Anul A
Preasfânta Treime

Ex 34,4b-6.8-9; Dan 3,52-56; 2Cor 13,11-13; In 3,16-18

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Este solemnitatea Sfintei Treimi. Suntem invitaţi să-l lăudăm pe Domnul. Liturghia începe prin aceste cuvinte: "Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, şi Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, precum şi Duhul Sfânt, pentru că şi-a arătat îndurarea faţă de noi".

Duminica trecută am sărbătorit Rusaliile şi ne-am amintit de Coborârea Duhului Sfânt. La Paşti am celebrat învierea lui Isus. Mai înainte, la Botezul Domnului, am înţeles că Isus, Fiul lui Dumnezeu, era botezat, glasul Tatălui s-a auzit din ceruri, iar Duhul a coborât asupra lui sub chip de porumbel.

În Sfintele Scripturi, Isus vorbeşte despre Tatăl care l-a trimis şi despre Duhul Sfânt care urma să fie trimis. Isus a mai spus că Tatăl i-a dat lui tot ceea ce are şi că el, la rândul lui, a dat Duhului Sfânt tot ce a primit de la Tatăl. Ne vorbeşte în acelaşi timp despre un singur Dumnezeu.

Astfel ni se descoperă un singur Dumnezeu în trei persoane: Sfânta Treime. Vorbim despre un mister pentru că nu avem cum să înţelegem ceea ce ni s-a descoperit. Cel mai important lucru în viaţa aceasta este cum ne raportăm la Dumnezeu. Cea mai grea întrebare la care trebuie să răspundem nu este nici cu cine ne căsătorim, nici cât câştigăm, nici ce bunuri avem, ci cu siguranţă: cum este Dumnezeu pentru mine?

Răspunsul la această întrebare determină restul vieţii noastre, toată conduita noastră. Viaţa noastră este determinată de felul în care îl înţelegem pe Dumnezeu. Dacă-l vedem pe Dumnezeu ca pe un fel de poliţist universal care abia aşteaptă să trimită boli şi nenorociri pe pământ, cu siguranţă că vom trăi tot timpul într-o stare de teroare. Dacă Dumnezeu în mintea noastră este un personaj indulgent care iartă oricât de mult am fi greşit şi orice păcate am face, cu siguranţă că vom trăi în tot felul de păcate şi apoi la sfârşit vom aştepta să ajungem în cer. Felul în care îl înţelegem îl pe Dumnezeu determină viaţa noastră.

Astăzi, în solemnitatea Sfintei Treimi, mai mult decât a pătrunde cu mintea taina lui Dumnezeu trebuie să înţelegem ce să facem în faţa unui Dumnezeu care ni se descoperă în trei persoane. Cum să fac să mă apropii mai mult de acest Dumnezeu? Cum să procedez să-l cunosc mai mult? Să înţeleg ce vrea de la mine?

1. Un prim gând ne vine din prima lectură. Moise, în faţa manifestării uimitoare a lui Dumnezeu, "S-a aplecat în grabă până la pământ şi s-a prosternat".

În faţa misterului lui Dumnezeu nu rămâne decât tăcerea adoraţiei şi cântarea laudei.

Sfântul Augustin a scris şi a vorbit enorm despre măreţia lui Dumnezeu. Aproape în fiecare an, în această sărbătoare, auzim aceeaşi povestire legată de taina Sfintei Treimi. Cum Augustin se plimba pe malul mării şi se gândea la măreţia lui Dumnezeu. Cum să descrie frumuseţea lui Dumnezeu? Cum să descrie taina trinităţii? În timp ce era preocupat de toate acestea, pe plajă a văzut un copilaş făcând o groapă şi apoi cu o scoică încerca să aducă apa din mare. S-a uitat uimit la el şi l-a întrebat: Ce faci? Copilul a spus foarte serios: "Încerc să mut marea în groapa mea". "Atunci am priceput, notează Augustin, că niciodată imensitatea măreţiei lui Dumnezeu nu va putea fi cuprinsă de groapa raţiunii umane". Însă ceea ce se cunoaşte mai puţin din viaţa sfântului Augustin este alt fapt: că omul acesta care a scris atât de frumos despre Dumnezeu când era pe patul morţii, de jur împrejur erau cei apropiaţi. Chiar înainte să moară, s-a trezit brusc, a deschis ochii şi a zis: "L-am văzut pe Domnul. Tot ce am scris nu-i decât o fărâmă". Şi a adormit pentru veşnicie. Era 28 august 430 "Tot ce am scris nu-i decât o fărâmă". Cu toate că a scris pagini extraordinare despre Dumnezeu.

Un alt exemplu: Sfântul Toma de Aquino (1226-1274). A scris peste 40 de volume. Ultima carte "Summa theologica" a rămas neterminată. Aceasta trata în prima parte despre Dumnezeu unul şi întreit; în a doua parte despre "mişcarea tuturor creaturilor raţionale spre Dumnezeu"; şi în a treia despre Isus. La 6 decembrie 1273 s-a întâmplat un fapt ciudat. În timp ce celebra sfânta Liturghie ceva l-a atins în mod profund, deoarece din acel moment nu a mai scris şi nu a mai dictat niciun rând. "Părinte, i-a spus însoţitorul său Reginaldo, de ce ai lăsat la o parte o muncă aşa de măreaţă pe care ai început-o pentru a-l lăuda pe Dumnezeu şi pentru a instrui lumea". "Reginaldo - a răspuns Toma - nu pot. Tot ceea ce am scris este pentru mine ca şi paiele în comparaţie cu ceea ce mi-a fost descoperit acum". Ce-o fi făcut Dumnezeu cu el? Ce-o fi vorbit împreună? Cert este că cel mai mare şi mai fermecător teolog al Biserici din ziua aceea singurul lucru pe care-l mai dorea era să ajungă în cer, să se întâlnească cu Dumnezeu faţă în faţă.

Nici o bucurie nu se poate măsura cu bucuria când îţi intră Dumnezeu în odaie, în casă. Când se aşază lângă tine şi te întreabă: ce mai faci?

În această solemnitate suntem invitaţi să-l preamărim pe Dumnezeu nu doar pentru o lucrare minunată săvârşită de el, ci pentru felul cum este el; pentru frumuseţea şi bunătatea fiinţei sale, din care se revarsă în exterior lucrarea sa. Suntem invitaţi să contemplăm inima lui Dumnezeu, realitatea sa cea mai profundă, care este aceea a unităţii sale în trinitate, comuniunea în gradul cel mai înalt şi mai profund de iubire şi de viaţă. În

fragmentul din Cartea Exodului am auzit un lucru cu totul excepţional: Dumnezeu proclamă propriul nume. O face în prezenţa lui Moise. Care este acest nume? "Iahve, Domnul Dumnezeu este bun şi îndurător, încet la mânie, fidel şi plin de dragoste" (Ex 34,6). Îl preamărim, de asemenea, pentru iubirea sa. Am auzit în evanghelie cuvintele cele mai cunoscute şi cele mai citate: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe singurul său Fiu ca oricine cred în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică".

Acest mister ni l-a descoperit Isus. În Dumnezeu totul este iubire şi dar! Tatăl a iubit lumea şi l-a dat pe Fiul său. Fiul ne-a iubit şi ni s-a dat pe sine însuşi. Tatăl şi Fiul, iubindu-ne, ni-l dau pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt - iubirea Tatălui şi a Fiului - modelează inimile noastre şi ne conduce în profunzimea misterului lui Dumnezeu.

Probabil că mulţi îşi amintesc cum odinioară, în diferite sate, în fiecare duminică, înainte de a începe Liturghia, dascălul repeta rugăciunile cu toţi credincioşii. Cu o voce solemnă, ne răsună şi acum în urechi, spunea: "Mărire Tatălui care m-a făcut, mărire Fiului car m-a mântuit, mărire Duhului care m-a sfinţit..." Duminică de duminică toată suflarea repeta ce a făcut fiecare persoană a Sfintei Treimi şi îi aducea slavă.

În faţa unui Dumnezeu în trei persoane ne închinăm, îl adorăm şi păstrăm tăcerea.

2. Un al doilea gând. Ajungând la această descoperire, Moise exclamă: "Doamne, mergi împreună cu noi!", "Doamne, fă din noi un popor care să-ţi aparţină!" Şi îi cere iertare.

Făcând experienţa peregrinării prin această lume înţelegem cât de mult avem nevoie de acest tovarăş de drum, cât de mult avem nevoie de bunătatea lui, de îndurarea şi fidelitatea lui, de dragostea lui. Moise asta i-a cerut să meargă împreună cu el şi cu poporul său.

De ce este important să ne asigurăm că Dumnezeu merge împreună cu noi?

Era un tânăr a cărui soţie a murit lăsându-l singur cu băieţelul. La întoarcerea de la cimitir cei doi au mers la culcare devreme nefiind în stare de nimic altceva. Cum stătea pe întuneric, având inima frântă de durere, l-a auzit pe cel mic din pătuţul lui: "Tată, unde e mama?" Bărbatul s-a ridicat şi l-a adus pe copil să doarmă cu el. Dar copilul a rămas tot neliniştit şi agitat întrebând iarăşi şi iarăşi: "De ce mama nu-i aici cu noi? Când se întoarce?" În cele din urmă băiatul a spus: "Tată, dacă stai cu faţa spre mine cred că am să pot dormi". N-a trecut mult şi copilul a adormit. Tatăl a rămas în continuare treaz în întuneric. S-a rugat: "Doamne, nu văd cum o să pot trece peste asta. Dar dacă faţa ta este întoarsă spre mine, aşa cum stau eu întors spre fiul meu, cumva cred că am să reuşesc".

Avem nevoie de faţa lui Dumnezeu în care să ne reflectăm privirea. Iar privirea lui îndreptată spre noi ne va da putere să mergem înainte.

Dar cum să facem ca Dumnezeu să fie cu noi? Ne răspunde apostolul Paul: "Fraţilor preaiubiţi, bucuraţi-vă, căutaţi desăvârşirea, încurajaţi-vă unii pe alţii, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi" (2Cor 13,11). Când tragi linia la final doar ce ai făcut pentru Dumnezeu aceea rămâne...

Orice ar trebui să dăm pentru întâlnirea cu el, pentru prezenţa lui. Oriunde să ştii că este cu tine. Oriunde să-l vezi. Să-l vezi în natură, în flori, în oameni, în fraţi.

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Cu convingerea că am devenit locuinţe ale Sfintei Treimi, în această sărbătoare rămânem cu aceste două gânduri. Ne plecăm în faţa celui mai mare mister al credinţei noastre - un singur Dumnezeu în trei persoane. Îl preamărim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt! După prima lectură am cântat: "Lăudat şi preaînălţat să fii, Doamne, în vecii vecilor... Binecuvântat să fii, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri. Binecuvântat să fie numele tău glorios şi sfânt".

Îl rugăm apoi să rămână cu noi şi să ne însoţească pe drumul vieţii şi să ne ierte.

Facem acum semnul sfintei cruci ca să ne exprimăm credinţa într-un singur Dumnezeu în trei persoane: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

15 iunie 2014

Pr. Cornel Cadar

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
498 accesări.

Alte predici pentru Preasfânta Treime:

Anul A
18 mai 2008 - Pr. Lucian Păuleţ
19 iunie 2011 - Ep. Aurel Percă
11 iunie 2017 - Pr. Iosif Dorcu

[ Index predici şi predicatori ]