Anul A
Duminica a 2-a a Paştelui

Fap 2,42-47; Ps 117; 1Pt 1,3-9; In 20,19-31

Cristos a înviat!

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Duminica de astăzi are mai multe denumiri. Se numeşte Duminica Albă, pentru că, odinioară, cei care erau botezaţi în noaptea de Paşti erau îmbrăcaţi în haine albe, pe care le purtau până în această duminică. Este şi Duminica Divinei Îndurări, o sărbătoare fixată în anul 2000 de papa Ioan Paul al II-lea, care aminteşte de milostivirea lui Dumnezeu. Din moartea şi învierea lui Cristos ne vin iertarea şi reabilitarea. Noi credem într-un Dumnezeu care şi astăzi se pleacă spre noi plin de îndurare, gata să ierte pe toţi cei care se întorc la el. Este numită şi Duminica Tomei, pentru că evanghelia ni-l prezintă pe acest apostol, pe care îl ştim ca "Toma necredinciosul", deşi finalul evangheliei ni-l descoperă ca pe un om plin de credinţă.

Mulţi dintre dumneavoastră ţineţi minte că odinioară, în şcoală sau în diferite instituţii, la panou erau două rubrici: "aşa da" şi "aşa nu". Erau trecuţi elevii silitori sau oamenii care au făcut ceva deosebit şi îndemnul era: "aşa da". Sub "aşa nu" erau notaţi codaşii sau cei care au făcut ceva rău.

Evanghelia pe care am ascultat-o are un "aşa nu", în prima parte, şi apoi, în a doua parte, un "aşa da". Ucenicii s-au adunat în prima zi a săptămânii, adică imediat după Învierea lui Cristos. Era seară. Deja circulau veştile că Isus este viu. Probabil unii şi-au spus: "Dacă este viu, cu siguranţă va veni la noi. Dar unde? În locul unde ne întâlneam de obicei, în camera unde probabil a fost Cina cea de Taină". Şi ei s-au adunat acolo. Isus a venit în mijlocul lor. Erau zece apostoli, lipsea unul: Toma nu era. El nu a reţinut că este important să fie cu ceilalţi în zi de duminică. Faptul că nu a fost cu ceilalţi l-a făcut să intre în criză. A fost prins de îndoială. Ceilalţi i-au zis: "L-am întâlnit, a venit în mijlocul nostru, l-am văzut". Toma a spus: "Nu, nu se poate. Până nu-l voi vedea eu cu ochii mei, până nu voi degetul în rănile sale, nu voi crede".

De aici reţinem un lucru important: de fiecare dată credinţa noastră slăbeşte când lipsim de la Liturghie, când considerăm că avem ceva mai important de făcut decât să venim la biserică. Atunci sufletul nostru rămâne fără hrană.

Asta îl făcea pe un preot, într-o zi de Paşti, să-şi înceapă predica astfel: "Iubiţi credincioşi, profit de ocazie că sunteţi mai mulţi azi la biserică, şi aş vrea să vă spun sărbători fericite de Crăciun şi La mulţi ani, pentru că pe mulţi dintre dumneavoastră nu vă voi mai vedea până la Paştele următor. Vă salut şi pe cei pe care vă voi vedea peste trei duminici, peste patru sau mai rar".

Isus ni se arată pe deplin la Liturghie, unde este căldura rugăciunii şi cântării, comuniunea cu ceilalţi. Aici se proclamă cuvântul. Mântuitorul se coboară pe altarele noastre. El este zugrăvit ca să-l putem vedea cu ochii minţii noastre.

"În zilele acelea", ne spune prima lectură, "fraţii erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune". A lipsi de la Liturghie înseamnă a pierde binecuvântările lui Dumnezeu, a lăsa sufletul flămând şi a da ocazia să vină îndoielile peste noi. "Aşa nu", spune Isus. Toma aici a greşit: a lipsit în prima duminică de la comuniunea cu ceilalţi. Urmează un "aşa da": după o săptămână, cum ar fi în ziua de astăzi, Domnul se arată din nou ucenicilor. De data aceasta, Toma n-a mai lipsit. Era împreună cu ceilalţi. Isus îl invită să pună degetul în rănile lui.

Am ascultat apoi cea mai frumoasă declaraţie din Sfânta Scriptură. Necredinţa lui Toma se transformă în credinţă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Observăm, Toma este un om logic: îl vede pe Cristos, îi vede rănile şi spune: "Sigur acesta nu-i un om, este Dumnezeu. Şi dacă este aşa, înseamnă că viaţa mea trebuie să fie supusă lui". De aceea exclamaţia: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Toma este reînnoit din această experienţă. Şi răspunsul lui a fost o dăruire totală. Învierea lui Cristos are efect asupra deciziilor, gândurilor şi cuvintelor lui. Toma a pornit să predice evanghelia. A plecat spre răsărit, a predicat în Babilon, în Irakul de astăzi.

La sfârşitul lui martie 2013 a fost la Iaşi un preot din Irak. Când a fost întrebat despre creştinii din ţara lui, el ne-a povestit cu mare bucurie că au fost evanghelizaţi de Toma: "Suntem creştini încă din primul secol al erei creştine, când apostolul a trecut prin Irak, înainte de a ajunge în India. Pe cei doi discipoli ai săi, sfântul Adi şi sfântul Mari, prin ei, a fost fondată prima Biserică creştină. Aceasta se găseşte în Cuchis, aproape de Bagdad", spunea părintele.

Înainte de anul 49, Toma a ajuns până în India şi a predicat evanghelia. La jumătatea secolului al VI-lea, un negustor egiptean scrie că a găsit în India meridională grupuri de creştini care spuneau că-şi trag credinţa de la Toma apostolul. În secolul al XVI-lea, când portughezii au ajuns în India, au găsit acolo creştini, pentru că Toma a văzut, a crezut şi a dus până la capăt credinţa lui. Apoi, a pecetluit cu moartea de martir mărturia lui. A fost străpuns cu o lance.

Şi-a dat viaţa pentru Cristos, pentru că a trecut dincolo de îndoială, la credinţă. La fel şi ceilalţi apostoli. L-au văzut pe Isus viu, au stat de vorbă cu el şi au tras concluzia că trebuie să meargă până la capăt în urmarea lui Cristos. De aceea, au împlinit porunca lui de a merge şi de a propovădui evanghelia în toată lumea. Şi au murit în final ca martiri pentru credinţa lor.

Desigur, noi nu avem privilegiul de a-l vedea pe Isus aşa cum l-au văzut ei. Nici nu putem să punem degetul în rănile lui, aşa cum a făcut Toma. Dar în evanghelie, Isus spune că sunt mai fericiţi aceia care cred fără să fi văzut. Despre noi este vorba. Şi noi avem o minte logică. Şi noi ne punem întrebări şi putem trage concluzii. Avem mărturiile apostolilor, scrierile lor. Şi avem posibilitatea să judecăm viaţa lor dăruită lui Cristos. Credem pe baza mărturiilor. Când înţelegem, trebuie să vedem o legătură între credinţă şi viaţă. Problema cea mare a noastră este că ne declarăm cu uşurinţă creştini, dar apoi de multe ori vedem cu greu că ar exista consecinţe pentru viaţa noastră.

În anul 2011 ziarele din România publicau un sondaj. Iată ce spune acest sondaj: peste 90% se declară creştini, dar cinci din zece români spun că sunt bolnavi, ca să scape de serviciu sau de şcoală. 30% din elevi declară că ei copiază. Unul din trei români recunosc că vin acasă de la locul de muncă şi cu alte lucruri, adică fură. 80% dintre tineri recunosc că au o relaţie înainte de căsătorie sau în afara căsătoriei, adică trăiesc în imoralitate.

Ce efecte are Învierea lui Cristos asupra vieţii noastre? Duminica aceasta tocmai gândul acesta vrea-l să întărească în noi, că dacă ne apropiem de Cristos şi proclamăm numele Domnului, trebuie să ne îndepărtăm de rău. Transformarea trebuie să urmeze în viaţă. A crede în el, a-l întâlni pe Cristos cel viu, înseamnă că dacă am iubit înşelăciunea, alcoolul, cearta, răutatea, înjurătura, vorba murdară, lucrurile acestea începem să nu le mai facem. Şi aceasta este consecinţa credinţei în Cristos cel viu. Desigur, transformarea nu vine imediat. Uneori vom cădea, dar dorinţa de a fi altfel va fi atât de puternică, încât ne vom ruşina de lucrurile pe care le-am făcut şi vom porni din nou.

Mulţi cred că urmându-l pe Cristos viaţa le va fi sărăcită, tristă, că vor fi limitări peste limitări, reguli care îngrădesc libertatea, renunţări. O tânără spunea: "Să nu-mi mai vorbiţi despre lucruri din acestea sfinte, despre Cristos, despre cer, despre Biserică. Eu nu vreau să-mi închid viaţa, eu vreau să-mi trăiesc viaţa, să fiu liberă. Lucrurile astea mai încolo, când o să treacă tinereţea". Nimic mai fals! Dumnezeu nu vrea să ne limiteze bucuriile. El vrea să ne dea adevăratele bucurii. El vrea să renunţăm doar la acele lucruri care ne dăunează, ne degradează, ne descompun.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Toma a fost confruntat cu Cristos cel viu şi a făcut cea mai frumoasă declaraţie pe care a făcut-o vreunul dintre ucenici: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Dumnezeu s-a îndurat de Toma. El este o lucrarea a harului. Când s-a întâlnit cu Isus, îndoielile i-au fost spulberate. Dumnezeu se va îndura şi de noi. Să-l căutăm! Să ne hrănim credinţa! S-o întărim prin participarea la Liturghie şi prin însoţirea cu aceia care trăiesc ceea ce cred. Şi, mai ales, să mergem până la capăt. Să înlăturăm tot ceea ce ne degradează şi să adăugăm în viaţa noastră virtute, frumuseţe şi har. Amin.

Cristos a înviat!

23 aprilie 2017

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
548 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 2-a a Pastelui:

Anul A
30 martie 2008 - Pr. Anton Despinescu
1 mai 2011 - Pr. Alois Hîrja
27 aprilie 2014 - Pr. Alois Fechet

[ Index predici şi predicatori ]