Duminica a V-a din Post

Moarte si înviere

În povestea intitulata Se va întâmpla ceva, de H. Böll, acesta descrie o fabrica în care directorul ei îi saluta în fiecare zi pe subalterni si pe muncitori cu cuvintele: Azi se va întâmpla ceva, la care ei raspundeau: Ceva se va întâmpla. Într-o zi patronul moare pe neasteptate si Böll mentioneaza ca moartea acestui om a fost adevaratul si unicul fapt petrecut în acea fabrica.

Realitatea mortii este faptul cel mai important ce se poate întâmpla în viata unui om si învierea este faptul cel mai important ce se poate întâmpla în existenta unui mort. Prin urmare, atât moartea cât si învierea au o importanta cruciala pentru fiecare om. Tot timpul vietii trebuie sa învatam a trai, scrie filozoful roman Seneca, si, ceea ce este tot atât de important, este ca toata viata noastra trebuie sa învatam a muri.

Durerile, necazurile si chiar moartea fac parte din planul rascumpararii; pentru aceasta gândul mortii trebuie sa fie ceva constructiv, fiindca: daca Isus spune despre orbul din nastere ca nenorocirea lui nu se datoreaza nici pacatelor proprii, nici celor ale parintilor, dar ca sa se arate în el lucrarile lui Dumnezeu (In 9,3), daca despre boala si moartea lui Lazar din Betania spune ca sunt spre slava lui Dumnezeu, ca sa fie preamarit Fiul lui Dumnezeu, acelasi lucru se va putea, si trebuie sa se spuna si despre moartea noastra, deoarece ea este rânduita spre slava Duhului lui Cristos care o va învinge în noi, fiindca este mai usor pentru Dumnezeu sa ne învie decât pentru noi ca sa murim.

Daca omul nu se familiarizeaza cu gândul si cu dorinta învierii, nu se poate împaca nici cu gândul mortii si, nerezolvând emotia mortii, ramâne timid si fricos în fata vietii, adica nu o va fructifica potrivit vointei lui Dumnezeu. Daca meditam serios învierea, nu ne sperie gândul mortii. Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit, îi zice Marta, sora lui Lazar, lui Isus. Ea se gândise ca fratele ei va învia în ziua de apoi, dar acea zi i se pare prea îndepartata, de aceea era atât de trista. Dar credinta o tine cu fruntea sus: Însa stiu ca si acum Dumnezeu îti va da tot ceea ce îi vei cere, îi spune Mântuitorului. Ne complicam cu atâtea griji si ceremonii la moartea cuiva încât nu mai avem timp sa meditam partea frumoasa care apare la orizontul mortii: învierea. Ne lasam coplesiti de atâta durere încât uitam de prezenta Celui Înviat de lânga noi si nu dam loc suficient sperantei.

Lazar era înmormântat deja de patru zile. S-au executat cu scrupulozitate toate ceremoniile mortuare. Cei ce aveau de înmormântat, înainte de ceremonia funerara, nu mâncau si nici nu beau. Dupa trei ore de la constatarea decesului, cadavrul era dus la mormânt. Dupa ce acesta era scos din casa, din ea se evacuau toate paturile, scaunele, mesele etc. si timp de sapte zile cei ai casei nu puteau sta decât pe jos, pe pamânt. Cântatorii din fluier si bocitoarele însoteau mortul pâna la mormânt cu cântece de jale, bocete si racnete disperate. Cortegiul funerar era compus din membrii familiei, prieteni, vecini si alti curiosi de ocazie. Femeile mergeau înainte pentru a aminti ca pacatul, care a adus moartea, a intrat în lume prin Eva. Ajunsi la casa eternitatii, se cânta cu adânca tristete psalmul 90; apoi toti se învârteau de sapte ori în jurul mortului, dupa care cadavrul era asezat la locul destinat lui. La dus si la întors, procesiunea se oprea de sapte ori si de fiecare data se adresau cuvinte de îmbarbatare familiei îndoliate. La evrei, numarul sapte era numar sfânt si se pare ca aveau credinta ca în el rezida o putere magica. Dupa terminarea acestui ritual, înca de doua ori pe zi, rudele, prietenii, cunoscutii etc. se duceau la mormânt, ca sa se roage. Toate acestea se faceau pâna când se observa ca fata mortului, ramasa descoperita, intra în descompunere. Asa s-a procedat si cu Lazar. Dupa a patra zi, fata era deja în putrefactie, de aceea piatra de pe mormânt a fost trasa si sigilata, semn ca s-a terminat cu el pentru totdeauna, sufletul ajungându-i în Seol.

Abia în a patra zi ajunge si Isus la usa mormântului. De ce atât de târziu, când doar fusese înstiintat din timp? Ca prin moartea lui Lazar sa fie preamarit Fiul lui Dumnezeu.

Dupa ce Isus i-a încredintat lui Petru sarcina de pastor al turmei sale, Biserica, i-a zis: Adevar, adevar îti spun: când erai mai tânar te încingeai si te duceai unde voiai; dar când vei îmbatrâni, vei întinde mâinile si altul te va încinge si te va duce unde nu vei voi (In 21,18). Si aceasta o spune ca sa arate cu ce moarte îl va preamari Petru pe Dumnezeu. Prin urmare, moartea celor drepti este spre slava lui Dumnezeu. Aceasta a fost si moartea lui Lazar. Iar, datorita mortii noastre, Dumnezeu îsi va arata atotputernicia iubirii si ne va scoate din mormânt. Atunci va aparea un cer nou si un nou pamânt.

Sarbatorile Pastelui bat la usa. Asa cum ne îngrijim sa avem o haina curata, chiar noua, tot asa trebuie sa avem o tinuta corespunzatoare pentru suflet. Când cântam la diferite sarbatori nationale cu emotie si cu bucurie imnul Desteapta-te, române! tot asa, ca sa putem cânta cu credinta si speranta imnul international al învierii - Aleluia, Cristos a înviat din morti, aleluia, spre a simti farmecul sarbatorii vesnice, trebuie sa avem convingerea ca în noi a prins radacini viata cea noua adusa de Cristos si pe care ne-o împarte mereu prin sfânta Împartasanie: Cine manânca trupul meu si bea sângele meu are viata vesnica si eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,54).

Lectura a II-a are menirea sa ne înflacareze iubirea. Sfântul Paul se adreseaza Romanilor: Daca Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morti locuieste în voi... el va învia si trupurile voastre muritoare. Duhul iubirii, Duhul Sfânt care este sufletul lui Dumnezeu, l-a înviat pe Isus din morti (Rom 8,11). Iubirea singura poate tine piept mortii (cf. 1Cor 13,8), o va învinge. Trimisul Martei si al Mariei i-a spus lui Isus: Doamne, iata, acela pe care îl iubeai este bolnav; care apoi a si murit. Dar fiindca în Lazar era duhul iubirii, chiar mort fiind, Isus stia ca acest foc se poate reaprinde la suflarea Duhului iubirii din Cristos. Rapiditatea învierii depinde întotdeauna de intensitatea iubirii. Surorile lui Lazar stiau ca pentru cel ce iubeste este suficient sa cunoasca necazul celui iubit. Ele nu-i adreseaza nici o rugaminte în plus lui Isus, îl anunta doar: Acela pe care îl iubesti este bolnav. Tot asa face si sfântul Paul cu noi: ne înstiinteaza ca învierea este sigura pentru cel care îl are pe Duhul lui Isus. Cel care nu-l are, sa se grabeasca sa-l primeasca, fiindca Duhul se daruieste.

Isus este învierea si viata (evanghelia zilei). Noi trebuie sa marturisim mai mult decât Marta, avem mai multe dovezi ale învierii: Da, Doamne, eu cred ca tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu care ai venit în lume. Pentru credinta în învierea sa, Isus i-a pregatit pe oameni prin învierea lui Lazar, dar pentru învierea noastra ne-a pregatit si continua sa ne pregateasca duminica de duminica, an de an, prin însasi învierea sa. Crezi tu aceasta?

Senatorul Luciu Petio Trasea (+66 d.C.) a fost condamnat la moarte de împaratul Nero, fiindca nu a voit sa voteze o lege pe care o voia el, deoarece era nedreapta. A fost singurul dintre senatori care a avut curajul sa înfrunte tiranul si sa-i spuna în fata: Ce poti sa-mi faci, Nero? Poti sa ma ucizi, dar nu poti sa-mi mai faci apoi nici un alt rau. Unui prieten, care îl îndemna sa faca actul de supunere fata de împarat pentru a-si salva viata, i-a raspuns: Cum, ai vrea sa ma umilesc savârsind o faradelege spre a-mi prelungi viata cu câteva zile mizerabile? Nu. Moartea este o datorie si eu vreau sa mi-o achit ca un om liber si nu ca un sclav. A murit cu fruntea sus, liber. Desi nu stim daca era crestin, totusi în caracterul sau corect avea ceva din demnitatea lui Isus în fata mortii, pe care a acceptat-o de bunavoie, zicând: Parinte, în mâinile tale îmi încredintez sufletul meu (Lc 23,46).

Daca pacatele îl mai tin pe unul sau pe altul înca în frica mortii, atunci, ca Marta si Maria, sa trimita un sol la Isus cu înstiintarea: Doamne, acela pe care îl iubesti, pentru care ai murit varsându-ti tot sângele pe lemnul crucii si pentru care ai înviat, este bolnav grav de necuratie, de viciul înjuraturii, betiei, dusmaniei etc. Si boala ta va fi vindecata spre slava lui Dumnezeu Tatal printr-o convertire ca a lui Saul din Tars, Augustin, Ignatiu de Loyola etc.

Da-ne, Doamne, tuturor bucuria învierii! Amin.