dumnezeu, de mântuire, de schimbare? Ne vedem starea de orb, de cerşetor? Sau poate noi spunem: "Eu nu am nicio nevoie. E bine cum sunt". Vedem şansa pe care Dumnezeu ne-o mai dă încă o dată. Aceeaşi şansă pe care ne-a dat-o de atâtea ori. De unde ştim că el va mai trece încă o dată prin Ierihonul vieţii noastre? Ne lăsăm duşi de mulţime, de criticile ei şi pierdem. Cedăm pe drum şi nu perseverăm. Trebuie să ne lăsăm trecutul şi lucrurile în care ne încredem pentru a răspunde chemării Mântuitorului.

Cel mai impresionat lucru din povestirea de azi e următorul pas. Bartimeu îşi aruncă haina pentru că-l împiedica şi vine în faţa lui Isus. Am auzit întrebarea lui Isus: "Ce vrei să fac pentru tine?". Putea să ceară orice. Putea să spună: "Doamne, nişte bani, ceva de mâncare pentru azi, haine, o casă..." Nimic din toate acestea. El cere: "Să-mi recapăt vederea, să văd".

Dacă Domnul ne-ar pune aceeaşi întrebare: "Ce vrei să fac pentru tine?", ce i-am spune, ce i-am cere? De cele mai multe ori îi cerem lucruri mărunte. Bartimeu a cerut să vadă.

Azi când auzim întrebarea lui Isus: "Ce vrei să fac pentru tine?", ce am putea să-i spunem?
- Doamne, să văd starea mea, păcatele mele, că trebuie să-mi schimb viaţa.
- Doamne, aş vrea să văd comportamentul în familie. Poate că trebuie să schimb ceva.

"Ce vrei să fac pentru tine?"
- Doamne, aş vrea să văd că acord puţin spaţiu vieţii spirituale, că puţin timp dedic rugăciunii, Liturghiei, citirii din Scriptură.

"Ce vrei să fac pentru tine?"
- Aş vrea să văd că mă hrănesc cu nimicuri, cu imagini de la televizor şi de pe internet şi toate acestea nu-mi mai lasă timp pentru suflet...
- Să văd nevoile celui de lângă mine şi să-i vin în ajutor.

"Ce vrei să fac pentru tine?"
Să te văd pe tine, Doamne. Să aud chemarea ta şi să te urmez, să mă apropii de tine. Să văd că tu mă copleşeşti zi de zi cu minunile tale.

"Ce vrei să fac pentru tine?"
Să văd. Să văd frumuseţile tale. Să văd lucrurile care m-ar putea mântui. Să te văd de pe acum în tainele sfinte, în Liturghie, în împărtăşanie, în spovadă. Aş vrea ca într-o zi când se va deschide cerul tău şi să te văd pe tine faţă-n faţă.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Orbul Bartimeu l-a văzut pe Isus. Prima persoană pe care a văzut-o când a deschis ochii a fost Isus. Atât de mult l-a fascinat chipul Mântuitorului încât evanghelia ne spune că omul l-a urmat pe Isus la Ierusalim, a devenit un apropiat al lui Isus. Să notăm bine: stătea la marginea drumului, iar acum păşeşte pe drum în urma lui Isus. Care drum? Drumul care duce de la Ierihon la Ierusalim, până sus pe Calvar.

Doamne, fă să văd cu adevărat şi să te urmez pe tine. Amin!

28 octombrie 2018

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
382 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 30-a de peste an:

Anul B
29 octombrie 2006 - Pr. Anton Despinescu
25 octombrie 2009 - Pr. Anton Săboanu
28 octombrie 2012 - Pr. Iulian Tancău
25 octombrie 2015 - Pr. Benone Lucaci

[ Index predici şi predicatori ]