Imitațiunea lui Cristos
  Prezentare
  Sumar
  Aleator
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Sinodul diecezan


 PREDICI /MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXXVIII

DESPRE BUNA CHIBZUIRE A FAPTELOR NOASTRE
ȘI DESPRE RUGĂCIUNEA LA VREME DE CUMPĂNĂ

1. Fiul meu, silește-te ca în tot locul, în tot lucrul - oricare ar fi treaba cu care te-ai îndeletnici cugetul tău să fie ușor și scuturat de toată legătura; să fii deplin stăpîn pe tine, astfel ca toate să-ți fie supuse iar tu să nu fi supus nici unui lucru. Să fii domnul și cîrmuitorul faptelor tale, nu sluga, simbriașul ori robul îndatorat lor. Ca un fiu adevărat al lui Israel întors din robie, pășește cu fruntea sus pe pămîntul făgăduinței și libertății fiilor lui Dumnezeu: ca fiu, ridică-te mai presus de lumea celor trecătoare și ațintește-ți privirea la cele veșnice; cu coada ochiului stîng, uită-te la cele vremelnice; la cele nepieritoare caută statornic cu cel drept; mai presus de bunurile pămîntești, nu te lăsa stăpînit de ele, ci, dimpotrivă, folosește-le, făcîndu-le să-ți slujească, așa cum se cuvine, potrivit rînduielilor lui Dumnezeu, marele Meșter, care nu a lăsat nimic fără rost în făpturile mîinilor sale.

2. Dacă, orice s-ar întîmpla, te vei feri să te oprești la semnele din afară, la ceea ce vede ochiul trupesc și la ceea ce aude urechea; dacă, împreună cu Moise, vei pătrunde în Sfînta Sfintelor spre a te sfătui acolo cu Dumnezeu, răspunsul nu va întîrzia să vină și te vei întoarce luminat asupra multora dintre lucrurile de acum, ca și asupra multora dintre cele viitoare. Acolo alerga Moise ori de cîte ori avea de dezlegat întrebări grele și spinoase; și singurul lui ajutor împotriva curselor viclene și a capcanelor întinse de oamenii nelegiuiți era rugăciunea către Dumnezeu. Intră, așadar, și tu în cea mai ascunsă cămară a inimii tale și acolo cere din toată puterea ajutorul Domnului și roagă-l să-ți răspundă. Iosue și fiii lui Israel s-au lăsat prinși de amăgirea gabioniților - așa cum citim în Scriptură -, tocmai pentru că, încrezîndu-se în vorbele lor dulci, n-au mers mai întîi să-l întrebe pe Domnul și, drept urmare, au căzut în capcana falselor compătimiri.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică București



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat