Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul LI

SĂ FIM STATORNICI PÎNĂ LA CAPĂT
ÎN CELE MICI, DACĂ DE CELE MARI
NU NE DOVEDIM ÎN STARE

1. Fiul meu, nu eşti în stare să fii îndelung statornic în rîvna fierbinte a virtuţii, şi nici să ţii otova, neabătut, privirea sufletului tău aţintită către culmi: ci dimpotrivă, datorită stricăciunii moştenite de tot omul, fără să vrei te vei coborî mereu, din cînd în cînd, spre cele de jos, unde, cu urît şi silă, să duci pe umerii tăi povara vieţii acesteia nemernice. Cît timp, într-adevăr, vei purta acest trup muritor, inima ta va fi apăsată de urît şi de lehamite. Iată de ce, neavînd încotro, va trebui, nu o dată, să duci suspinînd greutăţile trupului, căci iată, cu mintea şi privirea nu poţi rămînea aţintit, într-una, la cele dumnezeieşti.

2. Astfel stînd lucrurile, caută să-ţi găseşti liniştea în săvîrşirea unor fapte mărunte şi umile, află întremare sufletească făcînd în jurul tău fapte bune; aşteaptă, cu nestrămutată încredere, revenirea mea şi darul coborît de sus; suferă cu toată răbdarea vremelnica stare de singurătate şi secetă sufletească în care te afli, şi nu te îndoi o clipă că voi sosi din nou să te dezrobesc de toată îngrijorarea. Într-adevăr, te voi face să uiţi de tot aleanul şi de toate caznele şi voi desfăta lăuntrul sufletului tău cu nesfîrşită pace. În faţa ta voi desfăşura larg pajiştile sfintelor Scripturi iar tu, cu inimă bucuroasă şi senină, vei putea atunci propăşi, în pas uşor, pe calea poruncilor mele. Vei recunoaşte că pătimirile vremii de acum nu sînt vrednice de mărirea care ni se va descoperi (Rom 8, 18).

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti