Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XXVI

DARUL NEPREŢUIT AL LIBERTĂŢII INTERIOARE,
PENTRU A CĂRUI DOBÎNDIRE RUGĂCIUNEA
E MAI DE FOLOS DECÎT CITIREA DIN CĂRŢI

1. Doamne, este adevărat, îndatorirea omului care tinde la desăvîrşire este să nu slăbească niciodată veghea sufletului său pentru cele de sus: apăsat de povara multor griji, să-şi ducă totuşi zilele ca şi cînd nimic nu l-ar împovăra; nu însă cu nesimţire, ci prin marele dar al libertăţii lăuntrice, adică dezlipit de orice legătură nesăbuită faţă de făpturi.

2. Te rog cu toată stăruinţa, bunul meu Dumnezeu, apără-mă de grijile acestei vieţi trecătoare; fă să nu mă las prins în cursele ei; fereşte-mă de prea mare îngăduinţă faţă de nevoile trupului, ca să nu cad în mrejele plăcerii; izbăveşte-mă de orice piedică sufletească, încît să nu mă las abătut de amărăciune şi să cad. Nu-i vorba de acele lucruri la care rîvneşte cu toată înfocarea deşertăciunea lumii, ci de acele ponoase care, prin blestem şi obştească osîndă, apasă ca un jug asupra sufletului slujitorului tău, împiedicîndu-l să păşească aşa cum şi-ar dori, în fiecare clipă, pe calea libertăţii spiritului.

3. O, Dumnezeul meu, nespus de bun şi plin de iubire, întoarce-mi în amărăciune orice mîngîiere trupească, ce stă şi mă stinghereşte, împiedicîndu-mă de la îndrăgirea celor eterne; acele lucruri care îmi întind, amăgitoare, ispita unor desfătări de o clipă, ca să mă tragă la rău. Fă, Doamne, să nu mă las biruit de carne şi sînge, să nu mă las amăgit de slava lumii iute-trecătoare, să nu mă las prins în laţul plin de vicleşug al diavolului. Dă-mi tăria să mă împotrivesc, dă-mi răbdarea de a îndura, statornicia de a ţine drumul pînă la capăt. În locul tuturor alintărilor lumii, dăruieşte-mi dulceaţa fără seamăn a Spiritului tău şi în locul iubirii trupeşti, dă-mi dragoste pentru numele tău.

4. Căci iată, hrana, băutura, îmbrăcămintea şi celelalte bunuri trebuincioase trupului ca un reazem, apasă totuşi ca o povară asupra sufletului înfocat de rîvnă. Dă-mi harul de a mă putea folosi de aceste uşurări cu toată cumpătarea şi să nu mă leg de nici una prin dorinţe neînfrînate. Nu-i îngăduit să lepăd toate acestea, căci firea îşi cere micul ei drept la viaţă; dar a rîvni la lucruri de prisos, dătătoare de prea mare plăcere, nu-i îngăduit de sfînta lege: altminteri, trupul s-ar obrăznici, răzvrătindu-se împotriva sufletului. Ţinînd cumpăna între aceste două căi, mîna ta să mă călăuzească şi să mă îndrume, ca nimic din cale afară să nu săvîrşesc.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti