Virtute teologală prin care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, pentru el însuşi, şi pe aproapele nostru, ca pe noi înşine, din iubire faţă de Dumnezeu. Ea este "legătura desăvârşirii" (Col 3,14); ea este forma virtuţilor; le leagă şi le orânduieşte între ele. Iubirea are ca roade bucuria, pacea şi îndurarea; ea presupune binefacerea şi îndreptarea frăţească; ea este bunăvoinţă; suscită reciprocitatea, rămâne dezinteresată şi generoasă; este prietenie şi comuniune (cf. CBC 1822, 1827, 1829).

[ Virtuţi teologale ]