Imitaţiunea lui Cristos

Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar

Capitolul XIII

SUFLETUL EVLAVIOS TREBUIE SĂ RÎVNEASCĂ DIN TOATE PUTERILE SALE
LA UNIREA CU CRISTOS
PRIN SFÎNTA CUMINECĂTURĂ

Glasul ucenicului

1. Cine-mi va da mie ca să te aflu, Doamne, -să-mi deschid sufletul faţă de tine, să mă desfăt cu tine după pofta inimii mele, şi mai mult nimeni să nu mă defaime (Cînt 8, 1)? Şi nici o făptură să nu mă stînjenească şi să nu mă mai privească, ci doar Tu singur să-mi vorbeşti şi eu ţie: aşa cum cei ce se iubesc îşi vorbesc în patru ochi şi cum prietenii cei apropiaţi sînt împreună. Aceasta mi-e dorinţa, acesta mi-e dorul, să mă pot uni cu tine întru totul, iar inima să mi-o pot dezlipi de tot ceea ce este pămîntesc şi să învăţ, prin sfînta Împărtăşanie şi prin deasa celebrare a sfintei Liturghii, să preţuiesc desfătarea celor cereşti şi eterne. Ah, Doamne, Dumnezeul meu, cînd va veni şi pentru mine ceasul să fiu cu totul unit, cu totul contopit cu tine, să pot uita cu desăvîrşire de mine? Tu în mine şi eu în tine: una să fim pentru totdeauna.

2. Cu adevărat Tu eşti iubitul meu, ales dintr-o mie (Cînt 5, 10) şi sufletul meu se desfată petrecînd în lăcaşul tău, zi de zi, o viaţă întreagă. Cu adevărat Tu eşti limanul odihnei mele, locul unde aflu pacea fără de asemănare şi tihna fără pereche: în afara ta totul nu e decît caznă, amărăciune şi suferinţă nesfîrşită. Cu adevărat Tu eşti Dumnezeul ascuns (Is 45, 15) şi nu ai nimic de-a face cu cei nelegiuiţi, căci stai de vorbă cu cei smeriţi şi cu cei curaţi la inimă. O, cît de dulce e spiritul tău, Doamne (Înţ 12, 1), Tu care, spre a-ţi arăta bunătatea faţă de fiii tăi, ai binevoit să-i întremezi cu o Pîine coborîtă din ceruri! Cu adevărat, este vreun popor mare de care dumnezeirea să fie aşa de aproape cît de aproape este de noi Domnul Dumnezeul nostru? (Deut 4, 7 ). Tu eşti aproape de toţi cei ce se încred în tine, dăruindu-te lor zilnic ca hrană şi desfătare, mîngîindu-i şi înălţîndu-le inimile către ceruri.

3. Care obşte de pe lume s-ar putea asemui, ca vrednicie, cu poporul creştin? Şi care dintre făpturile pămîntului ar putea fi mai fericită decît creştinul evlavios în a cărui inimă se coboară, precum un mire, Domnul însuşi, hrănind-o cu iubire, din Trupul gloriei sale? O, har negrăit, vrednicie fără seamăn, iubire nemărginită, împărtăşită doar omului! Dar cum să-i mulţumesc Domnului pentru acest har, pentru această dragoste neţărmurită? Nimic n-aş putea dărui mai potrivit decît inima mea, jertfind-o cu totul lui Dumnezeu, contopind-o cu totul întru El. Atunci fiorul fericirii va face să tresalte adîncul inimii mele, cînd sufletul îmi va fi cu desăvîrşire unit cu Dumnezeu. Domnul atunci îmi va spune: "Dacă tu vrei să fii cu mine, voinţa mea e să rămînem împreună". Iar eu voi răspunde: "Binevoieşte, Doamne, să rămîi cu mine, căci vreau din toată inima să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu, din toată inima mea, una cu tine".

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti