ÎNVĂŢĂTORULE, ÎNVAŢĂ-NE SĂ NE RUGĂM!
Curs introductiv în rugăciune
de Andrea Gasparini
Traducere de pr. Cristinel Fodor

A DOUA SĂPTĂMÂNĂ

Rugăciunea vocală

1. MUNTELE

Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii,
care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor
(Mt 6,7

Experienţa pare să ne sugereze că rugăciunea are câteva etape de creştere, este ca un munte de urcat.

Prima etapă: "cuvintele goale"

Este rugăciunea ne "uniformă", ci "diformă", adică non-rugăciunea. Am putea să n-o considerăm rugăciune, nu merită acest nume, dar fiind un fel de rugăciune foarte răspândită, suntem obligaţi să vorbim despre ea.

Isus Cristos a condamnat-o, a exclus-o: "Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru vorbăria lor" (Mt 6,7).

Din păcate este foarte răspândită: rozariile conduse rău, liturghiile făcute în grabă, sacramentele "aruncate la grămadă", împărtăşaniile, spovezile devenite o "rutină" sunt obiceiuri foarte răspândite.

Este o dezolare. Este un nonsens. Este o erezie. Şi multe persoane trăiesc legate de acel tip de rugăciune toată viaţa.

Se poate ieşi din ea? Desigur! Dar este ca şi cum te-ai vindeca de cancer. Verbalismul într-adevăr este cancerul rugăciunii. Cancerul nu se vindecă cu o injecţie: este nevoie de intervenţie chirurgicală, ori aplicaţiile cu cobalt care să ardă ţesuturile infectate.

Este nevoie de curaj. Primul tratament este să rămânem îngroziţi.

Cine nu se simte bolnav nu scapă. Cine doarme somnuri fericite nu se vindecă.

A doua etapă: când rugăciunea devine monolog

Atunci când unul se roagă, dar numai din când în când îşi dă seama că stă de vorbă cu Dumnezeu şi este un pic mai atent la ceea ce spune, dar Dumnezeu este încă departe la o mie de kilometri, Dumnezeu nu este persoană, Dumnezeu nu este viu, Dumnezeu nu este simţit, este o realitate din stratosferă, nu este o prezenţă, atunci suntem la monolog.

Monologul înseamnă să vorbeşti cu tine însuţi. Nu este comunicare. Comunică oare cu alţii unul care vorbeşte cu sine însuşi?

Nu, este doar un tip straniu, care probabil nu comunică nici cu el însuşi. Se roteşte în gol.

Este foarte frecvent acest mod de rugăciune. Este şi o rugăciune periculoasă, deoarece cine se roagă astfel are iluzia că face, dar nu face. Dacă nu s-ar ruga deloc poate ar fi mai bine, pentru că mai devreme sau mai târziu ar căuta un remediu.

Iar acest tip de rugăciune nu acţionează asupra răului nostru; lasă timpul să găsească.

Nu vindecă răul. Adoarme conştiinţa.

A treia etapă: dialogul

Ne-am apropiat de rugăciune.

Atunci când ştim să instaurăm un dialog cu Dumnezeu, ne rugăm.

Când Dumnezeu devine persoană, persoană vie care aude, ne vede, ne iubeşte, participă (el este întotdeauna, dar noi nu, din cauza superficialităţii noastre). Iar noi, şi noi devenim persoane vii, comunicăm într-adevăr cu el, şi el poate astfel să comunice într-adevăr cu noi.

Rugăciunea devine caldă, îi deschidem lui cu credinţă problemele şi îl ascultăm.

Diferenţa faţă de cele două etape precedente este enormă. Înainte centrul rugăciunii eram noi, acum începe să fie şi el, noi şi el, el şi noi. Se naşte prietenia. Se naşte sondarea conştiinţei. Se naşte puntea cu Dumnezeu. Problemele noastre acum pot fi influenţate de Dumnezeu.

Dumnezeu poate să ne atingă. Dumnezeu poate să ne vindece. Dumnezeu poate să ne transforme.

Ne-am apropiat de rugăciune. Dacă suntem stabili în acest grad de rugăciune vom face mari progrese în caritate, în fidelitatea faţă de datorii, în dezlipirea de rău.

Dar trebuie să învăţăm să trăim stabili acolo. Cere efort, dar şi metodă: trebuie să înveţi să te concentrezi, pentru că este o problemă mare de concentrare.

Dumnezeu scapă simţurilor.

Dumnezeu este duh, este gând curat, numai dacă şi eu mă fac gând, pot să-l ajung.

Cere efort, dar rugăciunea dă primele rezultate surprinzătoare.

EXERCIŢIU PRACTIC DE RUGĂCIUNE

- Pune-te în prezenţa lui Dumnezeu. Interzice-ţi să vorbeşti în vânt. Tot ceea ce-i vei zice lui Dumnezeu trebuie să pornească de la minte şi de la inimă. Imploră Duhul adevărului pentru ca rugăciunea ta să fie adevărată:
"Vino, Duhule Creator, creează în mine rugăciunea adevărată."

- Imploră lumina lui Cristos asupra rugăciunii tale. Încearcă să-ţi verşi inima în Cristos, vorbindu-i cu simplitate de problemele tale. Opreşte deseori cuvintele tale şi cere-i lui Isus:
"Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!"
"Isuse, ce vrei de la mine?"

- Intră în contact cu Tatăl: iubirea lui să te înfăşoare mai mult decât înfăşoară oxigenul fizicul tău. Fă tăcere şi iubeşte. Dacă deja a încolţit în inimă vreo decizie, vreun angajament precis pentru a-l mulţumit pe Dumnezeu, acesta este momentul să-i oferi darul tău Tatălui:
"Tată, nu voia mea, ci voia ta să se facă."

- Citeşte cu multă atenţie ultima pagină: "Dacă vrei să te rogi bine", ascultă cu umilinţă şi fidelitate sfaturile care ţi se dau.

RUGĂCIUNEA ZILEI

În orice pauză forţează-te să te rogi. Iată o invocaţie preţioasă: "Învăţătorule, învaţă-ne să ne rugăm!"

În momentul cel mai potrivit meditează acest psalm: este vorba despre sufletul care din adâncul nimicului său îşi strigă credinţa sa în Dumnezeu, simte nevrednicia sa, dar aşteaptă răspunsul lui Dumnezeu. Rugăciunea este aşteptarea lui Dumnezeu (când întâlneşti cuvântul "Israel" gândeşte-te la Biserică, gândeşte-te la comunitatea ta, gândeşte-te la familia ta, mica Biserică).

Psalmul 129

Cântare a treptelor.

Dintru adâncuri strig către tine, Doamne,
Doamne, ascultă glasul meu!
Pleacă ţi urechea ta
la glasul rugăciunii mele.
Dacă te ai uita la fărădelegi, Doamne,
Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
La tine însă este iertare,
şi ne temem de tine.
Eu nădăjduiesc în Domnul;
sufletul meu se încrede în cuvântul său.
Sufletul meu îl aşteaptă pe Domnul
mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor.
Mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor,
să nădăjduiască Israel în Domnul,
căci la Domnul este îndurare
şi belşug de mântuire.
El va mântui pe Israel
de toate fărădelegile lui.