Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul LIII

HARUL LUI DUMNEZEU
NU SUFERĂ AMESTEC CU GUSTUL CELOR PĂMÎNTEŞTI

1. Fiul meu, harul meu este o nestemată care nu suferă amestecul lucrurilor din afară şi al mîngîierilor pămînteşti. Prin urmare trebuie să lepezi toate piedicile din calea harului, dacă doreşti cu adevărat ca binecuvîntarea mea să se reverse şi să odrăslească în tine. Caută un loc ascuns, unde să-ţi fie bine să stai singur, faţă-n faţă cu tine însuţi; să n-ai nevoie să schimbi nici o vorbă cu nimeni, ci lui Dumnezeu singur să-i vorbeşti prin rugăciune fierbinte, ca să-ţi păzească curăţenia cugetului şi îndurerarea pocăită a sufletului. Lumea întreagă socoteşte-o drept nimic, iar slujirea lui Dumnezeu să treacă pentru tine înaintea tuturor celorlalte îndeletniciri săvîrşite în afară. Într-adevăr, nu vei putea să-mi slujeşti mie şi să-ţi afli totodată desfătare în cele trecătoare. Fereşte-te de dragostea fără măsură faţă de rude şi prieteni şi depărtează-ţi sufletul de toată mîngîierea vremii de acum. Astfel îi îndemna fericitul Apostol Petru pe credincioşii lui Cristos: ca nişte străini şi călători pe acest pămînt (1 Pt 2, 11) să-şi rînduiască purtările.

2. O, cîtă siguranţă şi încredere va avea, în ceasul morţii, omul descătuşat din timp de orice legătură lumească! Sufletul plin de metehne al omului pămîntesc nu poate însă pricepe cum inima să se lepede de toate; după cum omul robit trupului şi simţurilor sale nu înţelege ce poate să însemne libertatea omului lăuntric. Cu toate acestea, cel ce vrea cu adevărat să trăiască după legea duhului nu poate decît să scuture lanţurile oricărei legături, atît cele din apropierea sa cît şi cele de departe, şi de nimic să nu se ferească mai straşnic decît de sine însuşi. Dacă te vei birui pe tine însuţi cu desăvîrşire, lesne vei birui şi toate celelalte. Izbînda desăvîrşită este să te birui pe tine. Cel ce-i stăpîn pe sine, astfel ca trupul să fie supus dreptei judecăţi, iar dreapta sa judecată, în toate, să-mi fie supusă numai mie, acela este cu adevărat biruitorul său şi stăpînul lumii.

3. Dacă vrei să te ridici pînă la această culme, trebuie să te încumeţi, cu toată bărbăţia, să pui securea la rădăcină, să scoţi şi să stîrpeşti cea mai ascunsă sămînţă a iubirii neorînduite de tine însuţi, a dragostei faţă de bunurile pieritoare. De meteahna iubirii nemăsurate de sine atîrnă tot ceea ce omul are de înfrînt, începînd cu rădăcina: biruind şi stîrpind meteahna de la rădăcină, sufletul se va bucura de pace şi linişte nemăsurată. Dar puţini sînt aceia care se străduiesc să-şi răstignească această pornire cu desăvîrşire şi să iasă din propria lor piele; de aceea rămîn încătuşaţi în sinea lor şi nu se pot înălţa cu duhul deasupra. Iar cei ce vor de bună voie să umble pe cărările mele vor trebui să-şi răstignească toate imboldurile şi aplecările rele şi să nu se lipească de nici o făptură cu iubire pătimaşă.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti