Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLVII

ORICÎT DE NESUFERITE,
GREUTĂŢILE TREBUIE ÎNDURATE
CU RĂBDARE PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ

1. Fiul meu, nu te lăsa frînt de ostenelile cu care te-ai împovărat pentru mine şi nu lăsa amărăciunile să te ducă la deznădejde; ci făgăduinţele mele să-ţi fie scut şi mîngîiere în orice împrejurare. Am deplina putere de a răsplăti cu vîrf şi îndesat, mai presus de orice aşteptare omenească. N-ai să suferi o veşnicie, jugul acestei dureri nu-l vei purta pe umerii tăi totdeauna. Aşteaptă încă puţin şi vei vedea curînd cu ochii tăi capătul tuturor relelor. Soseşte ceasul cînd toată cazna şi zbuciumul încetează. Lucrurile ce se duc o dată cu trecerea timpului sînt totuşi scurte şi, pînă la urmă, lipsite de însemnătate.

2. Fă bine ceea ce faci: pune umărul cu hărnicie şi credinţă în via mea; răsplata ta sînt Eu însumi. Dacă-i de scris, scrie, dacă-i de citit, citeşte; suspină şi roagă-te în tăcere, îndură bărbăteşte împotrivirile: vrednică este viaţa veşnică de toate aceste încercări şi lupte, şi de altele încă, mai mari. Vine, într-adevăr, odată şi odată dorita zi a păcii, cum bine ştie Domnul; şi nu va fi o zi ca zilele şi nopţile obişnuite, ci ca o lumină fără de sfîrşit, o strălucire fără umbre, o pace neclintită, liman al odihnei netulburate. Nu vei mai spune atunci: cine mă va dezrobi de trupul acesta muritor? (Rom 7, 24); şi nu vei striga: vai mie, că surghiunul meu s-a lungit peste măsură (Ps 119, 3): căci moartea însăşi va fi nimicită, mîntuirea va fi fără întoarcere, toată îngrijorarea spulberată, veselia se va preface în fericire, toţi cei din jur vor alcătui o adunare frumoasă şi încîntătoare.

3. O, dacă ai şti cum strălucesc în cer minunile neveştejite ale sfinţilor lui Dumnezeu şi slava în care se veselesc toţi cei pe care lumea i-a socotit cîndva vrednici de dispreţ, nevrednici pînă şi de viaţă, cu siguranţă, n-ai pregeta să te smereşti, coborîndu-te pînă la pămînt, alegînd mai bine să fii supus tuturora, decît, înălţîndu-te pe tine, să te pui deasupra unuia singur dintre semenii tăi; n-ai mai jindui după zilele desfătării pe acest pămînt, ci te-ai bucura să înduri orice oropsire pentru Dumnezeu, socotind drept ultimul fleac cu putinţă ca oamenii să te socotească mare în ochii lor!

4. O, de-ai gusta toate aceste adevăruri şi de le-ai răsădi adînc în inimă, cum crezi că ai mai putea cîrti chiar şi o singură dată? Oare nu se cade ca, pentru viaţa veşnică, să îndurăm cu răbdare orice ananghie şi amărăciune? Şi nu-i puţin lucru, crede-mă, să pierzi sau să cîştigi împărăţia lui Dumnezeu. Ridică-ţi aşadar ochii la ceruri. Priveşte: alături de mine sînt şi toţi sfinţii mei, care în timpul vieţii lor pămînteşti au dus povara aspră a luptei şi care se bucură acum; iată-i mîngîiaţi, scăpaţi de orice grijă; iată-i gustînd răsplata odihnei, alături de mine în veci, în împărăţia Tatălui meu.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti