Imitaţiunea lui Cristos

Cartea III: Despre mîngîierea lăuntrică

Capitolul XIII

ASCULTAREA SMERITĂ
A CELUI CE URMEAZĂ CU SUPUNERE
PILDA LUI ISUS CRISTOS

1. Fiul meu, cel care încearcă să fugă de ascultare fuge singur de har; iar cel ce umblă după lucruri aparte le pierde pe cele obşteşti. Cel care nu se supune de bunăvoie şi cu plăcere mai marilor săi dă semn că nu şi-a supus încă cu desăvîrşire propriul trup, mocnind încă de cîrtire şi răzvrătire. Învaţă, prin urmare, să te supui fără preget mai marelui tău, dacă doreşti ca trupul, la rîndul lui, să stea cuminte sub jug. Într-adevăr, vrăjmaşul din afară va fi mai uşor biruit, dacă înlăuntrul sufletului nu va fi răvăşeală. Nici un duşman nu-i mai de temut, mai vătămător pentru suflet, decît omul însuşi faţă de sinea sa, dacă trupul nu stă ascultător sub veghea bărbătească a spiritului. Trebuie neapărat să-ţi însuşeşti un adevărat dispreţ faţă de tine însuţi, dacă doreşti să fii mai puternic decît trupul şi sîngele. Pregeţi să te supui voinţei altora, pentru că încă te mai iubeşti pe tine însuţi cu nesăbuinţă.

2. Să fie mare lucru oare, dacă - praf şi nimica fiind - te supui altui om, din dragoste pentru Dumnezeu, atunci cînd Eu însumi, Atotputernicul şi Preaînaltul, care pe toate le-am zidit din nimic, m-am supus cu umilinţă altor oameni, pentru tine? M-am făcut cel mai smerit şi cel mai mic, ca, prin umilinţa mea, să-ţi poţi înfrînge trufia. Învaţă, fărîmă de praf, ce este ascultarea. Învaţă să te smereşti, chip de lut şi de ţărînă, fii gata să te aşterni sub călcîiele tuturora. Învaţă să-ţi pui sub jug bunul plac şi propria voie, supune-te tuturora.

3. Fă-te foc şi pară, aprinde-te împotriva ta de dreaptă mînie, nu îngădui să crească umflătura acestei bube în sufletul tău; supune-te şi fă-te mic, ca toţi şi unul fiecare să te poată călca în picioare; aşterne-te sub călcîie, precum tina bătătorită a drumului mare. Ai oare vreo pricină ca să te vaiţi, fiinţă de prisos? Cum ai putea oare răspunde celor ce ţi se ridică împotrivă, fiinţă bicisnică şi întinată, care de atîtea ori ai adus jignire lui Dumnezeu, făcîndu-te vrednic de osînda iadului? Dar ochiul meu te-a cruţat, căci sufletul tău a fost şi este scump privirii mele: ca să-mi cunoşti iubirea şi să fii pururi recunoscător pentru binefacerile mele; ca să nu conteneşti să te smereşti în deplină supunere şi să duci fără cîrtire jugul dispreţului omenesc.

© 1992 - Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti