Imitațiunea lui Cristos
  Prezentare
  Sumar
  Aleator
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Sinodul diecezan


 PREDICI /MEDITAȚII 

Imitațiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXXII

DESPRE JERTFIREA DE SINE
ȘI RĂSTIGNIREA POFTELOR

1. Fiul meu, nu vei putea fi dezrobit cu totul din lanțuri decît tăgăduindu-te cu totul pe tine însuți. Trăiesc, într-adevăr, în lanțuri toți cei ce și-au agonisit averi, toți cei ce se iubesc pe sine, nesățioșii, scotocitorii, toți cei ce nu cunosc astîmpărul, toți cei ce caută să-și aștearnă cît mai bine tihna și care nu se sinchisesc de dorințele lui Cristos; la fel, toți cei ce nu obosesc să urzească și să zidească lucrări ce nu vor sta niciodată în picioare. Căci se va nărui și va pieri fără urmă tot ceea ce nu vine de la Dumnezeu. Ține minte aceste cuvinte, pe cît de scurte, pe atît de pline de miez: întoarce-ți spatele de la toate, dezlipește-ți inima de toate și vei dobîndi totul; leapădă cu totul lăcomia și-ți vei găsi liniștea. Cugetă, fă astfel și ai să pricepi totul.

2. Doamne, acesta nu-i lucru de o zi, nici jucărie de copil: în sîmburele acestor cuvinte se cuprinde întreaga desăvîrșire a unei vieți cu totul consfințită ție.

3. Fiul meu, nu trebuie să dai îndărăt, nici să te pierzi cu firea aflînd despre această cale a desăvîrșirii: ci, dimpotrivă, să te simți îndemnat să te depășești pe tine sau - măcar în suflet - să tînjești după atingerea acestui țel. Măcar de-ai apuca această cale și ai înainta pe ea pînă într-acolo încît să nu te mai iubești pe tine, ci să stai pururi gata pentru poruncile mele, ascultător față de cel pe care ți l-am rînduit părinte duhovnicesc! Atunci abia mi-ai fi pe plac cu totul, iar zilele tale s-ar scurge în voie bună și pace. Mai ai atît de multe lucruri de care să te dezlipești și, dacă nu te vei lepăda cu totul de ele pentru mine, nu vei putea dobîndi ceea ce îmi ceri. Te povățuiesc să cumperi de la mine aur lămurit în foc ca să te îmbogățești (Ap 3, 18) - cu alte cuvinte, înțelepciune cerească în stare să covîrșească toate mărunțișurile fără preț și lipsite de însemnătate. Lasă la o parte cumințenia pămîntească și tot ceea ce măgulește mintea omului și simțurile sale. Trebuie așadar să te scuturi cu totul de fleacurile ce-s socotite de preț și de mare însemnătate în ochii lumii și, în schimb, să dobîndești ceea ce, în ochii oamenilor, e fără de valoare: căci această înțelepciune cerească li se pare multora lucru mărunt și fără însemnătate, dat uitării aproape cu desăvîrșire, deși adevărata comoară a cumințeniei se cuprinde aici, în virtutea ce nu se caută pe sine și nu ține să se facă prețuită pe pămînt. Mulți o laudă din gură, dar o tăgăduiesc și o dezmint prin purtările vieții lor. Dar ea este tocmai mărgăritarul de preț, ascuns privirii multora.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică București



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat