Duminica a XVII-a de peste an

Întelepciunea întelepciunii

Atât prima lectura din cartea Regilor (3,5-7-12), cât si a doua, din Scrisoarea sfântului Paul catre Romani (8,28-30) si Evanghelia dupa sfântul Matei (13,44-52) sunt la unison în a oferi acelasi subiect de meditatie, de contemplatie: întelepciunea. Sunt totusi si unele diferente, ca de exemplu: Solomon cere întelepciunea de la Dumnezeu si i se fagaduieste din abundenta; Isus se margineste în a da de înteles cât de mare este fericirea acelora care au aflat adevarata întelepciune, sugerând ca el este cel mai fericit fiindca o detine direct de la Tatal în calitate de Mesia, si cât efort depun cei care o au pentru a o pastra, pe când Isus depune tot efortul uman pentru a o darui oamenilor. Sfântul Paul vorbeste credinciosilor din Roma ca unor oameni care au primit-o si se conformeaza întelepciunii.

Dar, ce este întelepciunea? Ce nu este întelepciunea?

Întelepciunea este o virtute morala, în primul rând, dar poate fi si dar al Duhului Sfânt si în acest caz, cel care o are devine carismatic. Ea ne ajuta sa cunoastem adevarul si binele, sa traim din adevar savârsind numai binele si sa ne ferim de rau. Întelepciunea ne ajuta sa alegem mijloacele cele mai potrivite în acest scop. A fi întelept înseamna a pricepe cu usurinta împrejurarile în care ne gasim si a le folosi întotdeauna spre realizarea progresului spiritual. Nu trebuie sa confundam întelepciunea cu inteligenta. Întelepciunea cuprinde în sine inteligenta, pe când inteligenta nu cuprinde întotdeauna în sine si întelepciunea. De exemplu: un hot poate fi foarte inteligent în savârsirea unui furt sau a unei crime, dar nu se poate sustine ca ar da dovada de întelepciune în astfel de cazuri, fiindca întelepciunea are întotdeauna o baza morala: folosirea corecta a ratiunii în a face binele.

Solomon a cerut întelepciune pentru a conduce poporul ales, pentru a distinge binele de rau, ca toate sa le faca numai cu dreptate. Dumnezeu i-a fagaduit mai mult decât a cerut. Ce putea sa-i dea mai mult decât întelepciunea mintii prin care sa stea în fruntea celor dinaintea lui si chiar sa fie mai presus decât cei care îi vor urma? Iahve îi da întelepciunea inimii, capacitatea de a iubi pe Dumnezeu si pe poporul sau mai mult decât altii, precum si bogatiile pamântului, pe care le va folosi spre slava lui Dumnezeu la construirea templului. I-a lipsit întelepciunea ca dar al Duhului Sfânt, n-a fost un carismatic în adevaratul înteles al cuvântului, fiindca a gresit mult, mai ales spre sfârsitul vietii, prin admiterea ca nenumaratele sale femei sa promoveze cultul zeilor. Darul Duhului Sfânt, întelepciunea va face carismatici numai dupa ce Isus înviat îl va trimite pe pamânt pe Duhul Tatalui. Isus însusi este o carisma prin excelenta a Duhului Sfânt pentru ca l-a depasit pe Solomon pe toate planurile întelepciunii: Iata unul mai mare ca Solomon este aici (Mt 12,42), el fiind zamislit în sânul Fecioarei Maria prin puterea Duhului Sfânt ca fiind însasi întelepciunea Tatalui care s-a facut om. Solomon a dat dovada de întelepciunea inimii mai ales în descoperirea adevaratei mame, când doua femei sustineau ca acelasi copil este fiul fiecareia dintre ele (cf. 3Rg 3,17-29). Întelepciunea inimii lui Isus ni-l descopera pe adevaratul nostru Tata ceresc în toata iubirea lui fata de noi toti.

Întelepciunea mintii este de mare valoare. Faima lui Solomon de om întelept strabatuse mari si tari. Regina din Saba vine la Ierusalim sa se convinga de adevar. Uimita, a exclamat: Adevarat este ce am auzit în tara mea despre lucrurile tale si despre întelepciunea ta (id. 10,6). Cartile scrise de Solomon, mai ales Pildele în care oricine si oricând gaseste sfaturi utile, ilustreaza din plin darul primit.

Cum se defineste întelepciunea?

Când Solomon a fost investit cu întreitul dar al întelepciunii, Dumnezeu i-a conditionat rodnicia de pazirea legilor si poruncilor divine (id. 3,14). Cu alte cuvinte, darul i s-a dat, dar nu rodeste de la sine, ci trebuie cultivat. Nicolae Iorga spunea: Întelepciunea nu se împrumuta cu carul, ci se câstiga cu bobul. Omul credincios o dobândeste în masura în care se straduieste sa-si pastreze inima curata, sa înainteze în virtute si sa se fereasca de pacat. Pacatul este monstrul infernal care devoreaza printesa frumoasa numita Întelepciune. Sfântul Paul spune cu claritate: Întelepciunea carnii este moarte, iar întelepciunea duhului este viata si pace (Rom 8,6). Iar când sfântul Paul spune ca propovaduieste întelepciunea lui Dumnezeu fiecarui om care îl iubeste pe Dumnezeu (cf. 1Cor 2,6-9), arata ca pot fi persoane mai întelepte decât Solomon, fiindca întelepciunea lui Dumnezeu sta în iubire si o dobândesc toti acei care pun toata întelepciunea mintii si a bogatiilor în obtinerea întelepciunii inimii. Atât Solomon, cât si tatal sau, regele David, sunt de acord ca începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu (Ps 110,10; Prov 1,7). Aceasta frica nu este aceea pe care o au copiii fata de parintii lor, se tem sa nu-i supere pe acei care îi iubesc si le poarta de grija, ci în faptul ca acela care are întelepciunea de la Dumnezeu ca dar trebuie sa fie domn ca Dumnezeu, adica sa împarta cu marinimie toate bunurile primite si se teme de faptul ca nu se poate ridica la aceasta caritate divina. Fiecare persoana cu autoritate din Vechiul Testament, care s-a straduit sa împlineasca vointa lui Dumnezeu în mod constiincios, împartind dreptatea, s-a numit: om cu frica lui Dumnezeu. Din acest motiv spune sfântul Paul: Dumnezeu, pe cei care dinainte i-a stiut (adica le-a încredintat o responsabilitate de dreptate), dinainte i-a si hotarât sa fie asemenea cu icoana Fiului sau... pe care i-a chemat, i-a dus la dreptate si marire. Adica: facând dreptate prin întelepciunea primita, cei tematori de Dumnezeu ajung la marire, la rasplata divina. Cunoasterea lui Dumnezeu este suprema întelepciune care se schimba în caritate si caritatea în fericire. Aceasta întelepciune este comoara ascunsa, perla pretioasa, navodul care prinde multimea de pesti, prin care omul devine stapân al casei sale si scoate din aceasta comoara cele noi si cele vechi (cf. Mt 13,52).

Crestinul, si chiar tot omul, se dovedeste întelept în momentul în care are constiinta ca darul discernerii binelui si raului îi vine de sus, de la Dumnezeu, si pune la temelia întelepciunii smerenia, devine temator de Dumnezeu. Fara smerenie nu poate fi întelepciune adevarata si nici frica de Dumnezeu.

Omul credincios se dovedeste întelept când, asemenea celor cinci fecioare chibzuite, îsi aduna ulei de prisos în vasul inimii lui, când asculta si primeste cuvântul lui Dumnezeu în inima sa, asemenea preacuratei, pentru a avea rezerve la vreme de restriste.

Cât de chibzuiti suntem cu totii în a ne câstiga întelepciunea, îmi vine sa cred ca ne încadram în cele spuse de Nicolae Iorga: Pierdem în viata ani, si la moarte cersim o clipa. Putem câstiga iubirea într-o clipa, daca am nesocotit-o ani de zile, traind în dusmanie cu Dumnezeu? Doar printr-o minune. O vrea Dumnezeu?

Când Solomon ne îndeamna staruitor: Aduna-ti întelepciune! Iubeste-o si ea îti va sta de veghe! Pretuieste-o mai mult si ea te va înalta! (Prov 4,5-8), vrea sa ne încununeze cu fericirea adevarata. Purtatorul adevaratei întelepciuni va fi la timp la capatâiul mamei când este bolnava; se va gasi alaturi de cei care construiesc sau se lupta pentru dreptate si libertate; nu va dormi când altii vegheaza; nu-si va face chip cioplit din superioritatea propriei ratiuni; va râvni binele si se va darui pentru realizarea lui, chiar daca va trebui sa bea pâna la fund paharul amaraciunii, considerând ca desavârsirea morala prin caritate este vocatia lui adânca si sensul vietii sale pe pamânt (I. Bunea).

Ce mai putem spune? O scurta rugaciune pentru a dobândi întelepciunea: Duhule Sfinte, da-ne darul fricii de Dumnezeu ca sa ajungem la adevarata întelepciune! Amin.