Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XVIII

AMĂRĂCIUNILE TRECĂTOARE
SE CER ÎNDURATE CU RESEMNARE ŞI SENINĂTATE,
DUPĂ PILDA LUI CRISTOS

1. Fiul meu, am coborît din ceruri pentru mîntuirea ta; am luat asupra mea haina durerii şi amărăciunii tale, nu pentru că ar fi trebuit s-o fac, ci din iubire; ca să înveţi pilda resemnării şi să poţi purta fără crîcnire jugul suferinţelor trecătoare. Căci, din clipa venirii mele pe pămînt şi pînă în clipa morţii mele de pe cruce, n-am fost scutit de nici o durere. Am fost lipsit de foarte multe bunuri pămînteşti; am îndurat necontenit sudalme; am răbdat întristarea şi ocara; răsplata faptelor mele bune a fost nerecunoştinţa: la minuni mi s-a răspuns cu blesteme, la învăţături, cu ponegriri.

2. Pentru că în viaţa ta, Doamne, ai fost atît de răbdător - îndeplinind întru totul poruncile Tatălui tău - se cade ca şi eu, păcătos bicisnic, să fac după voia ta, îndurînd cu resemnare - atît timp cît vei voi tu - jugul vieţii acesteia iute destrămate, spre mîntuirea mea. Chiar resimţită ca o povară, viaţa aceasta a fost totuşi înzestrată, prin darul tău, cu foarte multe merite; iar prin pilda ta şi a sfinţilor tăi, sarcinile ei ne sînt mai uşor de purtat; mult mai dătătoare de îmbărbătare decît în vremea Legii Vechi, cînd poarta cerului rămînea zăvorîtă, iar drumul într-acolo învăluit în umbră; cînd atît de puţini se îngrijeau să caute împărăţia cerurilor. Dar nici chiar ei, cei drepţi şi vrednici de mîntuire, nu puteau atunci - înainte de răscumpărarea plătită prin patima şi preasfînta ta moarte -, să intre în cereasca împărăţie.

3. O, cîte mulţumiri aş fi dator să-ţi aduc pentru că mie şi tuturor credincioşilor ai binevoit să ne arăţi calea bună şi dreaptă spre împărăţia fără sfîrşit! Într-adevăr, viaţa ta a devenit calea noastră şi, prin darul sfintei resemnări, ne putem acum îndrepta spre tine, cununa noastră. Dacă nu ai fi fost premergătorul şi învăţătorul nostru, cine s-ar fi încumetat să meargă pe asemenea cale? Şi, vai, cît am fi fost cu toţii văduviţi, fără lămurita pildă arătată tuturora de tine. Dar încă ne lăsăm pradă lîncezelii, după ce am văzut atîtea semne şi am ascultat atîta învăţătură, ce ar fi fost dacă n-am fi avut lumina ta drept călăuză?

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti