Anul B
Preasfânta Treime

Dt 4,32-34.39-40; Ps 32; Rom 8,14-17; Mt 28,16-20

"Să ştii şi să meditezi astăzi în inima ta:

Domnul este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ şi nu este altul".

Dragi ascultători, iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Sfintei Treimi pe care o celebrăm astăzi marchează un fel de apogeu al anului Liturgic. Adică, odată cu Adventul - când începe anul liturgic - suntem invitaţi să parcurgem un itinerar de cunoaştere - prin credinţă şi, deci, prin trăire - a lui Dumnezeu. Aşa se face că, după afirmaţia din prologul Evangheliei după sfântul Ioan: "Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut (în sens de: «l-a cunoscut») vreodată. Fiul său, care este spre sânul Tatălui, el ni l-a revelat", deci, conform acestei afirmaţii, ne-am apropiat de Dumnezeul care, în întruparea lui Isus, s-a apropiat de noi pentru a putea primi de la el "puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu". Apoi, celelalte sărbători care au scandat timpul liturgic ne-au condus să pricepem şi să percepem că această identitate de "fii ai lui Dumnezeu" se vede în slujire, în "oferirea propriei vieţi spre binele celorlalţi". Dumnezeu este iubire, era laitmotivul Postului Mare şi, bineînţeles, al sărbătorilor pascale. Şi orice fiu al acestui Dumnezeu trăieşte conform modului lui Dumnezeu, mod care este exprimat în afirmaţia lui Isus în cadrul Cinei de Taină: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi". Şi acest lucru un om îl poate pune în practică numai şi numai dacă "primeşte puterea de sus", dacă face spaţiu acelui Duh Sfânt - viaţa şi puterea lui Dumnezeu însuşi - pe care l-am celebrat şi reprimit duminica trecută. În toate aceste rememorări sacramentale ale istoriei mântuirii, am retrăit, deci, ceea ce Dumnezeu - unul şi întreit - a făcut în beneficiul oamenilor. Tocmai, e vorba mereu de acelaşi Dumnezeu tipic creştin: unul în trei persoane, sărbătoare pe care o celebrăm astăzi.

Aş îndrăzni să spun că reflecţia plină de stupoare şi gratitudine a lui Moise din prima lectură, cântarea de laudă din psalm, afirmaţiile îndrăzneţe şi foarte precise ale lui Paul din a doua lectură, ca şi surprinzătoarele cuvinte ale lui Isus din evanghelie adresate unor oameni "aflaţi încă în îndoială", vor să pună în evidenţă identitatea lui Dumnezeu, identitate care reiese din modul concret de a acţiona a lui Dumnezeu în istoria omului. Tocmai, chiar dacă astăzi celebrăm "misterul cel mare" al unui Dumnezeu-Treime, noi, de fapt, celebrăm ceea ce el a făcut şi face pentru noi. De aici îl cunoaştem pe Dumnezeu; aici, în istoria noastră - plină de şchiopătări şi îndoieli - putem să vedem că Dumnezeul nostru nu se rezumă să se complacă în starea sa de fericire personală, ci tocmai aceasta îl determină să "iasă" spre om. Noi existăm tocmai pentru că Domnul a voit să comunice din viaţa sa. Noi suntem, pentru că suntem părtaşi de ceea ce Dumnezeu este în el şi în istoria noastră. În acest sens, poate versurile următoare exprimă mai bine misterul de nepătruns al Sfintei Treimi:

"Te-am căutat de-atâta timp şi-atâta loc îţi dau în viaţa mea;
Chiar orice. «A fi» narează un pic din tine.
Eram şi sunt de neconvins să cred c-aici nu pot găsi întregul.
De trebuie să ştiu că nu te aflu, vreau scântei infime... atâta vreau!
Oare de ce mă mulţumesc cu bucăţele?
Hm! De fapt, şi eu sunt ceva din ceea ce caut,
O mică părticică dintr-un tot aşa de mare!
Eu cred în tine: sper cândva să te găsesc.
Chiar dacă trebuie să uit de mine;
Chiar de să ies din umbrele lunare.
Căci vreau să mă răsfăţ în văpăile tale,
să mă confund şi totuşi să percep eu însumi:
cât de real şi suav este necuprinsul, adevărul".

Ce putem învăţa noi din contemplarea misterului Sfintei Treimi?

1. Dumnezeul-Treime este clar invitaţia la a ieşi din singurătate.

Dumnezeul creştinilor nu este un singuratic, ci unul care trăieşte din comuniune şi pentru comuniune. Într-o lume care pune atât de mult accent pe "eu să mă simt bine, restul nu contează", Dumnezeul nostru ne transmite că singuri suntem nefericiţi, singurătatea nu ne este proprie: suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui, adică pentru comuniune.

2. Comuniunea propusă provoacă implicit comunicare: comunicare ca şi dialog, comunicare ca şi împărtăşire. Şi aici se poate percepe ceva din inima lui Dumnezeu numai dacă, aşa cum spune sfântul Augustin, avem curajul să coborâm în inima noastră şi să comunicăm din inimă, cu inima. Toate acestea se creează pe fundamentul iubirii, ceea ce animă viaţa interioară a lui Dumnezeu şi ceea ce determină acţiunile în istoria omului.

De ce atunci un Dumnezeu în trei persoane? Cred că, deşi răspunsul poate părea banal, dacă Dumnezeu este iubire, atunci nu putea să fie un Dumnezeu singur. Sfânta Treime este în acest sens exemplu concret şi sublim al iubirii care se dăruieşte.

Să dea Domnul să avem curajul să trăim conform cu ceea ce contemplăm din misterul lui Dumnezeu unul şi întreit: să luptăm pentru comuniune şi să o facem, transmiţând tuturor celor pe care îi întâlnim calea unică spre desăvârşirea umanităţii noastre, şi anume: evanghelia, vestea cea bună. Toate acestea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

7 iunie 2009

Pr. Eduard Patraşcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
442 accesări.

Alte predici pentru Preasfânta Treime:

Anul B
11 iunie 2006 - Pr. Ştefan Lupu
3 iunie 2012 - Pr. Anton Despinescu
31 mai 2015 - Pr. Andrei Varga
27 mai 2018 - Pr. Iosif Enăşoae

[ Index predici şi predicatori ]