Anul A
Duminica a 25-a de peste an

Is 55,6-9; Ps 144; Fil 1,20c-24.27a; Mt 20,1-16a

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Parabola lucrătorilor trimişi să lucreze în vie, la ceasuri diferite, şi care primesc toţi aceeaşi plată, de un dinar, le-a dat bătăi de cap multora. Poate fi acceptat modul în care acţionează stăpânul? El cheamă muncitorii la diferite ceasuri ale zilei: pe unii la răsăritul soarelui, pe alţii la ora nouă, la amiază şi pe alţii la cinci după-amiază.

După spusa sfântului Grigore cel Mare, primele ore ale dimineţii pot reprezenta copilăria, ceasul al treilea adolescenţa, ceasul al nouălea oamenii în puterea vârstei, iar ceasul al unsprezecelea îi reprezintă pe cei mai înaintaţi în ani.

Cu alte cuvinte, la viaţa harului unii sunt conduşi din copilărie, alţii la o vârstă mai înaintată, dar cu toate acestea, stăpânul nu le socoteşte după mulţimea orelor lucrate, ci după faptul dacă au venit sau nu.

La sfârşitul zilei, stăpânul i-a spus administratorului să facă plata începând cu ultimii veniţi la lucru şi sfârşind cu primii. Toţi au primit aceeaşi plată, un dinar. Murmur, nedumerire, vociferări. Stăpâne, au strigat cei tocmiţi dis de dimineaţă, eşti nedrept. Aceştia care au lucrat un ceas, au primit tot atât cât am primit şi noi, care am lucrat douăsprezece ore. Prietene, te-ai tocmit cu mine cu un dinar, ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Nu pot să fac ce vreau cu banii mei? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?

Deşi au lucrat toată ziua, oamenii aceştia erau bolnavi de ochi rău, spune Isus. Ce înseamnă să te îmbolnăveşti de ochi rău?

Bolnavi de ochi rău erau fariseii şi cărturarii de pe timpul lui Isus, care nu înţelegeau cum este posibil ca învăţătorul să stea la masă cu vameşii şi păcătoşii.

Bolnav de ochi rău era fratele mai mare din parabola fiului risipitor, care se opune sărbătorii pregătite pentru fratele mai mic, întors acasă, care în gândirea lui s-a bucurat de viaţă, în timp ce el a trebuit să trudească pe câmp, fără să primească vreodată vreun ied, pentru a petrece câteva ore cu prietenii săi. Nu înţelegea de ce Tatăl taie viţelul, face sărbătoare, îi pune inel în deget, îi dă hainele cele mai bune.

Boala aceasta o avea şi fariseul care stătea în faţă, lăudându-se cu faptele lui, şi se compara cu vameşul care stătea în spate şi-şi bătea pieptul, neîndrăznind să-şi ridice ochii din pământ.

Aceeaşi boală o aveau şi o parte din primii creştini de origine evreiască, care considerau că e nedrept să intre în împărăţie şi "neamurile", cei care nu făceau parte din poporul ales.

Suntem bolnavi de ochi rău când facem comparaţii, ne tocmim; când nu înţelegem cum de-i primeşte Dumnezeu pe beţivii care se întorc, pe cei care stau ani de zile în tot felul de păcate şi găsesc într-un final drumul spre cer; când murmurăm, văzându-l pe Dumnezeu cum iartă, uită şi este generos cu cel care a greşit; când ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu cu meritele noastre, ne lăudăm cu faptele noastre, cu ceea ce am făcut noi pentru el. Bolnavi de ochi rău... suntem când ne întrebăm ce ne dă nouă Biserica, ce ne iese, ce primim de la Dumnezeu pentru ceea ce facem? Bolnavi de ochi rău sunt cei care consideră că au lucrat mai mult decât alţii, cărora le vine greu să priceapă că Dumnezeu îi iubeşte cu aceeaşi inimă şi pe cei veniţi la sfârşit. Bolnavi de ochi rău sunt cei care se simt decepţionaţi şi înşelaţi, pentru că socotesc munca pentru împărăţia cerurilor ca oboseală, ca o povară grea, şi nu ca pe o posibilitate nemaiauzită: har nemeritat, dar, bucurie. Aceştia nu înţeleg frumuseţea de a fi cu stăpânul, şansa extraordinar de mare de a lucra în via lui. Ei se gândesc la zăduful zilei, la oboseala lor, la truda lor.

Ce ne mai atrage atenţia în pildă? Stăpânul viei cheamă mereu şi-i trimite în via sa. De cinci ori iese în piaţă cu aceeaşi întrebare: Voi, de ce staţi aici? Mergeţi în via mea! Un stăpân care impresionează: nu se uită la ceas, pentru el oricând este timpul potrivit; nu se uită nici la cei pe care îi cheamă, nu îi întreabă dacă ştiu să lucreze sau nu, nici nu se interesează de trecutul lor. Voi de ce staţi? îi întreabă stăpânul viei pe cei pe care îi găseşte în piaţă şi ne întreabă şi pe noi: De ce staţi? De ce staţi, că-i de slujit, cât este ziuă trebuie să lucrezi, spunea Isus, lucrările celui care m-a trimis, că vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra.

De ce stai?, te întreabă Isus, că va veni o zi când nu vei mai putea sluji. De ce stai, când Dumnezeu te-a pus într-un loc? Slujeşte, ridică cât este ziuă! De ce stai? Că-i ziuă, încă mai poţi lucra! Cum e să ai 20, 30, 40 de ani şi să nu fi făcut nimic pentru Dumnezeu? Să mănânci atâţia ani din pâinea lui Dumnezeu, să-i respiri aerul, să-i bei apa şi să nu faci nimic pentru el... Facem multe pentru noi, dar pentru el ce facem?

Auzim azi întrebarea: De ce staţi? Mergeţi şi voi în via mea! Ne gândim azi că unii trudesc în zăduful zilei, în misiuni, alţii în necazuri, în frământări, în boală, în suferinţă. Trebuie să slujim! Încă mai sunt orfani, văduve de slujit, oameni de hrănit şi de îmbrăcat, persoane pe care trebuie să le încurajăm, care au nevoie să le asculte cineva.

De ce staţi? întreabă Isus. Mai e nevoie de oameni care să cânte la cor, să slujească în Biserică, mai este de vizitat, de oferit ospitalitate, o bucată de pâine, un pahar cu apă.

De ce staţi? E de lucru. E de rugat pentru alţii, de postit, de dăruit, de luptat, de muncit. Fiecare trebuie să fie slujitor.

De ce staţi? Că-i de slujit.

În al doilea rând, de ce staţi? Că-i de secerat, e de vorbit. Isus spune: Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. "Aceasta este misiunea laicilor în Biserică", spunea odinioară Ioan Paul al II-lea, "a sosit ceasul ca toţi credincioşii să se angajeze la o nouă evanghelizare a lumii. Este chemarea lui Isus: «Mergeţi şi voi în via mea!», care de atunci nu încetează să răsune peste veacuri şi este adusă fiecăruia. Având în vedere necesităţile actuale ale societăţii", subliniază papa, "chemarea lui Isus este mai actuală ca oricând, de a munci în via lui, de a lua parte activă la misiunea Bisericii, în acest ceas măreţ şi dramatic al istoriei".

Tot auzim clopote. Se duc oamenii... Şi mulţi se duc stând departe de Dumnezeu şi de Biserică. Nimeni nu le spune nimic. Multe sunt rude de-ale noastre, din casa noastră. Nu le vorbim despre Dumnezeu, nu-i pregătim, nu chemăm preotul. Cineva îmi spunea: "Nu v-am chemat, părinte, ca să nu se sperie tata". Şi tata aşa a murit, cum a trăit, departe de Dumnezeu, departe de Biserică, fără sfintele taine.

De ce staţi? Că-i de vorbit, că-i de secerat.

Să ascultăm scrisoarea deschisă a unui tânăr. "L-am întâlnit pe Cristos", scrie el, "la vârsta de 28 de ani şi consider toţi anii care au precedat această întâlnire ca şi pierduţi. Însă de această pierdere nu sunt vinovat doar eu. Nimeni nu mi-a vorbit despre Dumnezeu, să mă interesez de creştinism. Am avut prieteni creştini practicanţi, pe deplin conştienţi de aportul religiei la viaţa omului, dar niciunul dintre ei nu mi-a vorbit despre credinţă, cu toate că ştiau că sunt unul dintre aceia care se dedau la sarcasme împotriva religiei. Eram, pur şi simplu, unul dintre mulţi tineri care au despre creştinism o impresie foarte vagă şi greşită. Ştiţi pentru ce mi-a trebuit atât de mult timp pentru a descoperi adevărul? Pentru că cea mai mare parte a credincioşilor", spune tânărul, "sunt prea indiferenţi, leneşi şi egoişti şi nu se ocupă câtuşi de puţin de sufletul fraţilor lor".

De ce staţi? Trebuie să vorbim oamenilor despre Dumnezeu, colegilor de facultate, de liceu, de muncă.

De ce staţi? Că-i de slujit. De ce staţi? Că-i de vorbit de Dumnezeu. Mergeţi şi voi în via mea!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În dimineaţa zilei de 3 decembrie 1552, într-o colibă sărăcăcioasă din insulele Shangchuan, la 150 de km de canton, o tânără creştină chineză punea, în mâna deja rece a sfântului Francisc Xaveriu, o lumânare. Era ceasul venirii Mirelui. Şi marele campion mergea în întâmpinarea lui cu candela aprinsă. Cu ani în urmă, el a auzit glasul Mântuitorului: Mergi în via mea! Şi a mers. A lucrat de dimineaţa până seara. Seara vieţii s-a apropiat de el, istovit - la 46 de ani - de munca sa de apostolat misionar. Să ne gândim la bucuria acestuia de a-i fi întâlnit în cer pe toţi aceia cărora le-a slujit. Le-a vorbit despre Cristos. I-a învăţat şi i-a încreştinat, în India, Sri Lanka, Japonia, China.

Moartea ne dă târcoale... Când vei ajunge pe patul morţii nu vei regreta că n-ai mai luat o bucată de pământ în plus ca s-o munceşti. Nici nu vei regreta că n-ai mai reuşit să dai mai mult copiilor, că n-ai mers în Italia încă trei-patru ani ca să lucrezi pentru ei. Nu vei regreta că n-ai stat mai mult la birou, că n-ai muncit destul. Dar vei regreta că n-ai vorbit despre Isus, că n-ai slujit altora, că n-ai lucrat pentru mântuirea ta şi a altora. Mare îţi va fi bucuria să-ţi spună fiul tău sau fiica: "Îţi mulţumesc că nu mi-ai dat numai haine şi mâncare. Îţi mulţumesc că te-ai luptat să mă duci la credinţă, la biserică, la Dumnezeu. Îţi mulţumesc că nu te-ai lăsat până când nu m-ai văzut cu căsătoria în ordine". Mare îţi va fi bucuria să-ţi spună prietenul, colegul, soţul, soţia: "Prin tine am ajuns aproape de Dumnezeu. Îţi mulţumesc!". Să-ţi iasă în întâmpinare, plini de recunoştinţă, cei cărora le-ai slujit şi le-ai vorbit şi să-ţi spună: "Mulţumesc!".

Când în clipa morţii vom bate la poarta paradisului, nu vom intra prezentându-i lui Dumnezeu nota de plată cu datoriile pe care le are faţă de noi, ci vom intra prin harul lui, pentru că Stăpânul e bun. Dar bucuria noastră va fi că am lucrat în via lui, c-am slujit, c-am vorbit despre el, c-am fost cu el, că l-am urmat pe el!

Lăudat să fie Isus Cristos!

24 septembrie 2017

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
558 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 25-a de peste an:

Anul A
21 septembrie 2008 - Pr. Bogdan Herciu
18 septembrie 2011 - Pr. Cristinel Fodor
21 septembrie 2014 - Pr. Claudiu Dumea

[ Index predici şi predicatori ]