 |
 |


Librărie on-line |

comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
Sinodul diecezan |

|
|
|
 |
 |
 |

MIC DICTIONAR CRESTIN CATOLIC |
|
(Din lat. cúltus, derivat din cólere, a venera, a cinsti). Adorarea lui Dumnezeu, exprimată în laudă, în mulțumire, în oferire de sine, în părere de rău pentru păcatele săvârșite și în cerere de haruri și binecuvântări. Cultul personal dat lui Dumnezeu poate avea loc pretutindeni și oricând. Cultul creștin public este liturgia. Jertfa euharistică (Sfânta Liturghie), memorialul morții și învierii Domnului, în care se perpetuează de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii, este culmea și izvorul întregului cult și al întregii vieți creștine. Cultul Maicii Domnului (cf. Lc 1,48) diferă în mod esențial de cultul de adorație care i se aduce Cuvântului Întrupat deopotrivă ca și Tatălui și Duhului Sfânt. El își găsește expresia în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei deDumnezeu și în rugăciunea mariană, cum ar fi Sfântul Rozariu, rezumat al întregii Evanghelii (cf. CBC 971). Biserica îi cinstește și pe îngerii și sfinții din cer, datorită harului deosebit pe care l-au primit de la Dumnezeu.
© Editura Sapientia
|
 |
 |
 |


Caută pe site |

|
|
Biblia on-line |

|
|
Centrul Misionar Diecezan |

|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |

|
|
|
 |
 |