Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XLIV

SĂ NU NE SINCHISIM DE FAŢA DIN AFARĂ A LUCRURILOR

1. Fiul meu, n-are rost să ştii prea multe: mult mai bine este să te socoteşti ca şi mort pentru lucrurile acestui pămînt, lumea ca atare fiind, pentru cugetul tău, ca şi răstignită. Se cuvine, într-adevăr, să treci pe lîngă multe lucruri cu urechile astupate, cu gîndul mai degrabă aţintit la cele ce ţin de pacea ta adevărată. Mai de folos îţi este să ţii privirea ta departe de cele neplăcute şi să-i laşi pe toţi să-şi vadă singuri de ale lor, decît să te amesteci în gîlcevile lor sterpe. Dacă eşti în prietenia lui Dumnezeu şi ochii tăi sînt aţintiţi la judecăţile lui, prea puţin îţi va păsa, chiar ştiind că lumea nu-ţi dă dreptate.

2. O, Doamne, pînă unde mergem! Ne văităm de pagube trecătoare; alergăm şi trudim din răsputeri după un cîştig de nimic, dînd în schimb uitării vătămările sufletului; şi abia dacă într-un tîrziu ne reîntoarcem la calea dreaptă. Ne purtăm nespus de grijuliu cînd vine vorba de lucruri care nu fac doi bani; în schimb, faţă de cele neapărat trebuincioase ne arătăm nepăsători: într-adevăr tot omul tinde să se irosească în afară, iar dacă nu izbuteşte să se regăsească pe sine fără întîrziere, nu-i mai rămîne decît să lîncezească în pierdere.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti