Coborârea Duhului Sfânt

A reînnoi fata pamântului

În ziua de Rusalii, pe când apostolii cu preacurata Maria se aflau în Cenacol scufundati în rugaciune, Sfântul Duh aprinde asupra lor limbi de foc. Cei prezenti au înteles glasul acestui semn: chemare la biruinta, la victorie pe urmele lui Isus. Duhul Sfânt vine asupra lor cu putere, cu vuiet de furtuna, cu cutremur de pamânt, cu sabii de foc; si totusi cu nonviolenta. Acest fenomen cosmic le da curaj; privesc lumea de pe o pozitie de forta diferita de cea razboinica; si totusi au certitudinea victoriei; se bucura anticipat atât de mult încât cei care îi vad pe apostoli au impresia ca sunt "beti".

Daca ar trebui sa dam un raspuns la întrebarea: Cine este Duhul Sfânt în lumina relatarii din Faptele Apostolilor, am putea spune ca este vinul divin oferit ucenicilor înainte de a porni la asalt pentru a cuceri lumea. Sovieticii se îmbatau înainte de a porni pe front, ca sa uite de pericolul mortii si sa faca acte inconstiente de eroism.

Isus, vorbind despre Duhul Sfânt, a spus ca este izvor de apa vie (In 7,38: Is 58,11; Zah 14,8) care constientizeaza pe cel care porneste la lupta pentru adevarata viata vesnica si cine o bea simte necesitatea de a se smeri pâna la eroism, asemenea lui Cristos. Duhul Sfânt vine ca ploaia din cer si produce efecte minunate în natura, în acele seminte care s-au smerit sub brazda; toate plantele se ridica apoi spre cer, înfloresc si aduc roade. Fara prezenta Duhului asupra apei, ca la începutul creatiei (cf. Gen 1,2), nici apa nu poate produce nimic; fara el nu poate fi viata nici pe pamânt si nici în cer. Duhul Sfânt este respiratia, suflul viu al lui Dumnezeu. Ba mai mult, fara Duhul Sfânt însusi Dumnezeu ar fi mort, ar fi un cadavru divin; dar asa, prin Duh - Spirit, ceea ce în limba latina înseamna suflare vie, putem spune ca universul este infinit datorita suflului vital al Dumnezeului viu, dovada ca traieste, creeaza, recreeaza, înfrumuseteaza, reînnoieste mereu fata pamântului. Duhul Sfânt este iubirea pururi noua, care ne da marturie continua despre Isus (cf. In 15,26) si se concretizeaza în lume prin martorii învierii (Lc 24,48). Duhul Sfânt, apa vie, se smereste si spala, nu atât picioarele ucenicilor, cât mai ales sufletele scufundate în mocirla pacatului si din adâncul lor se roaga cu suspine negraite si exulta în cele sfinte, precum în preacurata si în verisoara ei Elisabeta (Lc 1,41-47). Din acest ultim motiv îl descrie sfântul Paul drept dulcele oaspete al sufletului nostru (Rom 14,17), fiindca ne da bucuria de a-l preamari pe Dumnezeu în toate. De câta bucurie au fost cuprinsi credinciosii din Efes, când sfântul Paul le-a dovedit acest adevar mângâietor si ei l-au primit pe Duhul Sfânt si s-au umplut de darurile lui, mai ales de cel al limbilor si al profetiilor! Duhul Sfânt nu vine ca un musafir pasiv, inactiv sau interesat de binele sau, ci vine cu forta creatoare de minuni, ca sa realizeze în noi chipul lui Cristos, chipul omului nou care traieste din spiritul iubirii si al adevarului - Am fost mântuiti cu un botez al renasterii si reînnoirii în Duhul Sfânt - spune sfântul Paul (Tit 3,5), ca în ziua de apoi sa fim ca îngerii lui Dumnezeu (Mt 22,30).

Omul devine fiinta noua în masura în care primeste un duh nou, duhul adoptiunii de fiu al lui Dumnezeu (cf. Gal 4,6). Faptele cele bune devin autentice când copiii divini le savârsesc si Duhul Sfânt îsi pune pecetea sa pe ele, ca apoi sa-i poata spune lui Dumnezeu: Abba-Tata.

Daca prin sfântul Botez am primit adoptiunea de fii prin Duhul Sfânt, prin sfântul Mir primim, nu numai demnitatea de colaboratori la opera mântuirii, ci chiar carismele necesare pentru a reînnoi fata pamântului, pentru a realiza un cer si un pamânt nou. Aceasta stare este superioara aceleia de fii adoptivi, fiindca prin carismele Duhului Sfânt devenim parinti adoptivi, adica parinti care adopta fii pentru împaratia lui Dumnezeu. În Duhul Sfânt, rugaciunea învatata de la Isus, Tatal nostru devine eficienta, adica face ca împaratia lui Dumnezeu sa fie o realitate vie în mijlocul lumii, prin faptul ca oamenii, împlinind vointa divina si se iubesc între ei, arata tuturor o realitate cereasca - precum în cer, asa si pe pamânt.

Isus, învatatorul nostru divin, ne-a aratat necesitatea de a-l avea pe Duhul sau, spunând: Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care Tatal îl va trimite în numele meu, el va va învata tot adevarul (In 14,26), fiindca, adauga sfântul Paul: Nimeni nu poate spune ca Isus este Domn, decât sub inspiratia Duhului Sfânt (1Cor 12,3).

Duhul Sfânt îsi îndeplineste aceasta misiune de a învata, nu numai printr-o iluminare interioara a sufletului, dar mai ales prin mijloace externe: Sfânta Scriptura, traditie si Magisteriul Bisericii. Sfânta Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu deoarece este scrisa sub inspiratia Duhului Sfânt, iar prin cuvintele profetilor si apostolilor rasuna glasul sau, spune documentul conciliar Verbum Dei (9,21).

Trebuie sa-i cerem lumina pentru a întelege si putere pentru a pastra sensul Scripturii, iubirea divina care ne atrage spre cele ceresti, mai ales azi când lumea tinde tot mai mult spre cele pamântesti.

În ziua Bunei-Vestiri, Sfântul Duh a coborât asupra preacuratei Maria si ea a zamislit trupul fizic, pe Fiul Omului; în ziua de Rusalii, Sfântul Duh coboara asupra apostolilor uniti în rugaciune cu Fecioara Maria si se zamisleste trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserica. Asa cum Fiul Omului a fost mereu sub influenta Duhului Sfânt, de la zamislire la înviere si înaltare (cf. Lc 1,35; Rom 8,11; Fap 1,9), la fel stau si vor sta lucrurile cu Biserica pâna la sfârsitul veacurilor.

Misiunea Sfântului Duh în Biserica este, nu numai de a o sfinti, ci si de a o face catolica, universala. Atât darul limbilor, vuietul, cât si cutremurul de pamânt de la Rusalii, sunt graitoare în aceasta privinta, fiindca rup baricadele iudaismului nationalist si deschid oamenilor calea spre egalitate si fraternitate, calea intrarii pagânilor în Biserica lui Dumnezeu, în care fiecare botezat, cum spune A. Stoger: fiecare om are obligatia de a descoperi, de a accepta si de a-si trai darul (carisma) care i s-a dat lui personal, de a-l pune în slujba comunitatii, de a-l face catolic, ecumenic, fiindca numai daruind se dobândeste fericirea împaratiei lui Dumnezeu.

Minunile Rusaliilor de azi, prin care Duhul Sfânt îsi face simtita prezenta în lume, tunetele care strabat întreg pamântul sunt sfintii cu virtutile lor eroice, minunile si aparitiile preacuratei Fecioare Maria, dintre care as aminti pe cea de la Fatima (Portugalia) din 13 octombrie a anului 1917, când peste saptezeci de mii de persoane, la strigatul Luciei: Priviti soarele! si-au îndreptat ochii spre cer si iata ca norii se destrama, ploaia înceteaza si soarele apare ca o perla uriasa si vie. Dintr-o data, acest soare straniu începe a tremura, a se agita cu miscari bruste, începe sa se rostogoleasca în jurul sau ca o roata care arunca jerbe de foc în toate directiile si care capata diferite culori. Cerul, pamântul, arborii, stâncile, fetele oamenilor, îmbracamintea lor, norii din zare etc. toate apar colorate rând pe rând în violet, galben, rosu, albastru, portocaliu, roz etc. S-a rotit asa trei minute, apoi s-a oprit un moment, dupa care si-a reluat rotatia; apoi începe sa se pravaleasca în zig-zag spre pamânt. Cei peste saptezeci de mii de spectatori înlemnesc de spaima, li se parea ca astrul minunat va cadea peste ei; dar soarele se opreste, îsi reia mersul normal si cei prezenti îsi revin. Cei uzi pâna la piele de ploaia care nu a contenit de dimineata si pâna aproape în momentul declansarii fenomenului solar, în cele circa zece minute de la începerea minunii, s-au trezit complet uscati. Toti au marturisit ca a fost ceva înfiorator, dar plin de maretie; a fost ca o spaima plina de mângâiere, ca doua extreme care se ating si dau sentimentul infinitului.

Limbile de foc de azi sunt acelea care pornesc de la Duhul Sfânt si se transforma în mii de limbi ale misionarilor, martirilor, marturisitorilor evangheliei, savantilor, oamenilor de stiinta care gasesc mereu în descoperirile lor tainele lui Dumnezeu, sunt facatorii de pace care promoveaza în lume limbajul iubirii, dar mai ales acei care se roaga pentru convertirea pacatosilor, ale acelora care ucid cu limba de foc a rugaciunii orice progenitura a iadului. Înainte chiar de a-l primi pe Duhul Sfânt sub chipul limbilor de foc, apostolii au învatat limbajul de foc, plin de smerenie si iubire, de la aceea care îl avea deja pe Duhul Sfânt în inima ei, de la preacurata Fecioara Maria. Cine nu o are pe preacurata de învatatoare, de mama, nu-l poate avea pe Duhul Sfânt ca limba de foc în sufletul sau, nu poate fi fiu al Mariei, nu poate fi apostol al lui Isus.

Sa ne rugam: Duhul tau, Doamne, sa reverse în noi darurile sale spirituale si sa plamadeasca în noi o inima placuta tie! Amin.